FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg15)

Totuşi, lepra era lepră, şi ea îşi urma cursul ei de dezvoltare, atacând, rând pe rând organele corpului lui Naaman, ceea ce îngrijora, atât pe Naaman cât şi familia acestuia. Probabil că suferinţa lui Naaman era discutată în casă şi mai toţi erau puşi în cunoştinţă despre ea. Astfel că această fetiţă ajunsă în casa lui Naaman ca roabă a soţiei sale, a ajuns ca să cunoască suferinţa familiei prin boala stăpânului casei.

Această fetiţă, cunoştea două lucruri deosebit de interesante, din punctul ei de vedere, şi anume:

-În Israel, în Samaria, era un prooroc care făcuse multe lucruri deosebite şi care putea aduce vindecare celor în suferinţă, şi că,

-Naaman, stăpânul său, avea nevoie de o asemenea vindecare.

Poate că auzise în casă vorbindu-se de multiplele încercări, pe diferite căi de a se vindeca, dar care toate eşuase. Parcă toţi îşi pierduseră orice speranţă de vindecare. Poate că printre sirienii cei bolnavi de lepră, nici unul nu se vindecase, ci îşi sfârşise viaţa în grozăvia acestei boli.

În inima acestei fetiţe mijea speranţa de vindecare a stăpânului ei, şi ea avea siguranţa, pe care parcă nu îndrăznea să şi-o exprime pe faţă, celor din casă. Dar, în una din zile, parcă cu sfială şi cu teamă, ca să nu fie mustrată, ea trage cu urechea la cele ce se vorbea în casă. Îşi ia inima în dinţi, se apropie de stăpâna ei, şi mai pe ocolite, îi spune aceste cuvinte ce exprimau multă durere în sufletul ei: „Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui”.

Cum va fi primit stăpâna ei această veste, nu ştim. Poate că cu îndoială, poate cu ceva speranţă în suflet, dar ne dăm seama că s-au purtat unele discuţii în familie pe această temă. Vestea părea surprinzătoare şi aducătoare de speranţă.

Discuţiile poate că au fost îndelungi şi nu lipsite de controverse, dar şi de importanţă, şi totuşi fetiţa vedea în convorbirile lor o nuanţă de neîncredere. Atunci fetiţa insistă pe lângă stăpâna ei că acolo în Samaria este un prooroc care poate vindeca lepra stăpânului ei.  Ea era convinsă şi plină de încredere că acest fapt al vindecării, este posibil. Şi soţia lui Naaman, iarăşi îi spune soţului ei că este o speranţă de vindecare; ce îl costă ca să încerce?

Naaman şi împăratul.

Bucuria care a încolţit în inima lui Naaman, la veste că există o şansă de vindecare, nu i-a dat pace. A căutat un moment prielnic de a se prezenta înaintea împăratului, şi cere o audienţă pentru a-i da permisiunea de a lipsi pentru un timp de la treburile împărăţiei, şi a pleca într-o călătorie în Samaria. O călătorie, care de data aceasta, nu era în scopul unei cuceriri sau jafuri asupra poporului din Samaria, ci pentru a-şi căuta sănătatea trupului său.

Când ajunge în anticamera tronului împărătesc, spune majordomului că cere permisiunea împăratului de a se prezenta înaintea lui. Majordomul intră în sala tronului, înaintea împăratului, şi făcând temenelele de rigoare, îi aduce la cunoştinţă că în anticameră se află generalul Naaman, care cere permisiunea de a se înfăţişa înaintea împăratului. La un semn făcut de împărat, majordomul a înţeles mesajul de acceptare a lui Naaman de a intra şi a se înfăţişa înaintea împăratului.

Majordomul, iese dinaintea împăratului, face o temenea înaintea lui Naaman, dă draperia la o parte şi-i deschide uşa de acces la sala tronului împărătesc.

Naaman intră în sala tronului, face o serie de temenele apropiindu-se de tronul împăratului. Împăratul îi face un semn să se apropie şi-i întinde mâna ca să fie sărutată, în semn de cinstire. Naaman se apropie, apucă mâna împăratului, aplecându-se pe genunchiul drept, şi o sărută cu mult respect, după care se ridică şi face un pas înapoi.

Astfel, ajuns înaintea împăratului, acesta ia cuvântul şi-l întreabă:

-Ce s-a întâmplat de vi la mine la această oră, că nu am trimis pe nimeni ca să te cheme.

Naaman, face iarăşi o plecăciune de închinare înaintea împăratului şi i-a povestit tot ce îi spusese soţia sa că a discutat cu fetiţa din casă, care era roaba ei, zicându-I:

-Prea înalte împărate, îmi cer permisiunea să vă aduc la cunoştinţă o veste care de câteva zile circulă printre membrii familiei mele.

-Spune-mi, prea alesule Naaman.

-Iată, slăvite împărate, la ultima ieşire a armatei împotriva cetăţilor Samariei, printre alţi prizonieri care au fost luaţi atunci, am găsit o fetiţă frumoasă şi inteligentă, şi mi s-a părut a fi o fată cuminte şi isteaţă; aşa că am luat-o în casa mea şi am pus-o ca să slujească în casă pe lângă soţia mea. Ea este foarte mulţumită de ea.

-Se pare a fi ceva foarte interesant ceea ce îmi spui tu Naaman; te rog continuă.

-Prea alesule împărate, ştiţi că de câtva timp în urmă, eu am căpătat o boală incurabilă, lepră, care se află în prima fază, şi aceasta face subiectul discuţiei din familia mea. Am încercat tot felul de leacuri; am fost la tot felul de doctori şi de vraci, şi totul a fost zadarnic.

-Continuă, spune împăratul.

-Fetiţa din casa noastră, care este în slujba soţiei mele, a tot auzit vorbindu-se în casă despre boala mea, şi a spus soţiei mele următoarele cuvinte, cu multă durere în sufletul ei: “Oh! Dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!” Printre altele, ea a povestit mai multe întâmplări miraculoase pe care le-a făcut acest prooroc din Samaria. Aşa că am venit, prea slăvite împărate, ca să vă aduc la cunoştinţă acest lucru şi totodată să vă cer sfatul ce să fac.

O direcţie greşită.

Desigur că nu putem acuza pe Naaman că s-a dus la împărat ca să-I transmită acest „veste bună”. El era un om cu rang înalt în împărăţie şi nu putea plec, oricând, fără ca împăratul – stăpânul său, să nu fie pus în cunoştinţă de lipsa lui. Lipsa lui de la treburile împărăţiei, ar fi fost foarte repede observate, şi ar fi putut fi interpretate de către împărat ca nesupunere, sau lipsă de loialitate faţă de împărat.