FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg16)

Aşa că el, ca o persoană loială împăratului, l-a pus pe acesta de intenţiile lui.

Împăratul a rămas plăcut impresionat şi surprins totodată, şi chiar l-a încurajat să se ducă la Samaria; ba mai mult, i-a  promis că-i va da scrisori de împuternicire ca să fie bine primit de către împăratul Samariei, şi prezentat proorocului acela, zicându-i:

-Nici nu poate fi o veste mai minunată şi mai importantă ca aceasta. Uite ce o să facem. Eu am să scriu o scrisoare împăratului Samariei, şi am să-i cer să te vindece.

-Nu merit atâta osteneală din partea înălţimii tale slăvite împărat; am să mă duc să caut pe acest prooroc.

-Nu, nu! Uite, chiar acum îţi scriu o scrisoare şi ţi-o dau ca să te duci cu ea la împăratul Samariei. Şi bătând din palme, a chemat pe scribul lui, i-a dictat o scrisoare adresată împăratului Samariei, zicându-i să scrie astfel: „Acum când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui”. Semnează scrisoare, o pecetluieşte şi o înmânează lui Naaman, spunându-i:

-Dragul meu, nu mai întârzia, pregăteşte-te de plecare şi să te duci în Samaria, la împăratul ei şi să-i înmânezi scrisoarea mea.

Naaman, plecându-se înaintea împăratului şi închinându-se înaintea lui, ca semn de recunoştinţă, îi spune:

-Cum aş putea să vă mulţumesc îndeajuns, prea slăvite împărat, pentru tot ce faceţi pentru mine! Mă voi pregăti şi mâine dimineaţă, cu voia ta, mărite împărat, am să plec în Samaria.

Şi închinându-se încă odată înaintea împăratului, pleacă, retrăgându-se din sala tronului împărătesc.

Împăratul Siriei nu cunoştea cine este „proorocul din Samaria” şi care este relaţia lui cu împăratul lui Israel. Ca împărat al unei ţări mari şi puternice, a socotit că, această problemă trebuie tratată ca de la împărat la împărat; el nu se putea coborî, datorită rangului său, să scrie o scrie o scrisoare acelui „proroc din Samaria”. Aşa că nu-l putem acuza de această gândire a sa, ca fiind făcută cu duşmănie sau cu o rea intenţie. Intenţia lui ea bună şi cu un scop precis. Ceea ce i se poate imputa, este felul în care I s-a adresat împăratului lui Israel: „îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui” (vers.6).

Plin de bucurie, Naaman cu sulul scrisorii pecetluite, se întoarce acasă şi le spune celor din casa lui:

-Dragii mei, am fost la slăvitul împărat şi i-am transmis această veste pe care ne-a spus-o fetiţa care te slujeşte pe tine, scumpa mea soţie.

Călătoria spre Samaria.

Drumul de la Damasc, capitala Siriei, până la Samaria, capitala împărăţiei lui Israel, era lung şi poate destul de primejdios pe vremea aceea. Aşa că, ca un mare general, şi-a format o suită de ostaşi care să-l însoţească în călătoria sa, pentru a-l apăra de eventualii duşmani ce s-ar ivi. Şi-a luat de asemenea, şi o suită dintre slujitorii lui cei mai devotaţi şi cinstiţi; aceştia aveau datoria să transporte şi să păzească „darul” ce dorea să-l ducă împăratului lui Israel. Darul nu era unul oarecare, ci „zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur, şi zece haine de schimb” (vers.5); un dar demn de un împărat

Suita aceasta a lui Naaman, era o suită destul de numeroasă, formată din ostaşi şi slujitori, toţi călări pe cai  care înconjurau carul în care călătorea el.  Desigur că mulţi dintre cei ce formau „garda de ostaşi” cunoşteau toate drumurile, şi cele mai umblate, ca „drumul împărătesc”, ca şi cele mai scurte ce duceau către capitala lui Israel, Samaria. Şi călătoria este lungă şi a durat destul de multe zile, cu multe popasuri, dar şi cu nerăbdarea de a ajunge cât mai repede înaintea împăratului lui Israel., ca să fi vindecat.

Naaman şi împăratul lui Israel.

Pe zi ce trecea, ţinta se apropia tot mai mult şi parcă şi nerăbdarea se mărea din ce în ce. Dar, iată-i ajunşi la hotarul împărăţiei lui Israel şi parcă o uşurare a cuprins întregul alai ce şi pe marele Naaman. Dar încă mai aveau de mers până la Samaria, unde se afla împăratul ţării. Şi ei îşi continuă călătoria  pe drumul împărătesc până ce ajung la porţile cetăţii. Alaiul nu putea trece neobservat, pe de-o parte că era destul de numeros, apoi că era alaiul unui mare demnitar al Siriei.

Cum la poarta cetăţii se aflau oştenii de pază, şi cum cel ce stătea de strajă pe zidurile cetăţii, a observat acest mare alai, a sunat din trâmbiţă şi a transmis veste că se apropie un mare alai de oameni, iar căpitanul străjerilor a aşteptat acest alai la poarta cetăţii.

Când alaiul a ajuns la porţile cetăţii şi s-a oprit înaintea porţii, căpitanul străjerilor a cerut celui ce era purtătorul de cuvânt, a comandantului gărzii lui Naaman, care este scopul venirii şi cu cine dorea să sta de vorbă. Căpitanul străjerilor lui Naaman I-a spus că el este împreună cu Naaman, conducătorul oştirii Siriei, şi au un mesaj de transmis împăratului lui Israel. Această ştire se transmite repede către împăratul lui Israel, şi primeşte de la el acceptul de a intra la Împărat. Astfel, căpitanul străjerilor împreună cu garda lui, însoţesc alaiul lui Naaman până la palatul împărătesc, unde li se face primirea, aşa cum se cuvenea unui mare demnitar şi om de stat.

Surpriza neplăcută a împăratului lui Israel.

Ajunşi înaintea împăratului lui Israel, Naaman înmânează acestuia, cu tot fastul de protocol al timpului, sulul pecetluit de la împăratul Siriei.

Când împăratul lui Israel a rupt sigiliul şi a citit conţinutul scrisorii, a rămas foarte surprins de cele scrise, ceea ce l-a făcut să-şi „rupă hainele”, ca un gest de o profundă dezamăgire însoţită de cuvintele care exprimau profunda lui indignare, adresate atât vizitatorilor săi, cât şi celor ce formau „sfătuitorii” lui: „Oare sunt eu Dumnezeu ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine!” (vers.7).