Din cuvintele lui Ion Plugarul

c84a36b96b2c25fefa1b9344086f4b97

Învăţături de bun simţ

de Charles Haddon Spurgeon

DATORII

Când eram copil, purtam şorţ şi mă duceam la o şcoală ţinută de o femeie, şi se întâmpla câteodată să am nevoie de un condei de piatră şi să n-am bani să-l cumpăr. Mă temeam că o să mă certe acasă, pentru că pierdeam aşa de des condeiele, căci eram un băiat într-adevăr neglijent şi nu îndrăzneam să cer bani de acasă. Ce era să facă Ion? În sat, era o prăvălioară în care o femeie bătrână vindea nuci, sfârleze, plăcintă şi mingi şi eu văzusem că această femeie dăduse pe datorie la unii băieţi şi la unele fete. Ce mi-am zis eu? Crăciunul bate la uşă şi o să primesc atunci în dar un ban de zece sau chiar o băncuţă. Aş putea deci să iau un condei de piatră pe datorie şi să-l plătesc la Crăciun. Nu prea mă simţeam bine, totuşi mi-am luat inima în dinţi şi am intrat în prăvălie. Preţul era de o para şi cum nu datorasem nimic până atunci, condeiul îmi fu înmânat de buna bătrână. Şi iată-mă dator. Lucrul acesta nu prea îmi venea la socoteală, ba chiar mi se părea că am făcut un lucru rău, dar nu-mi trecea prin minte cât de curând o să mă căiesc de el. Cum a ajuns această mică afacere a mea la urechile tatălui meu, niciodată n-am aflat, doar vreo păsărică sau alta îi va fi şoptit şi m-a făcut curând să simt că-l supărasem cu asta. Dumnezeu să-l binecuvinteze pentru acest lucru! Tata era un om înţelept şi nu-şi răsfăţa copiii cum fac alţii. El nu voia ca şi copiii lui să se obişnuiască să trăiască din jocuri de bursă sau din operaţiuni financiare, aşa cum le numesc şarlatanii cei mari şi numaidecât şi cu toată străşnicia, a dat de hac pornirii mele de a face datorii. Şi mi-a ţinut atunci o cuvântare straşnică asupra facerii de datorii, arătându-mi cât de mult seamănă datoria cu furtul şi cum oamenii prin datorii se prăvălesc în pierzare şi că un copil care datorează azi un ban, mai târziu poate să datoreze o sută de mii de lei şi apoi să ajungă în închisoare, spre ruşinea familiei lui. A fost o cuvântare, într-adevăr, şi acuma, când mă gândesc la ea, parcă-mi vâjâie în urechi. După aceea, ca pe un dezertor care este prins şi adus înapoi la cazarmă, aşa m-a luat de mână şi m-a dus până la prăvălie. Eu, tot lungul drumului, am plâns întruna şi-mi era grozav de ruşine

gândindu-mă că acum toată lumea ştia că eu sunt dator. Acolo, după ce mi-a dat alte sfaturi serioase, banul a fost plătit, iar sărmanul datornic liberat ca pasărea din colivie. Ce bine mă simţeam acum fără datorii! Ce bucurie în inima mea şi cum îmi juram în mine că n-am să mai iau niciodată pe datorie! Era o bună lecţie, pe care n-am uitat-o niciodată. Dacă această învăţătură ar fi sădită în inima copiilor încă de pe când sunt mici, ea le-ar fi tot aşa de bună ca şi un capital mare şi i-ar feri de căruţe întregi de neplăceri în viaţa de mai târziu. Dumnezeu să binecuvinteze pe tatăl meu şi să dea neamului nostru astfel de părinţi, ca să n-ajungem să ne afundăm în pungăşii, căci altfel, cu toate aceste societăţi şi planuri şi cu toţi banii lor de hârtie, neamul nostru va ajunge putred ca iasca uscată.

Din ziua aceea, de când datoria mi-a pricinuit atâta neplăcere, am urât datoriile, cât a urât Luther pe papa de la Roma. Şi nu este de mirare dacă, în privinţa datoriilor, întrebuinţez câteva cuvinte grele. De când mi-am întemeiat o căsnicie, am avut mare grijă să ţin departe de casa mea trei lucruri: datoriile, murdăria şi pe Diavolul. Şi chiar dacă acesta din urmă s-a furişat câteodată până la uşă sau până sub fereastra mea, pentru că şarpele cel vechi se strecoară chiar şi prin cea mai mică crăpătură, celelalte două, cu ajutorul unei soţii bune, a muncii aspre, a cinstei şi a măturii, nu mi-au călcat pragul. Datoriile sunt ceva atât de înjositor, că, dacă m-aş şti dator cuiva un leu, mai bine mă duc pe jos, pe vreme de iarnă, kilometri întregi, ca să i-l plătesc, decât să mă simt dator. Dac-aş fi dator, m-aş simţi tot atât de bine ca şi cum aş avea boabe de mazăre în gheată şi mai bine să am un arici în pat decât să-mi atârne peste cap note neplătite la băcan, la brutar şi la croitor. Sărăcia este grea, dar datoriile sunt îngrozitoare şi să ai în casă o sobă care scoate fum sau o femeie gâlcevitoare, care se zice că sunt cele mai mari rele în viaţa unui om, este tot atât cât a avea datorii. Putem să fim săraci şi totuşi vrednici de cinste, cum este şi Ion Plugarul şi soţia lui şi cum nădăjduieşte să fie toată viaţa, însă omul care are datorii, nu poate să se stimeze pe sine: va ajunge negreşit subiect de vorbă între vecini şi această vorbă greu să-i fie spre laudă. Se pare că unor oameni le place să fie datori. Din partea mea, m-aş bucura de datorii ca pisica pe un coş unde focul este aprins, ca vulpea fugărită de câini, ca ariciul în furcă sau ca şoarecele în gheara bufniţei. Omul cinstit socoteşte punga plină cu banii altuia mai rea decât o pungă goală şi el nu va putea să sufere să mănânce brânza altora, să poarte cămăşile altora şi să umble cu ghetele altora şi nici nu va fi în tihnă câtă vreme soţia lui se făleşte cu pălăria modistei, sau poartă haina postăvarului. Când cioara s-a împodobit cu penele păunului, repede a fost jumulită de ele, iar cine ia cu împrumut sărăceşte negreşit, ajungând în una din cele mai rele sărăcii, soră cu ruşinea.

Mulţi vecini de ai mei s-au ruinat cheltuind mai mult decât câştigul lor, căci, de-abia aveau cu ce să ţină un iepure de casă şi totuşi, zor-nevoie, să ţină cai şi trăsură. Mă tem că nesocotinţa este o boală a vremii noastre şi de ea sunt molipsiţi mulţi din cei ce-şi zic creştini, spre ruşinea şi paguba lor. Hainele de lână sau de bumbac nu mai sunt destul de bune acum şi fetele trebuie să se îmbrace în catifele şi mătăsuri, chiar dacă au la croitoreasă o listă de plată tot atât de lungă şi de tristă ca o noapte de iarnă? Îmbrăcămintea elegantă, de paradă şi după cea din urmă modă, secătuieşte punga, aduce sărăcie în familie, iar tatăl este nevoit să muncească până se speteşte şi astfel nu mai are odihnă. Broasca se umflă, ca să ajungă cât boul şi crapă. Cel ce câştigă cinci mii de lei pe lună maimuţăreşte pe cel ce câştigă cinci sute de mii de lei pe an şi ajunge să aibă de a face cu procurorul. Oamenii ard în acelaşi timp lumânarea la amândouă capetele şi pe urmă se vaită că n-au avut noroc. De ce nu i-or fi zicând cusurului lor pe nume şi anume că sunt nişte risipitori? A fi econom înseamnă a câştiga deja lupta vieţii pe jumătate. Nu este aşa de greu să câştigi bani cât este de greu să-i cheltuieşti bine. Sute de oameni n-ar şti ce este nevoia, dacă mai înainte n-ar fi ştiut ce este risipa. Dacă toate soţiile ar şti cum să gătească, cum le-ar mai ajunge câştigul puţin al bărbaţilor lor! Predicatorul nostru spune că femeile din alte ţări întrec cu mult pe cele de la noi în meşteşugul de a găti bine şi ieftin. Ar fi de dorit să ne trimită, de acolo, pe unele din ele ca să facă din femeile noastre bune de gură, bune gospodine. Iată o modă străină care ne-ar aduce mai mari foloase decât pozele din vitrina doamnei Vai: cârpe pe cocoane împopoţonate într-un fel nou în fiecare lună. Sunt însă în ziua de astăzi oameni care au ajuns prea delicaţi ca să mai mănânce lucruri pentru care părinţii lor mulţumeau lui Dumnezeu când puteau să le aibă pe masă, de aceea îşi gâdilă stomacurile cu mâncăruri scumpe, ajung în azilurile de săraci şi se aşteaptă ca toată lumea să-i compătimească. Când li s-a dat pâine cu unt, au făcut mofturi, iar acum trebuie să se mulţumească cu napi furaţi de pe câmp. Celor ce trăiesc ca nişte cocoşi de bătaie pe spinarea altora, în curând li se va tăia creasta şi poate chiar vor fi puşi la frigare. Cine are multă fasole poate să pună în ciorbă şi mai multă.

