https://privestensus.wordpress.com/2015/annual-report/

Praying Hands

Many are very familiar with “two hands in prayer” but do not know why this sculpture was made.

Praying Hands by Albrecht Dürer is a famous ink and pencil drawing created in the early 14th century. The drawing is on blue colored paper that the artist made himself. Praying Hands is part of a series of sketches that Dürer drew for an altarpiece. The drawing shows the hands of a man praying with his body out of view on the right. The sleeves of the man are folded and noticeable in the painting. The paper was made by the artist himself and portrays blue and green tones. Praying Hands is a sketch.

 

 

_{Praying Hands}Back in the fifteenth century, in a tiny village near Nuremberg, lived a family with eighteen children. Eighteen! In order merely to keep food on the table for this mob, the father and head of the household, a goldsmith by profession, worked almost eighteen hours a day at his trade and any other paying chore he could find in the neighborhood.

Despite their seemingly hopeless condition, two of Albrecht Durer the Elder’s children had a dream. They both wanted to pursue their talent for art, but they knew full well that their father would never be financially able to send either of them to Nuremberg to study at the Academy.

After many long discussions at night in their crowded bed, the two boys finally worked out a pact. They would toss a coin. The loser would go down into the nearby mines and, with his earnings, support his brother while he attended the academy. Then, when that brother who won the toss completed his studies, in four years, he would support the other brother at the academy, either with sales of his artwork or, if necessary, also by laboring in the mines.

They tossed a coin on a Sunday morning after church. Albrecht Durer won the toss and went off to Nuremberg. Albert went down into the dangerous mines and, for the next four years, financed his brother, whose work at the academy was almost an immediate sensation. Albrecht’s etchings, his woodcuts, and his oils were far better than those of most of his professors, and by the time he graduated, he was beginning to earn considerable fees for his commissioned works.

When the young artist returned to his village, the Durer family held a festive dinner on their lawn to celebrate Albrecht’s triumphant homecoming. After a long and memorable meal, punctuated with music and laughter, Albrecht rose from his honored position at the head of the table to drink a toast to his beloved brother for the years of sacrifice that had enabled Albrecht to fulfill his ambition. His closing words were, “And now, Albert, blessed brother of mine, now it is your turn. Now you can go to Nuremberg to pursue your dream, and I will take care of you.”

All heads turned in eager expectation to the far end of the table where Albert sat, tears streaming down his pale face, shaking his lowered head from side to side while he sobbed and repeated, over and over, “No …no …no …no.”

Finally, Albert rose and wiped the tears from his cheeks.

He glanced down the long table at the faces he loved, and then, holding his hands close to his right cheek, he said softly, “No, brother. I cannot go to Nuremberg. It is too late for me. Look … look what four years in the mines have done to my hands! The bones in every finger have been smashed at least once, and lately I have been suffering from arthritis so badly in my right hand that I cannot even hold a glass to return your toast, much less make delicate lines on parchment or canvas with a pen or a brush. No, brother … for me it is too late.”

More than 450 years have passed. By now, Albrecht Durer’s hundreds of masterful portraits, pen and silver-point sketches, watercolors, charcoals, woodcuts, and copper engravings hang in every great museum in the world, but the odds are great that you, like most people, are familiar with only one of Albrecht Durer’s works. More than merely being familiar with it, you very well may have a reproduction hanging in your home or office.

One day, to pay homage to Albert for all that he had sacrificed, Albrecht Durer painstakingly drew his brother’s abused hands with palms together and thin fingers stretched skyward. He called his powerful drawing simply “Hands,” but the entire world almost immediately opened their hearts to his great masterpiece and renamed his tribute of love “The Praying Hands.”

The next time you see a copy of that touching creation, take a second look. Let it be your reminder, if you still need one, that no one – no one – – ever makes it alone!

„Mâini de apostol“

Multi sunt foarte familiari cu scluptura “2 maini in rugaciune” dar nu stiu adevarata intorie despre cum sa nascut aceasta scluptura.

Mulţi cunoaştem, din gravurile lumii, celebra Mâini în rugăciune a lui Dürer.

Despre Albrecht Dürer (1471-1528) se spune că este cel mai mare artist al Renașterii. El este renumit în principal pentru credința sa în Hristos și hotărârea lui de a-Și cinsti Mântuitorul prin viața și lucrarea sa personală.

Istoria acesteia este una cutremurătoare, plină de sacrificii şi dragoste; este una din expresiile de iubire absolută de care suntem noi, oamenii de rând, capabili.

