Copilul si stelele de mare

Era odata ca niciodata un om intelept care obisnuia sa mearga la ocean pentru a-si gasi inspiratia in scrierile sale. Inainte de a-si incepe munca, ii placea sa se plimbe pe plaja. Intr-o buna zi, se plimba de-a lungul tarmului si pe cand admira peisajul vede in departare un alt om miscandu-se ca si cum ar fi dansat. Gandul ca cineva danseaza pe plaja l-a facut sa zambeasca asa ca a inceput sa mearga mai repede pentru a-l ajunge din urma.

Pe cand s-a apropiat, a vazut ca cel care parea ca danseaza era de fapt un baietel. Baietelul nu dansa, ci culegea ceva de pe jos cu mare delicatete, aruncandu-l apoi in ocean. Pe jos, zaceau peste tot stele de mare. Valurile aruncasera pe tarm mii de stele de mare. Baiatul ajungea la fiecare stea de mare de pe tarm, o culegea si o arunca inapoi in ocean. Batranul il privea amuzat si contrariat.

“Copile, de ce arunci stelele de mare in ocean?”

 “Soarele este sus pe cer, fluxul nu va mai fi in curand si daca nu le arunc inapoi vor muri.”

“Dar, copile, uita-te la aceasta plaja! Sunt kilometri de plaja si stele de mare peste tot. Ceea ce faci tu nu schimba situatia, nu face cu nimic diferenta.”

Baiatul a parut descumpanit si pentru cateva secunde nu a spus nimic. Dupa cateva momente insa, s-a aplecat iarasi si a cules de pe jos o alta stea de mare, azvarlindu-o inapoi in ocean cat de departe a putut. Apoi s-a uitat la omul care il privea si i-a spus:

“Ei bine, pentru aceasta a facut diferenta.”

Adaptat dupa povestea originala de Loren C. Eiseley (1907 – 1977)

 

Luca 15:7

Tot aşa, vă spun că va fi mai* multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.