Fiecare să se întindă cât îi este pătura. Cine câştigă 20 lei, dar cheltuieşte 20 poli, care nu sunt ai lui, este şi un nebun şi un mişel. Croieşte-ţi haina din stofa ta, este un sfat înţelept, a croi însă din stofa altora luând pe datorie, este tot atât de aproape de furt cât de aproape este o sută de parale de un leu. Dacă aş vrea să fiu o puşlama, n-aş avea decât să fac negustorie cu rămăşiţe de vapoare vechi, să mă fac un avocatei, să dau împrumut pe amanet sau să mă fac hoţ de buzunare, însă de meseria murdară de a face datorii fără să ştiu că am cu ce plăti, mi-ar fi scârbă.

Cei datori greu pot să scape ca să nu ajungă şi mincinoşi, pentru că făgăduiesc să plătească atunci când ştiu bine că nu pot să plătească, şi după ce aduc un lung şir de dezvinovăţiri, făgăduiesc din nou şi astfel mint cu tot atâta iuţeală cât poate un cal să fugă.

Tinere, să-ţi fie greaţă De a face datorii,

Căci, de n-ai minţit în viaţă,

Vei minţi de-acum: să ştii!…

Şi, dacă datoria te duce la minciună, cine se mai îndoieşte că datoria este un lucru foarte rău? Fireşte, sunt şi abateri de la regulă şi nu-mi este în gând să spun cuvinte aspre faţă de omul cinstit, care a scăpătat din pricina unei boli sau a unor pierderi mari. Dacă însă mergem după regula obişnuită, vom vedea că datoriile sunt o mare şi nenorocită mlaştină, o hazna uriaşă şi un şanţ murdar. Ferice de cine poate să iasă de acolo după ce a căzut odată, dar mai fericit decât oricine este acela care, prin bunătatea lui Dumnezeu, a fost ferit mereu de acest noroi. Dacă cineva a poftit pe Diavolul să vină odată la masă la el, cu greu îl va mai da afară din casă. Este mai bine să n-ai de a face cu el. Când găina a ouat odată, este aproape sigur că va oua şi a doua oară şi, dacă un om a făcut odată datorii, este aproape sigur că va mai face şi a doua oară. Este mai bine ca de la început să se ţină departe de ele. Cine datorează un leu în curând va datora şi o mie, iar cine se afundă până la glezne în noroi, uşor se va afunda şi până la genunchi.

Cine vrea să doarmă bine să-şi cumpere patul unui om cu datorii, pentru că negreşit trebuie să fie foarte moale, altfel, omul acela nu s-ar fi putut odihni uşor în el. Cred că oamenii datori trebuie să ajungă nesimţitori ca şi măgarul acela căruia stăpânul lui i-a rupt o grămadă de ciomege pe spinare. Socot că un om în adevăr cinstit mai bine slăbeşte ca un ogar decât să benchetuiască cu banii de împrumut şi mai bine lasă să i se usuce gâtul decât să fie scris în catastiful cârciumarului. Ce de ace trebuie să înfigă în suflete socotelile neplătite la negustori! Un porc luat pe datorie guiţă întruna. Fără datorii, înseamnă fără griji; fără datorii, înseamnă fără teamă. Dar a fi dator şi a lua cu împrumut sunt nişte garduri de mărăcini. Dacă am împrumutat o sapă de la vecinul meu, nu mă simt sigur cu ea şi mereu mă gândesc că ar putea să se rupă. Nu pot să sap în tihnă cu ea cum sap cu a mea, dar dacă însă aş fi luat-o pe datorie şi aş şti că n-am cu ce-o plăti, cred că, de ruşine, m-aş apuca să-mi sap singur groapa cu ea.

Scriptura spune: Să nu datoraţi nimănui nimic, ceea ce nu înseamnă: plătiţi-vă datoriile, ci: să n-aveţi niciodată datorii. Şi părerea mea este că aceia care, cu bună ştiinţă, calcă această lege, ar trebui daţi numaidecât afară din adunare. Legile noastre sunt ruşinos de îngăduitoare cu datornicii! În zilele noastre, n-ai nevoie să fii hoţ. Deschide numai prăvălie şi după aceea dă faliment, căci din aceasta, vei avea un mai bun câştig, cum spune zicala: Cine n-a dat niciodată faliment nu se îmbogăţeşte niciodată. Cunosc negustori care au dat de câte cinci sau şase ori faliment şi totuşi se cred pe calea spre cer! Ce ticăloşi! Ce ar face ei, dacă ar ajunge acolo? Dar mult mai curând se vor duce în locul de unde nu vor putea să iasă până nu vor plăti şi cel din urmă bănuţ, însă oamenii spun: Ce darnici sunt!

Da, cu banii altora. Mi-e silă să văd un om care fură o gâscă şi dă religiei bobocii ei. Evlavie? Negreşit! A-şi plăti însă datoriile este o parte de căpetenie a evlaviei, întâi cinste şi apoi dărnicie. De câte ori însă evlavia slujeşte drept învelitoare pentru înşelătorie! Ia uitaţi-vă la Madam Secătură, ţanţoşă ca un păun. Fetele ei sunt toate la pension, unde învaţă limba franceză şi pianul. Feciorii ei se rotesc cu mănuşi de căprioară pe mâini şi chiar domnul George Barbu Secătură merge în trăsură luxoasă, este ales preşedinte la întruniri publice, în timp ce sărmanii lui creditori primesc atâta de puţin de la el, că abia trăiesc de azi pe mâine. Este o ruşine să vezi cât de mult se închid ochii asupra acestui şarlatanism “nobil” şi se tace în ţara noastră. Dacă lucrurile ar merge cum gândesc eu, într-o clipă le- aş trage vesta albă de pe ei, mănuşile din mâini şi ghetele de lac din picioare şi le-aş da în loc tichia şi haina de puşcăriaşi măcar pe şase luni.

Şi chiar dacă ar fi nişte “domni subţiri”, le-aş arăta eu că hoţii mari pot şi ei să joace în sunetele cântecului care se cântă şi la cei mici. Dacă aş fi deputat sau prim-ministru, unei astfel de “nobile” înşelătorii i-aş face nesuferită rămânerea în ţara noastră, dar pentru că n-am această putere, mă mulţumesc să scriu împotriva acestor pungaşi şi să-mi potolesc astfel focul necazului meu.

Regula mea este: plăteşte ce iei şi păzeşte-te de datoriile mărunte. Notele de plată mici se achită repede. Achită-ţi mai întâi datoriile şi după aceea vei şti cât faci. Este bine să se însemne pe răboj, dar eu nu vreau să am răboj.

