FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg17)

Intervenţia divină.

Desigur că sunetul trâmbiţei, ce a răsunat de pe zidurile cetăţii, s-au auzit în toată cetatea, dar totodată s-a transmis din om în om şi  vestea sosirii acestui mare alai al lui Naaman.

Aşa cum sosirea acestui ala s-a răspândit foarte repede, tot aşa de repede s-a răspândit şi ceea ce a făcut împăratul lui Israel, că „şi-a rupt hainele”, şi care a fost motivaţia acestei acţiuni, a ajuns şi la urechile lui Elisei „omul lui Dumnezeu”. Duhul omului lui Dumnezeu este pus astfel în cunoştinţă cu împrejurările şi Elisei nu a rămas nepăsător în raport cu acţiunea împăratului, ci trimite un sol al său care să-i transmită împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un proroc în Israel”. (vers,8).

În acest fel, suita împăratului lui Israel este făcută să-şi aducă aminte că „omul lui Dumnezeu” se afla în mijlocul poporului, în cetatea lor.

O nouă direcţie.

La primirea acestui mesaj din partea lui Elisei, împăratul lui Israel, probabil prin cuvinte destul de simple şi precise, a vorbit lui Naaman, că el, cu toate că este împărat, totuşi este un om neputincios în a vindeca pe cineva de vreo boală, şi că singurul care poate face aşa ceva, este „omul lui Dumnezeu” – proorocul Elisei. Astfel, I-a spus cum poate fi găsit, şi poate că I-a dat pe cineva din suita lui ca să-l însoţească până la casa unde locuia Elisei.

Desigur că Naaman a fost nedumerit de această nouă direcţie pe care o primeşte, dar cum el dorea să se vindece , se pare că nu a făcut nici o obiecţie, şi porneşte la drum spre Elisei.

După ce cu tot fastul protocolului de rigoare al timpului, se desparte de împăratul lui Israel, Naaman, împreună cu alaiul său şi călăuza primită, se îndreaptă către casa lui Elisei.

Naaman şi Elisei.

Din mesajul primit de la proorocul Elisei, împăratul lui Israel a putut vedea că el era un om curajos, care nu se sfiieşte să spună chiar împăratului, mustrându-l: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele?” Pe el l-a supărat acest gest disperat al împăratului, ca al unuia care şi-a pierdut încrederea în Dumnezeu. El nu se sperie de mesajul împăratului Siriei, care suna ca o poruncă. El nu se sperie nici de Naaman care era conducătorul oştirii împărăteşti. Teama nu are loc în inima lui, pentru că se baza pe puterea lui Dumnezeu şi vorbea din partea lui Dumnezeu.

Este de observat faptul că mesajul său către împăratul lui Israel, este transmis printr-un sol şi nu vine el personal ca să-I spună împăratului. Aceasta ne dă certitudinea că bazării sale totală pe puterea lui Dumnezeu, al cărui slujitor era el.

Alaiul lui Naaman, plecând de la palatul împărătesc, ajunge la poarta casei lui Elisei. Ajuns aici, probabil că şi-a adus aminte de cele ce-i spusese fetiţa din casa lui, că „proorocul din Samaria, l-ar putea vindeca”.

Mesajul lui Elisei.

Şi de această dată, Elisei nu se deranjează ca să vină el personal la Naaman, sau să-l primească în casa lui, ca să-I spună ce să facă, ci îi trimite un mesaj printr-un sol, care-I transmite: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă, şi vei fi curat” (vers.10).

Această atitudine a lui Elisei avea trei semnificaţii:

-Mai întâi, Naaman trebuia să se încreadă în mesajul primit din partea lui dumnezeu, prin proorocul Elisei.

-Apoi, el trebuia să înveţe că vindecarea nu venea din partea unui om, ci  din partea lui Dumnezeu.

-Şi că Dumnezeu dorea să vindece, nu numai trupul, ci şi sufletul lui Naaman, prin recunoaşterea lui Dumnezeu ca singurul Dumnezeu adevărat.

Mânia lui Naaman.

La primirea acestui mesaj din partea lui Elisei, Naaman este surprins pentru a doua oară, de ceea ce se întâmpla cu el. Fetiţa din casa lui, îi spusese că „dacă ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui”, şi acum el rămâne nedumerit de acest mesaj neaşteptat.

Acest mesaj l-a făcut să se mânie şi să plece din faţa casei lui Elisei, considerând ca o lipsă de respect faţă de el, că nu s-a ostenit nici măcar să iasă afară să-l salute.

O concepţie greşită.

Fiecare dintre noi aven concepţia noastră cu privire la diferite atitudini sau fapte. Tot aşa şi Naaman, avea concepţia sa cu privire la felul în care se aştepta să acţioneze Elisei, omul lui Dumnezeu. De aceea, el în mânia sa, zice celor ce erau împreună cu el în acest alai: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii, şi va vindeca lepra” (vers.11).

Firea lui omenească avea nevoie de un ritual, aşa cum era el obişnuit în slujirea zeilor săi păgâni, care cereau anumite ritualuri a fi îndeplinite. La o asemenea atitudine şi acţiune se aştepta el de la Elisei, dar atitudinea lui a fost contrară şi I-a transmis doar un mesaj cu ce trebuia să facă el. Astfel, speranţele lui au fost spulberate.

Dacă luăm numai câteva dintre lucrările Domnului Isus de vindecare, pe care le-a făcut  unor oameni, ca de exemplu, vindecarea unor orbi, putem vedea că El nu a avut un anumit ritual de vindecare, ci de fiecare dată a acţionat cu totul diferit de celelalte cazuri. Astfel, unul a fost vindecat prin cuvântul Său: „Capătă-ţi vederea”; altul a fost vindecat făcând tină cu saliva Lui şi i-a pus-o pe ochi; iar altuia, I-apus doar mâinile pe ochii lui, şi a fost vindecat.

Dacă, să presupunem că I-am pune pe cei trei orbi vindecaţi la un loc, fiecare ar susţine că numai aşa cum a fost el vindecat se capătă vederea. Dar Dumnezeu are libertatea de a acţiona aşa cum crede El de cuviinţă că este bine pentru fiecare persoană în parte, care-I cere ajutorul. Tot aşa şi cu Naaman, Dumnezeu avea planul Său de a-l vindeca de boala lui.

Dacă Elisei s-ar fi potrivit gândirii lui Naaman, şi ar fi venit şi l-ar fi vindecat, indiferent prin ce metodă, atunci slava şi mulţumirea ar fi căpătat-o el de la Naaman, şi el nu ar fi putut cunoaşte pe Dumnezeu cel adevărat, în mod personal, ar fi păgubit pe Dumnezeu de slava care I se cuvenea. Dar Elisei nu căuta slava sa, ci slava lui Dumnezeu.