Din cuvintele lui Ion Plugarul

 

GÂNDURI ASUPRA GÂNDURILOR

Învăţături de bun simţ

de Charles Haddon Spurgeon

Rândurile acestea numai într-o foarte mică măsură se datoresc lui Ion Plugarul, deoarece predicatorul nostru este acela care a făcut rost de cai şi a ţinut de coarnele plugului. Ion Plugarul numai a trosnit din bici pe ici pe colea, ca să ţină treji pe cititori. “Mai bine două capete decât unul” zicea o femeie, luându-şi cu ea câinele la oraş. Şi aşa zic şi eu cerând scuze: predicatorul nostru este femeia şi singurul cap cu minte din toată povestea. El este un om care are obiceiul să vorbească ascultătorilor lui despre multe lucruri şi într-un mod foarte deosebit de tot ce poate să scoată un plugar din traista lui. Totuşi, după dorinţa sa, am strecurat între gândurile sale şi câteva zicale coapte acasă, ca să le mai săreze puţin, cum zice el cu bunătate. Am nădejdea că n-am stricat cu vorbirea mea necioplită spusele lui. Dacă îşi va face o părere bună despre ele, mă voi bucura să mai am câteva din ale sale, de care să leg spusele mele, iar cititorilor li se va spune totdeauna cinstit dacă cugetările sunt de socotit ca fiind cu totul ale lui Ion Plugarul.

Nu sunt într-un an atâtea ceasuri câte gânduri poate să aibă cineva într-un ceas. Gândurile zboară în stoluri ca graurii şi roiesc ca albinele. Cum nu poţi să numeri toamna frunzele uscate, aşa nu poţi să numeri gândurile. Ele sunt ca şi inelele dintr-un lanţ: unul trage pe celălalt. Ce fiinţă zbuciumată este omul! Gândurile îi joacă în cap în sus şi în jos ca musculiţele într-o seară de vară. Ca un ceas plin de rotiţe, al cărui pendul se mişcă mereu, aşa se mişcă gândul omului şi încă tot atâta de repede ca şi vremea. Aceasta face ca gândirea să fie un lucru foarte însemnat. De la un ou, se poate ajunge la un bou şi din multe gânduri uşoare, poate să iasă o mare greutate de păcate. Un bob de nisip este uşor, dar o grămadă de nisip este grea, zice Solomon. Unde sunt aşa de mulţi copii, este cazul ca mama să ia bine seama la ei. Şi noi cată să luăm bine seama la gândurile noastre, pentru că, dacă ele se schimbă în vrăjmaşi ai noştri, vor fi prea mulţi pentru noi şi ne vor târî în jos la pierzare. Gândurile cereşti ne vor umplea sufletele de cântări, cum umplu păsările văzduhul primăvara, dar gândurile rele ne vor muşca aşa ca nişte năpârci.

Oamenii îşi închipuie că gândul este ceva slobod, eu însă îmi aduc aminte că am citit undeva că gândurile, deşi sunt scutite de vamă, nu sunt scutite de iad şi vorba aceasta se potriveşte întocmai cu buna şi vechea Carte. Nu putem fi chemaţi în faţa niciunui tribunal de pe pământ pentru gândurile noastre, dar fiţi siguri că în faţa judecăţii din urmă vom fi judecaţi pentru ele. Gândurile rele sunt măduva păcatului, iasca ce prinde scânteie ispitei Diavolului, putineiul, în care laptele închipuirilor se încheagă în dorinţe şi planuri, cuibul, în care ouă toate păsările rele. De aceea, să ştiţi negreşit că, după cum focul arde nu numai vreascurile, ci şi lemnele groase, tot aşa şi Dumnezeu va pedepsi gândurile rele ca şi faptele rele.