Scoate apă din pompă, dar nu pompa bani din pungile oamenilor împrumutându-te. Mai bine să te culci flămând decât să te scoli dator. Păcatele şi datoriile sunt totdeauna un rău, mai rău decât ni-l închipuim noi. Ici puţin, colo puţin, îţi zici tu, şi eşti îngropat în datorii până în gât. Cheltuielile mici golesc punga mare. Banul este rotund şi alunecă repede. Ion Fără-Cap cumpără lucruri de care nu este nevoie, pentru că sunt mare chilipir şi curând după aceea, trebuie să vândă lucrurile de care are nevoie şi vede că a făcut o afacere proastă. El nu poate să zică “nu” prietenului care-l roagă să-l gireze şi dă mese mari, ţine multe sărbători, mănâncă bine, lasă pe nevastă-sa să facă lux, pe slugi nu le supraveghează şi apoi se miră că vremea trece aşa de repede, iar creditorii latră aşa de tare. Şi-a semănat banii pe câmpul nechibzuinţei şi acum se miră că trebuie să secere o recoltă de sărăcie. Totuşi, el mereu trage nădejde că, prin vreo întâmplare fericită, va ieşi din greutăţi şi se bagă în alte necazuri, fără a se gândi că nădejdea şi aşteptarea sunt venitul celui nebun. Aflându-se în nevoie, merge în târg cu buzunarele goale, dă cât i se cere, pentru că negustorilor le place să-l încarce şi astfel plăteşte mai mult decât de două ori şi se afundă tot mai mult în noroi. Neavând încotro, începe să se dedea la mici înşelătorii şi lucruri necurate, pentru că sacul gol nu poate să stea în sus. Din aceasta, nu iese însă nimic bun, pentru că înşelătoriile sunt ca pânzele de păianjen, care nu prind decât muşte şi în curând sunt măturate. Cum nu-ţi poţi drege gheata cu hârtie de împachetat şi cum nu poţi astupa fereastra spartă cu un sloi de gheaţă, aşa nu poţi să ţii cu înşelăciuni o afacere care a început să cadă.

Înşelătorul descoperit este ca un câine într-o biserică: toţi dau în el cu piciorul, sau ca un butoi plin cu praf de puşcă: nimeni nu vrea să-l aibă lângă el. Se zice că sărăcia ar da omului un al şaselea simţ, care ar fi foarte de trebuinţă, căci mulţi datornici par a-şi fi pierdut celelalte simţuri sau s-au născut fără bun simţ, pentru că ei îşi închipuie că făcând datorii, le şi plătesc în acelaşi timp. Aceşti oameni plătesc lui Petru cu ce-au împrumutat de la Pavel şi socot astfel că ies din greutăţi, călcând cu un picior în noroi, ca să-l scoată pe celălalt. A tunde un ou şi a smulge păr dintr-o chelie nu este lucru uşor, dar acest lucru este o nimica toată faţă de încercarea de a plăti datoriile cu buzunare goale. Samson a fost un om tare, dar nici el n-a putut să plătească datoriile fără bani şi numai un prost poate să-şi închipuie că va plăti datoriile cu înşelătorii. Afară de aceasta, cine ia banii cu împrumut de la bancă este ca omul care, înecându-se, se apucă de brici. Şi evreii şi neevreii, când împrumută pe alţii, jumulesc gâscă de pene până nu-i rămâne nici una. Micşorează-ţi cheltuielile şi economiseşte-ţi veniturile, dacă vrei să n-ai datorii, căci nu poţi să şi cheltuieşti cât ai şi să-ţi şi plăteşti datoriile. Îngustează-ţi masa când ţi s-a strâmtat punga. Să nu crezi

cumva că datoriile se şterg cu altceva decât cu bani gheaţă. Făgăduielile dau naştere la datorii şi datoriile dau naştere la făgăduieli, dar numai cu făgăduieli nu se poate plăti nici o datorie; a făgădui este una, dar a face este alta. Cuvântul unui om bun ar trebui să fie tot atât de tare ca un jurământ şi el nu trebuie să făgăduiască niciodată că în cutare timp va plăti, dacă n-are siguranţa că în acel timp va putea plăti. Cine amână plăţile cu făgăduieli nu merită milă. Îmi pare foarte rău este o vorbă care se spune aşa de uşor însă:

C-un veac de remuşcare

Şi plâns de om sărman,

Din datoria-ţi mare

Nu ştergi vreun gologan…

Acum, la sfârşit, mă tem că aş fi putut să predic toate aceste sănătoase învăţături, mai de grabă cocoşului şi găinii stăpânului meu, decât acelora care s-au obişnuit să cheltuiască ce nu-i al lor, pentru că acestor oameni sfaturile bune le intră pe-o ureche şi le ies pe alta. Fie! Dar cine nu vrea să audă, o să vrea să simtă şi cine dispreţuieşte sfatul ieftin o să cumpere o căinţă scumpă, însă tinerilor, care abia păşesc în viaţă, un cuvânt bun poate să le fie de tot atâta preţ ca şi aurul. De aceea, Ion Plugarul îşi ia îndrăzneala să le ţină o scurtă cuvântare care are trei părţi:

  • Să cheltuieşti totdeauna ceva mai puţin decât îţi îngăduie mijloacele!
  • Să nu faci niciodată datorii!
  • Să nu uiţi niciodată vorba: plin de datorii, plin de griji!

Din cuvintele lui Ion Plugarul

875099481-charles-spurgeon-evil-quotes

Învăţături de bun simţ  de Charles Haddon Spurgeon

LUCRURI PE CARE NU FACE SĂ LE ÎNCERCI

O veche şi cuminte vorbă spune: “Nu cheltui tot ce ai, nu crede tot ce auzi, nu spune tot ce ştii şi nu face tot ce poţi” Sunt atâtea lucruri de făcut, încât este o pagubă să risipeşti măcar un bob din puterea ta. Când, vorba aceea, daraua e mai mare decât ocaua, lasă-te de acel lucru.

 

Este curată pierdere de vreme să aştepţi lapte dintr-un stâlp, sânge dintr-un nap sau înţelepciune de la un nebun. Nu cere bani de la zgârcit decât atunci când ai fiert cremenea până s-a muiat. Nu da în judecată pe datornicul care nu mai are nici o leţcaie, căci cu aceasta nu vei face altceva decât vei arunca bani buni pe urma celor răi sau ai pierde dihorul fără să prinzi iepurele. Nu întinde niciodată oglindă unui orb, căci dacă un om este atâta de mândru, că nu vrea să-şi vadă greşelile, te va mustra numai când i le vei arăta. Nu este de nici un folos să ţii lampa aprinsă în faţa unei cârtiţe sau să vorbeşti despre cer unui om căruia nu-i pasă decât de banii lui murdari. Toate îşi au vremea lor şi este o nerozie să te apuci să predici unor oameni beţi. Aceasta ar însemna să arunci mărgăritare la porci. Lasă-i întâi să se trezească şi după aceea vorbeşte-le cu cumpătare. Dacă te apuci să ţii cuvântări oamenilor, când sunt beţi, lucrezi ca şi cum tu însuţi ai fi beat.

 

Nu pune pisica pe capra trăsurii, nici oameni în locuri care nu sunt pentru ei. Din prune, nu poţi să faci mere, iar sufletele mici, mici vor rămânea, chiar dacă vor ajunge epitropi de biserici. Este trist lucru să ajungă o maimuţă predicator sau o servitoare stăpână. Mulţi predicatori sunt buni croitori sau buni cizmari abătuţi de la adevărata lor meserie. Dacă Dumnezeu a rânduit ca o făptură să zboare, îi dă şi aripi şi dacă El a rânduit pe unii oameni să fie predicatori, le dă şi dar pentru aceasta. Este prost lucru să trimiţi la război oameni care nu pot să lupte. Este mai bine să îndupleci pe om să nu se mai caţăre, decât să-l ajuţi să-şi frângă gâtul. Pungile de mătase nu-s făcute din urechi de porc, iar porcii nu învaţă să cânte din fluier oricâtă osteneală ţi-ai da cu ei.

 

Nu este lucru cuminte să încerci ce nu se poate şi este o curată pierdere de praf de puşcă să vrei să împuşti omul din lună. A te apuca să faci scânduri din rumeguş este un lucru foarte cuminte faţă de încercarea unor amici ai mei, care şi-au pus în gând să se îmbogăţească cumpărând acţiuni de la societăţile şarlatanilor. Mai curând ar putea să prindă vântul cu plasa sau să care apă cu ciurul. Baloanele de săpun sunt o jucărie frumoasă pentru copii, dar societăţile şarlatanilor sunt unelte tăioase şi nimeni n-ar trebui să se joace cu ele. Dacă prietenul meu are bani de pierdut, nu-i pricină să-i dea pe mâna unei clici de pungaşi. Dacă aş dori să mi se taie un picior, n-aş pune pe un rechin să mi-l înhaţe. Dă-ţi mai bine banii la proşti, decât să te laşi înduplecat de pungaşi ca să-i pierzi.

