FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg19)

. El este, după cât se ştie, singurul râu din lume al cărui curs se desfăşoară în cea mai mare parte, sub nivelul mării Mediterane. Când porneşte din grota Banias, Iordanul se află la circa 3oo m. deasupra nivelului Mediteranei. La vărsarea în lacul Huleh, el depăşeşte doar cu 2 m nivelul nării Mediterane. El curge 208 m sub acest nivel în momentul când se aruncă în lacul Galilea, iar la intrarea sa în marea moartă se află cu 300 m. sub nivelul mării Mediterane.

Numele acestui fluviu a ajuns să fie cântat în cântările atâtor popoare, deşi nu l-au văzut. Este semnificativ însă faptul că nici unul dintre profeţi nu-l cântă, deşi atunci când stăteau pe malul unui râu şi-şi atârnau harfele în sălcii, nu erau lângă Iordan, ci pe râurile Babilonului (Ps.137:1-2).

Motivele pentru această tăcere a literaturii ebraice şi a acestei repudieri, este probabil pentru că Iordanul nu inspiră dragoste şi respect pentru că este un fluviu puternic, unic în felul lui, deoarece devastează totul în calea lui în timpul revărsărilor, când îi creşte debitul.

Iordanul formează hotarul de răsărit al Palestinei, dar el este şi un obstacol greu de trecut, atât spre răsărit sau spre apus, din sau spre Palestina. În cursul său se formează seria celor 27 de cascade ce îi dau un pitoresc de neasemuit, unele din ele fiind de o uimitoare frumuseţe, şi îi domolesc cursul făcându-l când mai adânc, când în vaduri, cum se întâlnesc până la gura Iabocului, pe unde a trecut şi Iacov, aşa cum este la o distanţă de circa 600 de picioare de marea Moartă, când se resfiră la intrare. În acest loc se presupune a fi locul pe unde l-a trecut proorocul Ilie şi Elisei, şi unde a fost botezat Domnul Isus de către Ioan Botezătorul. În împrejurimile Ierihonului, cursul apei este foarte puternic şi mulţi din cei ce scaldă îşi riscă viaţa.

Locul izbucnirii lui, are cele mai mari izvoare din lume. El străbate în lanţul munţilor Libanului, la peste 300 m. altitudine, deasupra nivelului mării Mediterane, dar cea mai mare parte din distanţă o străbate printr-o vale adâncă ce coboară mai jos decât nivelul mării Mediterane, şi se pierde prin evaporare, coborând în marea Moartă, al cărui fund coboară la o jumătate de milă mai jos decât nivelul mării Mediterane. Nu există nicăieri pe pământ, un loc unde pe o distanţă atât de scurtă, de 16o mile, în linie dreaptă, să apară o diferenţă atât de mare de altitudine, pe cursul unui râu. Marea vale sudică a Iordanului, fiind atât de joasă, are o climă caldă, unde timp de aproape 6 luni din an , temperatura medie este de 100 grade.

Coborând din munţii Libanului, Iordanul are un curs tulburent şi vijelios, apoi se rostogoleşte impetuos în vârtejuri până ce atinge lacul Huleh – Meromul, din timpurile biblice. Apele lui sunt dulci, limpezi şi curate în mare parte, dar foarte reci; primăvara este alimentat de zăpezile topite de pe muntele Hermon. Astfel, Iordanul se revarsă peste albia sa şi a lacurilor formate după cursul său vijelios, la poalele munţilor. Trecând în drumul său peste „podul ficelor lui Iacov, cum este denumită o porţiune superioară, curge apoi prin locul numit marea Tiberiadei, sau Galileii, şi din el spre marea Moartă.

Lacul Tiberiada este bogat în peşte, ca pe timpul Domnului Isus, în timp ce marea Moartă, fiind o apă atât de amară şi otrăvitoare, nu poate trăi nimic. Are gustul sărat şi aspectul uleios, şi 20% materii minerale.

Malurile Iordanului peste care se revarsă pe alocuri, sunt foarte bogate, şi când sunt irigate, produc cele mai minunate recolte de tot felul de zarzavaturi. Aici este patria tomatelor, pepenilor, meiului, grâului şi orzului. Viile şi migdalele, lămâile şi portocalele cele mai vestite din lume, îşi găsesc patria în această vale a Iordanului.

Îngrădirile sunt făcute din garduri vii de tufişuri spinoase, spini mari din aceia care au fost pe timpul când au făcut din ei cununa ce au pus-o pe fruntea >Mântuitorului, înainte de crucificare.

Smerirea lui Naaman,

Cerinţa lui Elisei pentru ca Naaman să fie vindecat de lepra lui, era: „scaldă-te de şapte ori în Iordan”.

De la cetatea Samaria, unde se afla Elisei şi împăratul lui Israel, şi unde se dusese Naaman, până la Iordan, era o distanţă destul de mare. Şi acum, la îndemnul slujitorilor săi, Naaman acceptă să se scalda în Iordan; astfel este obligat să străbată drumul acesta, împreună cu tot alaiul său.

Ajunşi la Iordan, se iveşte o altă problemă, trebuia să se dezbrace, să stea gol în faţa atâtor martori ce formau suita sa. Cum să facă el aşa ceva? El marele general militar, să stea gol în faţa supuşilor săi, să-şi arate rănile pricinuite de lepră? Dar nu era o altă posibilitate, o altă soluţie. Unica soluţie de vindecare, era dezbrăcarea şi scăldarea în apele Iordanului. Şi Naaman se scoală, se dezbracă de hainele lui şi se scaldă afundându-se în apele Iordanului. Se afundă prima dată şi iese afară din apă, se uită la trupul său, dar nu vede nici o schimbare, cât de mică, rănile produse de lepră tot acolo sunt şi tot aşa de mari ca mai înainte. Se afundă a doua oară, şi iar se uită la trupul său, tot nici o schimbare; se afundă a treia, a patra, a cincia, a şasea oară, se uită din nou la trupul lui, nici cea mai mică schimbare, rănile tot acolo sunt. Hai să se afunde şi a şaptea oară, aşa cum I-a spus proorocul Elisei, ca să împlinească cerinţa proorocului, şi se afundă şi a şaptea oară, şi când iese din apă, minune, nu mai este nici urmă de rană de lepră. Bucuria I-a umplut inima.

Putem spune că această afundare de şapte ori în apa Iordanului, poate purta semnificaţia mărturisirii publice a păcatului, căci lepra simbolizează boala păcatului. Desigur că este greu şi ruşinos să-ţi mărturiseşti în mod public păcatul, dar aceasta este unica soluţie de vindecare. Noi putem fi curăţiţi numai când împlinim cerinţele lui Dumnezeu, aşa cum Naama , nu a putut fi curăţit de lepra lui, decât atunci când a împlinit cerinţa lui Dumnezeu, transmisă prin proorocul Elisei. Curăţirea lui a fost aşa de desăvârşită încât „carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş” (vers.14).

Înapoi la Elisei.

Bucuria vindecării a fost aşa de mare, încât Naaman îşi dă seama că nu-şi mai poate continua drumul spre ţara lui, ci trebuie să se întoarcă în Samaria, la „omul lui Dumnezeu”, cu tot alaiul său.