FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg18)

Pe de altă parte, Naaman, în mânia sa, face o paralelă, o comparaţie între apele din Siria şi cele din Israel, considerând că Abana şi Parpar, cele două ape mari ale Siriei, că sunt cu mult mai bune decât apele Iordanului. Astfel, el zice: „Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă vindec?” (vers.12). Astfel, el face evaluările sale cu privire la aceste ape, desconsiderând Cuvântul Domnului.

Naaman, vorbind despre apele Damascului, Abana şi Parpar, vorbeşte cu dispreţ şi desconsiderare despre Iordan, deşi I se promisese vindecarea de lepra sa, dacă se va scălda de şapte ori în Iordan.

Plecarea lui Naaman.

După această discuţie cu cei din suita sa, ne este spus că „Naama s-a întors şi a plecat plin de mânie” (vers.12). În acest fel, Naaman părăseşte pe Elisei şi pleacă mânios, probabil cu gândul de a se întoarce acasă în ţara sa, tot nevindecat.

O intervenţie benefică.

Dumnezeu avea un plan deosebit cu Naaman; voia ca să lucreze la inima lui, chiar dacă el în mândria lui, părăsise pe Elisei. De aceea Dumnezeu lucrează la smerirea lui Naaman şi la dărâmarea concepţiilor sale personale. Naaman trebuia făcut ca să înţeleagă că mândria omenească se lasă greu a fi convinsă de adevărul dumnezeiesc, pentru că concepţia firească – omenească este pusă mai pe sus de Dumnezeu.

Slujitorii gândesc raţional.

Călătorind pe drumul de întoarcere în Siria, Naaman împreună cu întreg alaiul său, străbat acest drum; Naaman dezamăgit şi plin de mânie, iar slujitorii săi îngânduraţi şi întrebându-se de ce stăpânul lor nu vrea să facă ce a spus proorocul din Samaria.

În descrierea acestei întâmplări, vedem că slujitorii lui Naaman au o gândire mai bună, o gândire mai raţională, şi au rămas foarte surprinşi de felul de a gândi al  lui Naaman. Ei, oameni mai simpli, dar raţionali, au înţeles mai bine mesajul lui Elisei. De aceea, parcă cu multă sfială, ca nu cumva să supere pe stăpânul lor, îi spun acestuia: „Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult, trebuie să faci ce ţi s-a spus: ”Scaldă-te, şi vei fi curat” (vers.13).

Adesea, fiecare dintre noi suntem tentaţi să urmăm gândurile noastre fireşti, mai de grabă, decât cerinţele lui Dumnezeu. Gândirea raţională a acestor slujitori ai lui Naaman, avea menirea de a-I arăta mândrului Naaman, că trebuie să se supună cerinţei lui Dumnezeu, transmisă prin proorocul Elisei.

Adesea cerinţa lui Dumnezeu pentru ca noi să căpătăm mântuirea, ni se pare aşa de simplă şi uşoară, încât ne vine destul de greu să o acceptăm. Omul este obişnuit să facă el ceva, să depună ceva eforturi pentru a obţine mântuirea, dar ea se capătă în doar, prin credinţă, adică acceptând simpla cerinţă a lui Dumnezeu. Deseori se întâmplă ca ce este uşor de făcut, este greu de acceptat de firea omenească.

Naaman la Iordan.

Înainte de a discuta despre smerirea lui Naaman la Iordan, vom încerca să cunoaştem câte ceva despre această apă principală ce curge prin Palestina-

Iordanul.

Iordanul este singurul fluviu al Palestinei, dar el este cel mai mic fluviu dintre apele vechiului Testament, şi totuşi este c+el mai important curs de apă. Cu toate acestea, este cântat cel mai mult, nu atât pentru faima lui proprie, ci pentru legătura ce o are cu istoria Bibliei, şi în general cu istoria poporului Israel.

Iordanul izvorăşte la hotarul de nord al Palestinei, de la poalele muntelui Hermon. El are mai multe izvoare, şi mai putem spune că are mai multe surse de alimentare:

Sursa orientală, care se află la Banias, vechea Cezare a lui Filip, unde un pârâiaş abundent numit Banias, ţâşneşte dintr-o peşteră înaltă şi străbate o distanţă de circa 19 km. Înainte de a se vărsa în lacul Huleh.

Sursa centrală, şi cea mai importantă, este la Tel-el-Kadi, probabil vechea cetate Dan. De aici pornesc apele care curg înăbuşit şi formează apoi pârâiaşul numit Leddan

A treia sursă, aflată mai spre nord şi la cea mai mare înălţime dintre toate, la circa 300m. deasupra nivelului mării Mediterane; el nu seacă niciodată. Izvorul respectiv ţâşneşte ceva mai jos de satul Hasbeya şi dă naştere cursului de apă numit Hasbany. Potrivit unor afirmaţii, râul acesta are circa 64km., fiind mai lung decât celelalte două laolaltă, în timp ce Leddanul este mai lat, iar Baniasul este cel mai frumos.

Joncţiunea dintre Banias şi Leddan se face la jumătatea distanţei dintre localitatea numită Banias şi lacul Huleh. Confluenţa acestui râu cu Hasbany se produce după circa 15 km. şi curge spre sud, pe o distanţă de aproximativ 320 km., lungime ce cuprinde toate cotiturile lui de la marea Moartă.

Lacul Huleh are o lungime de peste 6 km. Şi Iordanul iese din marginea sudică a acestui lac şi curge aproape 17km. înainte de a atinge lacul Galilea care măsoară  cam 21 km. Lungime. Dup ce a traversat şi această întindere de apă, Iordanul îşi continuă drumul sinuos, apoi se varsă în marea Moartă, într-un loc situat, dacă măsurăm în linie dreaptă, la 105 km. Depărtare de ţărmul nordic al lacului Galilea

Cursul lui se împarte în trei sectoare:

a.- de la izvor la apele Meromului, pe o distanţă de 75 km.

b.- de la apele Meromului la marea Galileii, pe o distanţă de 25 km.

c.- de la marea Galileii la marea Moartă, pe aproape 200 km.

Denumirea fluviului de „Iordan” înseamnă „coborâtor”, din cauză că de la apele Meromului până la marea Moartă, apele sale curg foarte repede în jos spre mare. Datorită acestui curs sinus de apă, el îşi merită pe deplin  această denumire de Iordan. Acest şanţ este numit de arabi „El-Gher” – „adâncitură” şi de altfel este cea mai coborâtoare albie de râu de pe suprafaţa pământului, care în timpuri străvechi, era un lac