 

Nu te osteni niciodată cu lucruri nefolositoare. Nu unge scroafa cu untură şi nu lăuda niciodată pe un om mândru. Nu face haine pentru peşti şi nici acoperişuri pentru altare. Crinii să nu-i vopseşti şi Evanghelia să n-o înfloreşti. Nu lega pe nimeni la cap până nu i-a fost spart capul şi nu mângâia un cuget care nu se recunoaşte vinovat. Nu ridica lampa sus, ca să arăţi cuiva soarele şi nu te apuca să dovedeşti lucruri de care nu se îndoieşte nimeni. Nu sfătuiesc pe nimeni să se apuce de lucruri care costă mai mult decât fac. Poţi să torni parfum peste o grămadă de gunoi, iar un om nelegiuit poate să se dea drept evlavios, cu vremea însă se va arăta că lucrul acesta este ceva rău. Dacă poporul nostru ar avea pricepere, ar înlătura o bună parte din oamenii care iau lefuri grase, dar n-aduc nici un folos, căci ei sunt întreţinuţi de stat, dar puţine servicii îi fac.

 

De mult, m-am învăţat minte să nu stau cu nimeni de vorbă asupra gusturilor sau a toanelor lui. A face lucrul acesta este tot una cu a te apuca la ceartă asupra chipurilor ce par a se arăta în foc. Nu este de folos să te apuci să ari văzduhul cu plugul sau să vrei să încredinţezi pe cineva de lucruri care n-au nici o însemnătate. N-are rost să sfârşeşti o ceartă mâniindu-te, căci aceasta ar fi tot una cu a voi să stingi focul turnând gaz pe el sau ca şi cum ai sufla cu foalele în cărbuni, ca să se stingă. Unora le place cearta, eu însă nu-i invidiez pentru acest gust al lor. Mai bine merg kilometri întregi pe jos, ca să înlătur cearta, decât să mă apropii câteva sute de metri, ca să mă vâr în ea. Adeseori mi se spune că trebuie să fiu îndrăzneţ şi să iau taurul de coarne, însă eu mă gândesc că acest lucru este mai mult plăcut decât folositor şi de aceea, îl las pe seama acelora care sunt deja crăpaţi la cap, încât o lovitură de corn n-ar aduce ţestelor lor cine ştie ce vătămare. Solomon spune: “Lasă-te de ceartă înainte de a se înteţi”, ceea ce ar fi tot una cu “încetează înainte de a începe”. Dacă vezi un câine turbat, nu te juca cu el, dacă nu eşti sigur că nu

 

te muşcă şi, dacă cineva îşi bate joc pentru aceasta şi-ţi zice fricos, n-ai nevoie să-i spui în faţă că este un prost, pentru că aceasta o ştie oricine. Nu te amesteca în cearta altora, căci din aceasta nu iese nimic bun, la fel, lasă în pace cuiburile viespilor şi nu dărâma casele vechi peste capul tău. Oamenii care se amestecă în toate, cu siguranţă îşi fac un nume rău şi cine spală porcii altora, curând o să ajungă să aibă nevoie să fie el însuşi spălat. Culmea nebuniei este să te amesteci în neînţelegerile dintre soţ şi soţie, pentru că, fără doar şi poate, ei vor înceta să se certe şi se vor întoarce amândoi împotriva ta cu toată puterea şi cu drept cuvânt, fiindcă, dacă amestecându-te în ciorba altora, te-ai fript cu ea, nu este nimeni de vină decât tu.

 

Încă una: Nu încerca să îndupleci pe o femeie încăpăţânată, ci gândeşte-te la vorba: Dacă ea vrea aşa, vrea şi n-ai ce-i face.

Acum, de curând, am tăiat dintr-un jurnal nişte rânduri cu care vreau să sfârşesc. Iată-le: “Goleşte Dunărea de apă cu linguriţa de ceai, suceşte-ţi vârful piciorului ca să vezi călcâiul ghetei, trimite undiţe cu balonul ca să pescuieşti stele, gândeşte-te la umbrelă abia când plouă cu găleata şi ucide puricele cu o piatră de moară. În scurt: dovedeşte că ceea ce s-a socotit până acum cu neputinţă este cu putinţă, dar nu încerca niciodată să convingi pe o femeie să zică “da” când ea s-a hotărât să zică “nu”.”

 

Din cuvintele lui Ion Plugarul

4ace5923edbc8517ed7ea335734f47d9

Învăţături de bun simţ    de Charles Haddon Spurgeon

CUSURURI

Cine se făleşte că este desăvârşit este total nebun. Am umblat lumea în lung şi-n lat, dar cal desăvârşit sau om desăvârşit încă n-am văzut şi nici nu va fi decât doar poate atunci când vor cădea două duminici într-o zi. Dintr-un sac de cărbuni, nu poate să iasă făină albă şi nici desăvârşirea din firea omenească. A o căuta în firea omenească este tot una cu a căuta zahăr în mare. O vorbă veche spune: “Fără viaţă, fără vină”: despre morţi să nu vorbim decât de bine, dar în ce priveşte pe cei vii, toţi sunt mai mult sau mai puţin vopsiţi cu pensula neagră, iar lucrul acesta îl poţi vedea chiar numai cu o jumătate de ochi. Orice cap are un loc moale şi orice inimă picătura ei neagră. Orice trandafir îşi are ghimpii lui şi orice zi noaptea ei. Chiar soarele îşi are şi el petele lui, iar cerul este adesea întunecat de nori. Nimeni nu este atâta de înţelept, încât prostia lui să nu-i poată ajunge ca să ia cu chirie o dugheană în Târgul Deşertăciunilor. Cum nu există lumină fără umbră, aşa nu există bunătate omenească în care să nu s- amestece şi ceva rău. Chiar cei ce poartă grijă de săraci tot mai scapă şi ei din vedere ceva câteodată. Cel mai bun vin îşi are drojdiile lui. Cusururile nu stau totdeauna scrise pe frunţile oamenilor şi este bine că este aşa, fiindcă altfel, toţi oamenii ar trebui să poarte pălăria pe ochi. După cum un ou seamănă cu alt ou, tot aşa cusururi de un fel sau de altul se adăpostesc în orice inimă omenească. Nimeni nu poate să spună când vor ieşi la iveală păcatele unui om, căci iepurele sare din şanţ tocmai când nu te aştepţi. Un cal slab de picioare poate să nu şchiopăteze un kilometru sau doi, de aceea călăreţul face bine, dacă-l ţine strâns în frâu. Pisica pestriţă poate să nu lingă lapte acum, dar lasă uşa deschisă la cămară şi ai să vezi că şi ea este o hoţoaică la fel de rea ca şi puii ei. În cremene, este foc, cu toate că e rece, dar aşteaptă până va primi o lovitură cu amnarul şi ai să vezi. Oricine înţelege lucrul acesta şi totuşi nimeni nu-şi va aduce aminte să-şi păzească bine iarba de puşcă, ca să nu vină în atingere cu focul.

Dacă nu pierdem din vedere că în lume trăim între oameni nedesăvârşiţi, nu ne-ar apuca frigurile când vedem cusururile vreunuia din prietenii noştri. Ce este putred plesneşte, iar oalele crăpate curg. Ferice de cine n-aşteaptă nimic de la sărmana carne, pentru că astfel nu va fi dezamăgit niciodată. Cei mai buni oameni, în cel mai bun caz, nu sunt decât oameni, chiar şi cea mai bună ceară şi ea se topeşte.

Nu se-mpiedică vreodată

Calul bun mânat la trap;

Nici femeia bună, iată,

Nu-ţi va da dureri de cap.