Să nu-şi închipuie nimeni că gândurile nu sunt cunoscute Domnului, pentru că El are o fereastră înspre cea mai ascunsă odaie a sufletului şi această fereastră nu poate fi astupată cu nici un oblon. Cum vedem noi roiul de albine care lucrează după un geam, aşa ne vede şi ochiul Domnului pe noi. Biblia spune: “Iadul şi pierzarea sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile copiilor oamenilor.” Omul nu este decât parte văzută pentru Dumnezeu. Pentru cer, nu există lucruri ascunse. Ce se petrece în odaia lăuntrică a inimii este, pentru ochiul care vede toate, tot aşa de descoperit, ca şi străzile unui oraş.

Unii vor zice însă că nu se pot opri să nu aibă gânduri rele. Se poate, dar întrebarea este: urăsc ei aceste gânduri sau nu? Nu putem să oprim pe hoţi să se uite pe fereastră, dacă însă le deschidem singuri uşa şi-i primim cu bucurie, atunci nu suntem mai buni decât ei. Nu putem să oprim păsările să zboare peste capetele noastre dar le putem opri să-şi facă cuib în părul nostru. Gânduri deşarte bat la uşa noastră, dar nu trebuie să le deschidem. Dacă totuşi se nasc în noi gânduri rele, să nu pună stăpânire peste noi. Cine plimbă o bucăţică dintr-o falcă într-alta, o face fiindcă îi place gustul ei, şi cine gândeşte la rău iubeşte răul şi este gata să-l şi facă. Gândeşte-te la Diavolul şi el se va arăta, îndreaptă-ţi gândurile spre păcat şi îndată mâinile vor urma gândurilor. Melcii lasă o dâră după ei şi tot aşa şi gândurile nefolositoare. Săgeata poate să zboare prin văzduh fără să lase urmă, dar un gând rău lasă totdeauna după el o dâră ca de şarpe. Unde se face mult negoţ cu gânduri rele, va fi şi mult noroi şi murdărie. Orice val nou de gânduri rele adaugă ceva la putregaiul stricat de pe ţărmul vieţii. Este grozav când te gândeşti că un gând ruşinos de care te-ai lăsat prins odată, îţi ia cheia minţii şi pe urmă poate să intre iarăşi foarte uşor, vrând-nevrând, şi poate să se întoarcă aşa fel, încât să aducă cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ce poate ieşi dintr-asta, nimeni nu ştie. Leagănă păcatul pe genunchii gândului şi se va face un uriaş. Moaie câlţi în gaz şi cum vor mai arde îndată ce- i vei apropia de foc! Moaie pe un om în gânduri stricate şi e gata să ia foc, păcătuind pe faţă, îndată ce va avea prilej. De aceea, înţelepciunea ne porunceşte să ne păzim în fiecare zi gândurile şi năzuinţele inimii noastre.

Gândurile bune sunt oaspeţi binecuvântaţi şi ar trebui primiţi cu drag, hrăniţi bine şi chiar căutaţi mult. Ca şi florile de trandafiri, ele răspândesc un miros plăcut când sunt păstrate în ulciorul amintirii. Ele nu pot fi cultivate îndeajuns, ci sunt o roadă care îmbogăţeşte pământul. Cum încălzeşte cloşca puii sub aripi, aşa ar trebui să îndrăgim toate gândurile sfinte. Ca oiţa săracului care mânca din bucăţica stăpânului ei, aşa de preţioasă şi de scumpă ar trebui să ne fie gândirea la lucrurile evlavioase. Gândurile sfinte dau naştere la cuvinte sfinte şi la fapte sfinte şi sunt semne adevărate ale unei inimi înnoite. Cine n-ar vrea să le aibă? Un mijloc fără greş, ca să ţii o baniţă fără pleavă, este s-o umpli bine cu grâu şi dacă vrea cineva să se ţină departe de gândurile deşarte, să aibă mintea plină de lucruri alese, la care să cugete, căci ele se găsesc uşor şi n-ar trebui să umblăm fără ele. O, de am putea să zicem ca David: “Când gânduri negre se frământă cu grămada în lăuntrulmeu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul!”