Învăţături de bun simţ de Charles Haddon Spurgeon
CUSURURI
Cine se făleşte că este desăvârşit este total nebun. Am umblat lumea în lung şi-n lat, dar cal desăvârşit sau om desăvârşit încă n-am văzut şi nici nu va fi decât doar poate atunci când vor cădea două duminici într-o zi. Dintr-un sac de cărbuni, nu poate să iasă făină albă şi nici desăvârşirea din firea omenească. A o căuta în firea omenească este tot una cu a căuta zahăr în mare. O vorbă veche spune: “Fără viaţă, fără vină”: despre morţi să nu vorbim decât de bine, dar în ce priveşte pe cei vii, toţi sunt mai mult sau mai puţin vopsiţi cu pensula neagră, iar lucrul acesta îl poţi vedea chiar numai cu o jumătate de ochi. Orice cap are un loc moale şi orice inimă picătura ei neagră. Orice trandafir îşi are ghimpii lui şi orice zi noaptea ei. Chiar soarele îşi are şi el petele lui, iar cerul este adesea întunecat de nori. Nimeni nu este atâta de înţelept, încât prostia lui să nu-i poată ajunge ca să ia cu chirie o dugheană în Târgul Deşertăciunilor. Cum nu există lumină fără umbră, aşa nu există bunătate omenească în care să nu s- amestece şi ceva rău. Chiar cei ce poartă grijă de săraci tot mai scapă şi ei din vedere ceva câteodată. Cel mai bun vin îşi are drojdiile lui. Cusururile nu stau totdeauna scrise pe frunţile oamenilor şi este bine că este aşa, fiindcă altfel, toţi oamenii ar trebui să poarte pălăria pe ochi. După cum un ou seamănă cu alt ou, tot aşa cusururi de un fel sau de altul se adăpostesc în orice inimă omenească. Nimeni nu poate să spună când vor ieşi la iveală păcatele unui om, căci iepurele sare din şanţ tocmai când nu te aştepţi. Un cal slab de picioare poate să nu şchiopăteze un kilometru sau doi, de aceea călăreţul face bine, dacă-l ţine strâns în frâu. Pisica pestriţă poate să nu lingă lapte acum, dar lasă uşa deschisă la cămară şi ai să vezi că şi ea este o hoţoaică la fel de rea ca şi puii ei. În cremene, este foc, cu toate că e rece, dar aşteaptă până va primi o lovitură cu amnarul şi ai să vezi. Oricine înţelege lucrul acesta şi totuşi nimeni nu-şi va aduce aminte să-şi păzească bine iarba de puşcă, ca să nu vină în atingere cu focul.
Dacă nu pierdem din vedere că în lume trăim între oameni nedesăvârşiţi, nu ne-ar apuca frigurile când vedem cusururile vreunuia din prietenii noştri. Ce este putred plesneşte, iar oalele crăpate curg. Ferice de cine n-aşteaptă nimic de la sărmana carne, pentru că astfel nu va fi dezamăgit niciodată. Cei mai buni oameni, în cel mai bun caz, nu sunt decât oameni, chiar şi cea mai bună ceară şi ea se topeşte.
Nu se-mpiedică vreodată
Calul bun mânat la trap;
Nici femeia bună, iată,
Nu-ţi va da dureri de cap.
Da, dar astfel de cai şi astfel de femei nu se întâlnesc decât în ţara închipuirilor unde găluştile cresc pe copaci. În această lume rea, chiar şi cel mai drept lemn îşi are şi el nodurile lui şi chiar cel mai bun ogor partea lui cu buruieni. Chiar cel mai bun vizitiu tot mai răstoarnă şi el căruţa câteodată, cea mai îndemânatică bucătăreasă tot varsă puţină ciorbă. Şi o ştiu, spre ruşinea mea, că cel mai priceput plugar tot mai rupe câteodată plugul sau trage o brazdă strâmbă. Este o nebunie ca din pricina unuia sau a două cusururi să te desparţi de un prieten încercat, pentru că atunci s-ar putea să părăseşti un cal chior şi să cumperi în schimb altul orb. Fiindcă toţi avem cusururi, ar trebui să învăţăm să ne răbdăm unii pe alţii şi deoarece toţi locuim în case de sticlă, să nu aruncăm cu pietre unii într-alţii. Oricine râde când aude oala zicând către ceaun: “Ce negru eşti!” Nedesăvârşirile altor oameni ni le arată pe ale noastre, pentru că o oaie este aproape la fel cu alta şi dacă vecinul meu are o slăbiciune, este aproape sigur că şi eu am una. S-ar cuveni ca vecinii să ne servească drept oglinzi în care să ne vedem cusururile şi astfel să îndreptăm la noi ce am văzut rău la ei.
Nu pot să sufăr pe aceia care-şi vâră nasul în casa oricui, ca să miroasă cusururile şi se uită cu microscopul, ca să descopere petele vecinilor lor. Astfel de oameni ar face mai bine să se uite în casa lor şi ar găsi pe Diavolul unde nu s-au aşteptat. Ce dorim să vedem, vom vedea, sau credem că vedem. Unde-i dragoste puţină, lesne-i de găsit pricină. Cusururile sunt mari când dragostea este mică. O vacă albă este neagră de tot, dacă ochiului tău îi place s-o vadă neagră. Dacă mirosim mereu apă de trandafiri, vom ajunge să vedem că are un miros rău. Ar fi cu mult mai bine, cel puţin pentru alţii, dacă vânătorii de cusururi şi-ar învăţa câinii să afle părţile bune ale celorlalţi oameni, îndeletnicirea aceasta le-ar aduce o mai bună răsplată şi nimeni n-ar sta cu furca în mână ca să gonească pe vânători din ogorul său.
În privinţa cusururilor noastre, ar fi nevoie să avem o tablă mare de tot, dacă ar fi să le ţinem socoteala. Totuşi, slavă Domnului, ştim unde să le ducem, ca să scăpăm de ele. Cu toate cusururile noastre, Dumnezeu tot ne iubeşte, dacă ne încredem în Fiul Său. De aceea, să nu deznădăjduim, ci să avem nădejde că vom trăi şi vom învăţa mereu şi că, înainte de a muri, vom putea face vreun bine. Şi, dacă scârţâie carul, tot va ajunge acasă cu povara lui, iar
calul bătrân, deşi cu genunchii umflaţi, tot va mai face o grămadă de treburi. Nu este de nici un folos să ne aşezăm jos şi să nu mai facem nimic, din pricină că nu putem să facem totul cum am dori. Cu greşeli sau fără greşeli, arătura trebuie făcută şi încă de oameni nedesăvârşiţi, căci altfel, în anul care vine, nu va fi ce să culegem. Ion poate să fie nedesăvârşit la munca câmpului lui, însă nu îngerii din cer o să lucreze în locul lui şi de aceea trebuie să s-apuce de muncă.
Filed under: privestensus | Leave a comment »
Daniel Olteanu 