Da, dar astfel de cai şi astfel de femei nu se întâlnesc decât în ţara închipuirilor unde găluştile cresc pe copaci. În această lume rea, chiar şi cel mai drept lemn îşi are şi el nodurile lui şi chiar cel mai bun ogor partea lui cu buruieni. Chiar cel mai bun vizitiu tot mai răstoarnă şi el căruţa câteodată, cea mai îndemânatică bucătăreasă tot varsă puţină ciorbă. Şi o ştiu, spre ruşinea mea, că cel mai priceput plugar tot mai rupe câteodată plugul sau trage o brazdă strâmbă. Este o nebunie ca din pricina unuia sau a două cusururi să te desparţi de un prieten încercat, pentru că atunci s-ar putea să părăseşti un cal chior şi să cumperi în schimb altul orb. Fiindcă toţi avem cusururi, ar trebui să învăţăm să ne răbdăm unii pe alţii şi deoarece toţi locuim în case de sticlă, să nu aruncăm cu pietre unii într-alţii. Oricine râde când aude oala zicând către ceaun: “Ce negru eşti!” Nedesăvârşirile altor oameni ni le arată pe ale noastre, pentru că o oaie este aproape la fel cu alta şi dacă vecinul meu are o slăbiciune, este aproape sigur că şi eu am una. S-ar cuveni ca vecinii să ne servească drept oglinzi în care să ne vedem cusururile şi astfel să îndreptăm la noi ce am văzut rău la ei.

Nu pot să sufăr pe aceia care-şi vâră nasul în casa oricui, ca să miroasă cusururile şi se uită cu microscopul, ca să descopere petele vecinilor lor. Astfel de oameni ar face mai bine să se uite în casa lor şi ar găsi pe Diavolul unde nu s-au aşteptat. Ce dorim să vedem, vom vedea, sau credem că vedem. Unde-i dragoste puţină, lesne-i de găsit pricină. Cusururile sunt mari când dragostea este mică. O vacă albă este neagră de tot, dacă ochiului tău îi place s-o vadă neagră. Dacă mirosim mereu apă de trandafiri, vom ajunge să vedem că are un miros rău. Ar fi cu mult mai bine, cel puţin pentru alţii, dacă vânătorii de cusururi şi-ar învăţa câinii să afle părţile bune ale celorlalţi oameni, îndeletnicirea aceasta le-ar aduce o mai bună răsplată şi nimeni n-ar sta cu furca în mână ca să gonească pe vânători din ogorul său.

În privinţa cusururilor noastre, ar fi nevoie să avem o tablă mare de tot, dacă ar fi să le ţinem socoteala. Totuşi, slavă Domnului, ştim unde să le ducem, ca să scăpăm de ele. Cu toate cusururile noastre, Dumnezeu tot ne iubeşte, dacă ne încredem în Fiul Său. De aceea, să nu deznădăjduim, ci să avem nădejde că vom trăi şi vom învăţa mereu şi că, înainte de a muri, vom putea face vreun bine. Şi, dacă scârţâie carul, tot va ajunge acasă cu povara lui, iar

calul bătrân, deşi cu genunchii umflaţi, tot va mai face o grămadă de treburi. Nu este de nici un folos să ne aşezăm jos şi să nu mai facem nimic, din pricină că nu putem să facem totul cum am dori. Cu greşeli sau fără greşeli, arătura trebuie făcută şi încă de oameni nedesăvârşiţi, căci altfel, în anul care vine, nu va fi ce să culegem. Ion poate să fie nedesăvârşit la munca câmpului lui, însă nu îngerii din cer o să lucreze în locul lui şi de aceea trebuie să s-apuce de muncă.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

 

GÂNDURI ASUPRA GÂNDURILOR

maxresdefault

Învăţături de bun simţ

de Charles Haddon Spurgeon

Rândurile acestea numai într-o foarte mică măsură se datoresc lui Ion Plugarul, deoarece predicatorul nostru este acela care a făcut rost de cai şi a ţinut de coarnele plugului. Ion Plugarul numai a trosnit din bici pe ici pe colea, ca să ţină treji pe cititori. “Mai bine două capete decât unul” zicea o femeie, luându-şi cu ea câinele la oraş. Şi aşa zic şi eu cerând scuze: predicatorul nostru este femeia şi singurul cap cu minte din toată povestea. El este un om care are obiceiul să vorbească ascultătorilor lui despre multe lucruri şi într-un mod foarte deosebit de tot ce poate să scoată un plugar din traista lui. Totuşi, după dorinţa sa, am strecurat între gândurile sale şi câteva zicale coapte acasă, ca să le mai săreze puţin, cum zice el cu bunătate. Am nădejdea că n-am stricat cu vorbirea mea necioplită spusele lui. Dacă îşi va face o părere bună despre ele, mă voi bucura să mai am câteva din ale sale, de care să leg spusele mele, iar cititorilor li se va spune totdeauna cinstit dacă cugetările sunt de socotit ca fiind cu totul ale lui Ion Plugarul.

Nu sunt într-un an atâtea ceasuri câte gânduri poate să aibă cineva într-un ceas. Gândurile zboară în stoluri ca graurii şi roiesc ca albinele. Cum nu poţi să numeri toamna frunzele uscate, aşa nu poţi să numeri gândurile. Ele sunt ca şi inelele dintr-un lanţ: unul trage pe celălalt. Ce fiinţă zbuciumată este omul! Gândurile îi joacă în cap în sus şi în jos ca musculiţele într-o seară de vară. Ca un ceas plin de rotiţe, al cărui pendul se mişcă mereu, aşa se mişcă gândul omului şi încă tot atâta de repede ca şi vremea. Aceasta face ca gândirea să fie un lucru foarte însemnat. De la un ou, se poate ajunge la un bou şi din multe gânduri uşoare, poate să iasă o mare greutate de păcate. Un bob de nisip este uşor, dar o grămadă de nisip este grea, zice Solomon. Unde sunt aşa de mulţi copii, este cazul ca mama să ia bine seama la ei. Şi noi cată să luăm bine seama la gândurile noastre, pentru că, dacă ele se schimbă în vrăjmaşi ai noştri, vor fi prea mulţi pentru noi şi ne vor târî în jos la pierzare. Gândurile cereşti ne vor umplea sufletele de cântări, cum umplu păsările văzduhul primăvara, dar gândurile rele ne vor muşca aşa ca nişte năpârci.

Oamenii îşi închipuie că gândul este ceva slobod, eu însă îmi aduc aminte că am citit undeva că gândurile, deşi sunt scutite de vamă, nu sunt scutite de iad şi vorba aceasta se potriveşte întocmai cu buna şi vechea Carte. Nu putem fi chemaţi în faţa niciunui tribunal de pe pământ pentru gândurile noastre, dar fiţi siguri că în faţa judecăţii din urmă vom fi judecaţi pentru ele. Gândurile rele sunt măduva păcatului, iasca ce prinde scânteie ispitei Diavolului, putineiul, în care laptele închipuirilor se încheagă în dorinţe şi planuri, cuibul, în care ouă toate păsările rele. De aceea, să ştiţi negreşit că, după cum focul arde nu numai vreascurile, ci şi lemnele groase, tot aşa şi Dumnezeu va pedepsi gândurile rele ca şi faptele rele.

Să nu-şi închipuie nimeni că gândurile nu sunt cunoscute Domnului, pentru că El are o fereastră înspre cea mai ascunsă odaie a sufletului şi această fereastră nu poate fi astupată cu nici un oblon. Cum vedem noi roiul de albine care lucrează după un geam, aşa ne vede şi ochiul Domnului pe noi. Biblia spune: “Iadul şi pierzarea sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile copiilor oamenilor.” Omul nu este decât parte văzută pentru Dumnezeu. Pentru cer, nu există lucruri ascunse. Ce se petrece în odaia lăuntrică a inimii este, pentru ochiul care vede toate, tot aşa de descoperit, ca şi străzile unui oraş.

Unii vor zice însă că nu se pot opri să nu aibă gânduri rele. Se poate, dar întrebarea este: urăsc ei aceste gânduri sau nu? Nu putem să oprim pe hoţi să se uite pe fereastră, dacă însă le deschidem singuri uşa şi-i primim cu bucurie, atunci nu suntem mai buni decât ei. Nu putem să oprim păsările să zboare peste capetele noastre dar le putem opri să-şi facă cuib în părul nostru. Gânduri deşarte bat la uşa noastră, dar nu trebuie să le deschidem. Dacă totuşi se nasc în noi gânduri rele, să nu pună stăpânire peste noi. Cine plimbă o bucăţică dintr-o falcă într-alta, o face fiindcă îi place gustul ei, şi cine gândeşte la rău iubeşte răul şi este gata să-l şi facă. Gândeşte-te la Diavolul şi el se va arăta, îndreaptă-ţi gândurile spre păcat şi îndată mâinile vor urma gândurilor. Melcii lasă o dâră după ei şi tot aşa şi gândurile nefolositoare. Săgeata poate să zboare prin văzduh fără să lase urmă, dar un gând rău lasă totdeauna după el o dâră ca de şarpe. Unde se face mult negoţ cu gânduri rele, va fi şi mult noroi şi murdărie. Orice val nou de gânduri rele adaugă ceva la putregaiul stricat de pe ţărmul vieţii. Este grozav când te gândeşti că un gând ruşinos de care te-ai lăsat prins odată, îţi ia cheia minţii şi pe urmă poate să intre iarăşi foarte uşor, vrând-nevrând, şi poate să se întoarcă aşa fel, încât să aducă cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ce poate ieşi dintr-asta, nimeni nu ştie. Leagănă păcatul pe genunchii gândului şi se va face un uriaş. Moaie câlţi în gaz şi cum vor mai arde îndată ce- i vei apropia de foc! Moaie pe un om în gânduri stricate şi e gata să ia foc, păcătuind pe faţă, îndată ce va avea prilej. De aceea, înţelepciunea ne porunceşte să ne păzim în fiecare zi gândurile şi năzuinţele inimii noastre.