Cu mai bine de jumătate de mileniu în urmă, într-un mic orăşel din Germania de astăzi trăia o familie cu 18 copii, care îşi ducea cu greu zilele din cauza lipsurilor de tot felul. Doi dintre copii, cu nume asemănătoare, dar şi cu înclinaţii similare (spre pictură), Albert şi Albrecht, dormeau în acelaşi pat şi, seară de seară, îşi făceau planuri despre cum vor face şi ei ceva pentru familia lor. Însă le era greu să ajute şi, după îndelungi discuţii, au decis să tragă la sorţi – unul din el va merge în mină să lucreze la cărbuni, pentru a-l putea susţine pe celălalt să meargă la şcoală. Apoi, după patru ani, se va întoarce şi vor schimba rolurile.

Într-o duminică, după ce au ieşit de la biserică, cu ochii în lacrimi, dar plini de dorinţa de a realiza ceva, au lăsat sorţii să decidă pentru ei; Albert s-a dus în mină, iar Albrecht şi-a luat viitorul în mână şi a plecat la o şcoală de pictură.

Întâmplarea face ca, în scurt timp, desenele şi gravurile lui Albrecht să fie bine văzute, iar el să devină renumit pentru ceea ce făcea. După câţiva ani, s-a întors acasă, în mijlocul familiei, iar la cina ce s-a dat în cinstea lui a dorit să rostească un toast pentru Albert, mulţumindu-i, dezvăluind planul lor şi dorinţa ca el să meargă acum la studii. Albert, cu lacrimi în ochi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept, a refuzat, spunând că e mult prea târziu pentru el. Cei patru 4 ani de muncă în mină i-au strivit oasele de la fiecare deget cel puţin o dată, iar artrita de care suferea din cauza muncii grele i-a afectat aşa mult mâna dreaptă, încât nu mai putea ţine nici paharul pentru a închina cu familia. Cu siguranţă nu mai putea începe să ţină în mâini pensula sau creionul, să facă linii delicate pe pânză sau pe hârtie…

Pentru a-i aduce un omagiu fratelui său, Albrecht i-a pictat lui Albert mâinile muncite, cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer, denumindu-şi opera Mâini, iar în conştiinţa lumii această lucrare este cunoscută ca fiind Mâini în rugăciune. E bine să ne amintim, atunci când vedem două mâini împreunate, că nimeni nu reuşeşte singur în viaţă şi că, pentru ca o mână să vadă lumina, alta stă în mină.

Şi dacă există oameni care iubesc mâinile altora, este pentru că ei ştiu că nici un sacrificiu nu este prea mare atunci când iubirea stă la baza zidirii lumii, la fel ca şi mâinile care clădesc, mângâie, modelează, luminează. Cei care ne iubesc mâinile sunt cei care se sacrifică pentru ca netrăirea lor să fie parte din viaţa şi bucuria noastră. Cei care ne ţin de mână şi se bucură de mâinile noastre nu fac altceva decât să ne iubească şi să ne ocrotească sufletul. Să îi iubim ca pe sfinţi şi să îi pomenim zilnic, pentru că în spatele fiecărui Dürer stă câte o durere…

Albrecht Dürer (1471-1528)

Un prieten mult mai bun decât cel al lui Abrecht Și-a dat viața nu numai pentru prietenii Săi, ci pentru toți care vor crede în El. Mântuitorul este cel mai bun Prieten și El îți spune: „Uită-te la mâinile Mele“. În răutatea lor, oamenii au cutezat să străpungă mâinile și picioarele celui mai nevinovat Om de pe pământ, țintuindu-L pe cruce. Prin ce suferințe a trecut Mântuitorul! Semnele cuielor sunt vizibile pentru totdeauna în trupul Domnului înviat. Domnul le-a arătat ucenicilor Săi mâinile, iar noi le vom vedea cu ochii noștri când vom fi la El. Mântuitorul a suferit pe cruce pentru mântuirea ta și a mea. Nu cuiele erau suferința Sa, ci păcatele noastre pentru care El trebuia să poarte judecata divină. Să ne gândim cu respect la mâinile Domnului! Mâinile Domnului care au creat cerurile și pământul au fost străpunse. Mâinile Sale, care s-au pus cu toată dragostea peste aceia care aveau nevoie de El, au fost întinse pe cruce. Toate acestea le-a acceptat pentru mântuirea noastră. Să ne gândim la mâinile Domnului care ne ocrotesc, ne ajută și ne eliberează! Mâinile Sale oferă siguranță deplină, încât nimeni nu poate smulge pe ai Săi din ele.

Fiecare să-și încredințeze „soarta în mâna Domnului“ (Psalmul 37.5). Mâinile Sale au fost străpunse pentru eliberarea noastră din păcat și moarte.