Gândurile bune sunt oaspeţi binecuvântaţi şi ar trebui primiţi cu drag, hrăniţi bine şi chiar căutaţi mult. Ca şi florile de trandafiri, ele răspândesc un miros plăcut când sunt păstrate în ulciorul amintirii. Ele nu pot fi cultivate îndeajuns, ci sunt o roadă care îmbogăţeşte pământul. Cum încălzeşte cloşca puii sub aripi, aşa ar trebui să îndrăgim toate gândurile sfinte. Ca oiţa săracului care mânca din bucăţica stăpânului ei, aşa de preţioasă şi de scumpă ar trebui să ne fie gândirea la lucrurile evlavioase. Gândurile sfinte dau naştere la cuvinte sfinte şi la fapte sfinte şi sunt semne adevărate ale unei inimi înnoite. Cine n-ar vrea să le aibă? Un mijloc fără greş, ca să ţii o baniţă fără pleavă, este s-o umpli bine cu grâu şi dacă vrea cineva să se ţină departe de gândurile deşarte, să aibă mintea plină de lucruri alese, la care să cugete, căci ele se găsesc uşor şi n-ar trebui să umblăm fără ele. O, de am putea să zicem ca David: “Când gânduri negre se frământă cu grămada în lăuntrulmeu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul!”

Din cuvintele lui Ion Plugarul

Învăţături de bun simţ              de Charles Haddon Spurgeon

 1335855722-spurgeon-quotesFereste-te de tine insuti mai mult decat oricine. Purtam cu noi / in noi, cel mai “feroce” dusman. (firea pamanteasca nt)

DESCHIDE-ŢI BINE OCHII

Cine vrea să treacă cu bine prin această lume, trebuie să-şi deschidă bine ochii şi chiar când doarme să fie cu un ochi deschis, fiindcă în ea se găsesc multe momeli pentru peşti, multe laţuri pentru păsări şi multe curse pentru om. Câtă vreme în jurul nostru umblă atâtea vulpi, cată să nu fim gâşte. Oamenii pe care i-am cunoscut se deosebesc, în această privinţă, mult unii de alţii: mulţi văd mai bine cu un ochi decât alţii cu doi şi alţii au ochi buni, dar nu văd nimic. Nu toate capetele sunt cutii pline cu înţelepciune. Unii sunt aşa de şireţi, că bănuiesc pe toată lumea şi duc astfel o viaţă nefericită, într-o necurmată teamă de vecinii lor, iar alţii sunt aşa de prostănaci, că-i înşală orice puşlama. Unul încearcă să străbată cu privirea printr-un zid gros, dar cu aceasta numai îşi strică ochii în timp ce altul descoperă o mică spărtură şi pe acolo vede cât vrea de departe. Unii lucrează la gura unui cuptor aprins şi nu se pârlesc niciodată, dar alţii îşi ard mâinile la focul la care vor numai să se încălzească. Negreşit, nimeni nu poate să facă pe altul înţelept, ci fiecare trebuie să înveţe singur din păţaniile lui. Aş voi însă să dau unele sfaturi, care şi mie mi-au fost de folos şi poate că şi altora le vor fi de folos ca şi mie.

Nimeni nu pare aşa de cumsecade ca pungaşul iscusit. Dacă vezi un om care pune multă religie la vitrină, să ştii că are puţină în magazie. Nu alege prietenul după înfăţişarea lui, căci ghetele frumoase adeseori strâng. Nu iubi măgulirile şi nu te încrede în omul care poate să vorbească foarte mult, pentru că pisicile care miaună mult, rareori prind mulţi şoareci. Nu te da deloc pe mâna altuia că cine vâră degetul între doi dinţi, uşor poate să-l vadă muşcat. Nu bea nimic până nu vezi ce este. Nu iscăli nimic fără să citeşti ce stă scris şi vezi dacă într-adevăr nu înseamnă mai mult decât este scris. Nu te judeca decât dacă n-ai nimic de pierdut, doar casele avocaţilor sunt clădite pe capetele proştilor. În orice afacere, nu păşi să treci vadul pe unde nu-i vezi fundul. Nu te bizui pe ce este scris pe pungă, ci banii numără-i tu singur. Deschide sacul înainte de a cumpăra ce este în el, căci cine face afaceri pe întuneric va fi înşelat. Ţine-te departe de omul care nu pune preţ pe el însuşi. Fereşte-te de oricine înjură, pentru că cine poate să înjure pe Ziditorul său nu se va sfii nici să mintă, nici să fure. Nu te feri însă de nimeni mai mult ca de tine însuţi, pentru că purtăm în inima noastră pe cei mai răi vrăjmaşi ai noştri. Dacă dai peste o învăţătură sau părere nouă, să nu muşti din ea, până nu ştii dacă este pâine sau dacă este piatră şi nu-ţi închipui că dacă turta dulce este aurită, trebuie să fie şi bună. Să nu strigi “Ura…” decât după ce ai ieşit de-a binelea din pădure şi să nu strigi peşte fript decât după ce ai peştele în plasă. Este destulă vreme să te lauzi, de aceea mai aşteaptă puţin. Nu arunca apa murdară până n-ai alta curată în loc. Urmează să mături strada până vei primi ceva mai bun de făcut. Cel mai mic câştig este mai bun decât niciunul şi cel mai de jos serviciu este mai bun decât să fii fără lucru. Dă-te totdeauna la o parte din calea unui taur şi a nebunilor. Nu te apuca la bătaie cu unul care cară cărbuni şi nici la ceartă cu omul josnic, fiindcă şi unul şi altul te vor umplea de negreală.
Nu te-ncrede în oricine!
Fugi de ceartă-nspăimântat,
De pariuri nu te ţine.
Nu-aştepta-napoi ce-ai dat!
Dacă vrei să-ţi meargă bine,
Pace-având cu-adevărat…

Aşa sună o veche poezie. Eu, unul, nu pot să merg aşa de departe, deoarece, ca să ai pace, trebuie ceva mai mult decât aceste lucruri. Totuşi şi aceste lucruri vor fi de folos celui ce face aşa. Nu călări niciodată pe un cal cu piciorul rupt şi negustorul care a fost falit fraudulos nu este omul potrivit cu care să faci afaceri. Un scaun hodorogit este un scaun primejdios. Fereşte-te de oamenii prea politicoşi şi nu intra repede în legătură cu cei grosolani şi obraznici. Dacă, în vreun lucru, bănuieşti un gând ascuns, fii cu ochii în patru şi pune cursa de îndată ce simţi miros de şoarece, dar ia seama să nu-ţi prinzi tu însuţi degetele în ea. Să n-ai a face cu omul lăudăros, pentru că berea lui nu este decât spumă şi cu toate că, după spusa lui, toată marfa şi chiar tingirile lui de aramă sunt de aur şi de argint, curând ai să vezi că lăudăroşii şi mincinoşii sunt veri primari. Nu descoperi nimănui toate secretele tale şi încrede-te în Dumnezeu cu toată inima ta, dar încrederea în oameni cântăreşte-o bine în cântarul chibzuinţei, căci oamenii nu sunt decât oameni şi toţi oamenii sunt slabi. Nu lega greutăţi mari de sfori subţiri, dar nu fi nici din cale afară de bănuitor, pentru că, în cel mai bun caz, bănuiala este virtutea laşilor. Oamenii nu sunt îngeri, asta s-o ţii bine minte, dar nu sunt nici diavoli şi ar fi prea de tot să-i socoteşti ca diavoli.

Cel din urmă sfat al meu: gândeşte-te că numai adevărata înţelepciune se va arăta la sfârşit ca înţelepciune. Pe aceasta s-o cauţi şi s-o cauţi la picioarele celui mai înţelept dintre toţi învăţătorii: la picioarele lui Isus.

Încrede-te în Dumnezeu şi El nu te va lăsa niciodată, lasă-te călăuzit de Cuvântul Său şi El nu te va rătăci niciodată, roagă-te în Numele Său şi cererile îţi vor fi primite. Ţine minte că cine se sprijineşte pe un om va afla că acesta este doar o trestie frântă, însă cine clădeşte pe Cristos are o temelie tare. Dacă vrei, poţi urma pe Isus cu ochii închişi, dar când te îndrumează alţii, deschide bine ochii, chiar de ai avea o duzină şi toţi tot atât de puternici ca şi un ochean.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

Învăţături de bun simţ

de Charles Haddon Spurgeon

415fb9347253fc549874d00bb271a3e6Am citi multe carti dar am ramas in Biblie CH Spurgeon

NU PIERDE PRILEJUL

Unii oameni nu sunt treji niciodată când pleacă trenul, ci abia se târăsc până pe peron tocmai în timpul când pot să vadă pe toţi plecând şi zic atunci ca plouaţi: “Ce? A plecat trenul? Azi-noapte trebuie să-mi fi stat ceasul!” Ei vin totdeauna cu o zi mai târziu decât ziua de târg şi-şi descarcă marfa după ce s-a spart târgul. Fânul şi-l adună când nu mai este soare şi se apucă de seceră îndată ce a trecut vremea frumoasă. Strigă “stai” după ce a luat puşca foc şi încuie uşa de la grajd după ce i s-a furat calul. Ei seamănă cu coada vacii: mereu pe urmă. Apucă timpul de călcâi, nu de moţ, dacă mai pot să-l apuce în vreun fel şi de călcâi. Ei nu sunt mai de preţ ca un calendar vechi: timpul de a fi folositori a trecut pentru ei şi totuşi, din nefericire, nu pot să fie lepădaţi ca un calendar vechi. De murit nu vor să moară, cu toate că trăind nu sunt de vreun folos. Ei sunt ca şi cutare bătrână ursuză, căreia i se făcuse o pensie şi care ţinea să scoată cât o putea din ea. “Ia-mă încet” şi “Toată viaţa” se spune că sunt veri primari şi destul de rău că este aşa. Dacă ar fi să nu moară, până ce nu şi-ar sfârşi lucrarea, să ştiţi că n-ar muri curând, fiindcă ei nici nu şi- au început vreodată lucrarea. Oamenii nepunctuali îţi scuză lenea spunând că au întârziat numai puţin, dar “puţin mai târziu” înseamnă adesea “foarte târziu”, după cum “aproape să pun mâna” este tot una cu “l-am scăpat din mână”. Vecinul meu, Molatecul, îşi punea capac pe puţ după ce i s-a înecat copilul în el şi a dat fuga cu găleata la puţ după ce i-a ars cel din urmă lemn din casă. Testamentul se va hotărî să şi-l facă abia când nu va mai putea să ţină condeiul în mână, iar pocăinţa o va amâna până în clipa când va începe să-şi piardă cunoştinţa.

 

Aceşti oameni molateci gândesc că mâine va fi mai bine decât astăzi însă regula lor de viaţă este una veche, dar sucită ca şi mintea lor: “Nu face niciodată astăzi ce poţi să laşi pe mâine.” Ei aşteaptă mereu să le zboare porumbei fripţi în gură şi visează întruna după o fericire care o să le cadă mură-n gură şi în vremea aceasta, buruienile le năpădesc brazdele şi vacile le intră în grădină prin spărturile din gard. Numai dacă păsările ar aştepta să le pună ei sare pe coadă, atunci ar întinde şi ei masă bogată familiilor lor, dar până când lucrurile vor merge astfel în lume, copiii lor vor muri de foame. “O să fie bine!” zic ei. “Să mai aşteptăm puţin că au să vină vremuri mai bune.”

 

Păsările lor sunt, după socoteala lor, foarte grase, dar toate pe gard şi aşa şi trebuie să fie, căci până acuma n-au avut niciuna în mână, iar femeia şi copiii sunt pe jumătate morţi de foame. “O să se arate ceva!” zic ei. De ce însă aceşti oameni proşti nu s-or fi ducând ei înşişi după acel “ceva”? Vremea şi valul n-aşteaptă pe nimeni; cu toate acestea, aceşti pierde-vară umblă de colo până colo ca şi cum vremea ar fi o moştenire a lor sau ar fi luat-o cu arendă pe viaţă, ca şi cum bunele împrejurări ar fi tot aşa de dese ca iepurii de casă într-un ocol. Îşi vor vedea ei greşeala când lipsa va da peste ei şi unii o vor vedea cât de curând, fiindcă au şi înaintat o bună bucată pe calea ce duce la Nevoieşti. Cine nu vrea să are, nu trebuie să s-aştepte să aibă ce mânca, iar cei ce fac risipă cu primăvara vor avea o toamnă săracă. Ei n-au voit să bată fierul cât a fost cald şi curând vor vedea că fierul rece este foarte tare. Atâta vreme cât lucrurile se mişcă aşa cum se mişcă ei, ţâncii acasă trebuie să-şi astupe gurile cu linguri goale. Cine nu vrea când poate, nu va putea când va voi. Vremea nu este legată de par ca un cal la iesle, ea trece ca vântul şi cine vrea să macine grâul cu ea, după ea să îndrepte aripile morii. Cine cască gura până când va trebui să mănânce, va căsca-o până va muri. Nimic nu se dobândeşte fără trudă afară doar de sărăcie şi de murdărie. În vremurile de demult, era obiceiul să se zică: “Prostul are noroc”. În vremurile de faţă însă, s-ar putea vedea că altfel stau lucrurile; dar niciodată, nici în vremurile de demult, nici în oricare alte vremuri, n-are noroc acela care în chip prostesc lasă să-i scape prilejul, pentru că iepurii n-aleargă singuri în gura câinilor care dorm. Cine are vreme, dar aşteaptă timpuri mai bune, va veni o vreme când se va căi de cea care a trecut. Este lucru zadarnic să pui mâinile în buzunare şi apoi să strigi: “Doamne, ajută-ne!” Dumnezeu ajută pe cine se ajută. Dacă întâlnesc un om care se tot plânge că vremurile sunt grele şi spune că niciodată n-are noroc, de obicei îmi zic în gând: Gâsca bătrână n-a stat bine pe ouă şi acuma, când toate s-au stricat, învinuieşte pe Dumnezeu că nu ies bobocii din ele. N-am crezut niciodată în ceea ce se numeşte “a avea noroc”, afară doar că aş putea să spun că pe câte un om norocul îl face să sară groapa, dacă se repede cu putere peste ea şi norocul îi pune o bucăţică de slănină în oală, dacă munceşte cu sârguinţă pământul şi dacă ţine porc în bătătură. De cele mai multe ori, norocul este al acelora care-l caută cu sârguinţă şi părerea mea este că, cel puţin o dată în viaţă, norocul bate la uşa fiecăruia şi, dacă munca nu i-a deschis uşa, s-a dus. Cei ce pierd regulat trenul şi lasă să le scape orice prilej bun încep să blesteme soarta, că i-a dus tot în împrejurări neprielnice. “Eu” – zic ei – “n-am niciodată noroc”. “Dacă aş fi pălărier, sigur că oamenii s-ar naşte fără cap.” “Dacă m-aş duce la mare să iau apă”, zice un altul, “aş găsi-o secată”. Orice vânt este rău pentru o corabie proastă. Nici oamenii cuminţi, nici cei bogaţi nu pot să ajute pe unul care mereu n-a voit să se ajute. Numai câteva versuri şi am terminat:

 

Fie -ţi mintea încordată, bine chibzuind mereu unde, când şi cum poţi face

ce-i plăcut lui Dumnezeu!…

Cel molatic leneveşte dar drumeţul hotărât, orice-ntâmpină pe cale, nu se lasă doborât.

 

 

Doar cei harnici şi dinamici merg spre ţel cu pasul fix, peste ceilalţi scris rămâne: “Aici se-odihneşte… X”.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

Învăţături de bun simţ

de Charles Haddon Spurgeon

charles-spurgeon-truth-quotes

FEMEILE GURALIVE

Într-o biserică de prin părţile noastre, se găsea mai de mult un căpăstru sau un frâu pentru limbile femeilor, ca să le împiedice de a-şi mai cicăli bărbaţii sau vecinii. Multe lucruri ciudate s-au mai făcut în acele vremuri vechi. Era acest lucru o dovadă despre ceea ce bunul nostru predicator numeşte “înţelepciunea bătrânilor” sau era o unealtă de cruzime fără rost?

“Nu este nimic, se îneacă o femeie!” este o vorbă veche şi răutăcioasă, care ca şi căpăstrul a ieşit din gândul mulţimii, că adică femeile fac mult rău cu limbile lor. Este sau nu aşa? Ion Plugarul vrea mai bine să lase pe alţii să răspundă, pentru că trebuie să mărturisească: nici el nu poate să ţină un secret şi că şi lui îi cam place să stea puţin de vorbă, ca oricare, numai că nu-i place să critice cu asprime pe alţii, iar bârfelile, care le plac unora atât de mult, nu le poate suferi. Ion întreabă pe oamenii mai înţelepţi decât el: Sunt femeile în această privinţă mai rele decât bărbaţii? Se spune că cea mai frumoasă podoabă pentru o femeie este tăcerea, dar această podoabă este foarte puţin purtată. Este aşa? Este adevărat că femeia numai ce nu ştie, aceea nu spune? Sunt oare limbile femeilor ca şi cozile mieilor, mereu în mişcare? Este o vorbă: Vulpea este numai coadă şi femeia numai limbă. Este aceasta o minciună sau nu? Este oare fără noimă acea rugăciune de demult: “Fereşte-mă, Doamne, de tunuri grele şi de gura femeilor?” Din partea lui, Ion are o femeie bună şi liniştită, al cărei glas îi este atâta de plăcut, că nu-l poate auzi îndeajuns. De aceea nici nu este un judecător nepărtinitor în această chestiune. Are însă şi această temere, că alte femei mai degrabă predică decât se roagă şi n-au nevoie să bea o cafea tare, ca să pună în mişcare roţile morii lor. Dar ce este bun pentru gâscă este şi pentru gâscan şi unii bărbaţi flecăresc tot aşa ca şi femeile.

Ce pagubă că nu se pune un bir pe vorbe! Ce venituri ar avea statul dintr-asta! Din nefericire însă, vorbirea este scutită de bir. Şi, dacă ar fi să se plătească dublu pentru minciuni, cu aceasta statul şi-ar plăti toate datoriile. Cine să adune însă banii? Zvonul public este un mincinos public. A vorbi din auzite, înseamnă a minţi pe jumătate. O istorie nu se scurtează povestind-o la alţii. Ca bulgărele de zăpadă care se tot măreşte rostogolindu-se, aşa se măreşte zvonul. Cine vorbeşte mult, minte mult. Dacă oamenii ar spune numai ceea ce este adevărat, ce lume paşnică am vedea! Rareori tăcerea face rău, însă vorbirea este de multe ori o urgie. Tăcerea este înţelepciune şi, dacă mustram pe oameni cu această măsură, atunci puţini bărbaţi şi puţine femei sunt înţelepţi. Apele adânci sunt liniştite, pe când gârlele seci fac zgomot mare şi aceasta este o dovadă cât de mare este numărul proştilor. O gură deschisă arată un cap sec. Dacă lada ar avea în ea aur şi argint, n-ar sta mereu deschisă. Vorbirea vine de la sine, însă ca să stai liniştit este nevoie de o bună creştere. Totuşi respectul faţă de adevăr ar trebui să pună oricărui om cinstit un frâu în gură şi oricărei femei evlavioase o zăbală la limbă.

Dacă este neapărată nevoie să vorbim, atunci măcar să ne ferim de bârfeală şi să nu facem spume la gură vorbind de altul. Defăimarea poate să fie o plăcere pentru cei ce povestesc istorii, însă este moarte pentru cei bârfiţi. Cu limba putem să săvârşim un omor tot atât de bine ca şi cu mâna. Cel mai mare rău pe care poţi să i-l faci altuia, este să-i dărâmi bunul lui nume sau cum zicea cutare om către câinele lui: “N-am să te bat, n-am să te ocărăsc, dar am să-ţi pun un nume rău.” Nu toţi cei lătraţi de câini sunt hoţi; de cele mai multe ori însă se dau la ei ca şi cum ar fi hoţi, deoarece lumea crede că, mai peste tot unde iese fum, trebuie să fie foc şi că ce spune oricine trebuie să fie adevărat. Să fim deci cu luare aminte să nu facem rău cuiva tocmai în locul cel mai delicat, care este bunul său nume, pentru că este greu să te curăţi de noroi când ai fost împroşcat cu el şi când cineva te-a scris în cartea neagră, greu să mai fie şters de acolo. Dacă vrem să fim siguri că nu spunem decât ceea ce este drept, să vorbim cât mai puţin, căci dacă păcatele oamenilor ar putea să fie împărţite în două, s-ar vedea că jumătate din ele sunt păcate cu gura. “Dar cine nu greşeşte în vorbire, este om desăvârşit şi-şi poate ţine în frâu tot trupul”

Voi, limbuţilor, şi voi, guralivelor, lăsaţi-vă de meseria urâtă a pârii! Nu fiţi mai departe în mâna Diavolului nişte foale cu care aţâţă focul certei. Încetaţi de a mai asmuţi pe oameni, unii împotriva altora! Dacă nu puteţi să vă tăiaţi puţin din limbă, cel puţin presăraţi peste ea sarea harului! Slăviţi mai mult pe Dumnezeu şi mustraţi mai puţin pe oameni! Orice gâscă poate să gâgâie, orice muscă poate să găsească o rană, orice butoi gol poate să facă zgomot şi orice mărăcine poate să rupă carnea unui om. Dacă însă vă ţineţi gura închisă, nu va intra nici o muscă în ea şi nici nu va ieşi din ea o vorbire de rău. Gândiţi-vă mult şi vorbiţi puţin. Fiţi iuţi la treabă şi înceţi la vorbire. Mai presus de toate, rugaţi pe Dumnezeul oricărui har să vă pună o strajă la buze.

Daniel Olteanu

Imi ridic ochii spre munti …De unde-mi va veni ajutorul?

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Tzuby's Kids

Fiecare copil are dreptul la o familie!

trandafirmarcel72

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

paşi spre lumină

un blog al pastorului Petru Lascău - Phoenix, Arizona

Dumnezeu e în control

Blogul este creat cu dorinta de a fi mai mult de folos celor ce nu au timp suficient pentru a cauta o meditatie, o poezie sau o melodie. Doresc de asemenea ca prin el sa va indrept mai mult gandul si inima spre Tatal nostru din Ceruri si spre Fiul Sau Domnul nostru Isus Hristos. Numai El este in controlul tuturor lucrurilor si la inceputul acestui an mi-a aratat lucrul acesta. Trecem printr-o perioada foarte dificila si ca oameni nu putem sa nu ne gandim la multe lucruri pe care trebuie sa le rezolvam. Intr-o dimineata exact in momentul cand trebuia sa ma trezesc mi-a aparut in fata ochilor ca pe un ecran mare scris cu litere ca de foc: “DUMNEZEU ESTE IN CONTROL”. De aici am dorit ca blogul acesta sa poarte acest titlu. Pana in acest moment am trait multe experiente din care am vazut ca intr-adevar Domnul este in controlul tuturor lucrurilor. Fiti binecuvantati !

BIBLIOTECA PROBOTA

LOC DE SOCIALIZARE

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Delight in Truth

"Behold, you delight in truth in the inward being, and you teach me wisdom in the secret heart." Ps 51:6

Matryoshka

Jesus is my savior not my religion! Do what you can now and be ready for what comes next !

Pastor Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Persona

Personal blog of Danut Manastireanu

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

JRB Publications

Thoughts, publications, activities and interests of John Barber

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

esticeeaceesti

Despre libertatea de a fi liber

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți