FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg11)

Din conţinutul acestui text, trebuie să învăţăm câteva lucruri privitoare la educarea creştină a copiilor noştri:

-„Educaţia evlavioasă” a copilului trebuie să fie o preocupare prioritară a părinţilor. Psalmistul David face o comparaţie a dragostei lui Dumnezeu şi a dragostei părinţilor faţă de copii, şi zice: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Ps.103:13). Dragostea faţă de copiii noştri, ne-o exprimăm prin grija pe care le-o arătăm de a face o educaţie evlavioasă, în respect faţă de Dumnezeu. Teama, respectul faţă de Dumnezeu, este o teamă răscumpărătoare, care ne stimulează să părăsim răul şi să păzim poruncile Domnului, căutând părtăşia şi harul Său.

Proorocul Maleahi, referindu-se la Domnul Isus, arată printre altele, şi una dintre misiunile Sale, privind relaţia dintre părinţi şi copii şi spune: „El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor” (Mal.4:6). Aceasta înseamnă a restabili o relaţie corectă în familie, între părinţi şi copii, potrivit voii lui Dumnezeu, adică punerea în bună rânduială a familiei cu Dumnezeu, şi între familii. Înfăptuirea acestui deziderat, a acestei cerinţe a lui Dumnezeu, trebuie să fie o prioritate în fiecare familie. Nu poate fi nici o binecuvântare de la Dumnezeu, sau o viaţă abundentă în Duhul Său, dacă cei ce fac parte din poporul Său, nu fac din autoritatea, dragostea şi credincioşia din familie, prioritatea absolută. Această curăţie şi neprihănire în familie, trebuie să fie întreţinută printr-o bună educaţie evlavioasă. Răspunderea cea mai mare pentru realizarea acestei sarcini, este a tatălui familiei. Părintele trebuie să-şi iubească copiii, rugându-se pentru ei, susţinându-i pe braţe de rugăciune. Viaţa lor depinde de starea noastră de relaţie prin rugăciune cu Domnul, pentru ei. Când ne rugăm pentru cei aflaţi  în grija noastră, ţinta noastră în rugăciune trebuie să fie ca:  -ei să cunoască personal pe Domnul Isus Hristos şi Cuvântul Său.;

-ca Dumnezeu să-i păzească de lume, de decădere, de Satana, de rău şi de învăţăturile mincinoase;

-ca ei să aibă permanent bucuria Domnului Isus;

-ca ei să fie sfinţi în gând, în faptă şi în caracter;

-ca ei să aducă şi pe alţii la Domnul Hristos;

-ca ei să persevereze în credinţă, ca să poată fi la sfârşitul vieţii lor, cu Domnul Isus în cer, în veşnicie;

-ca ei să rămână permanent în dragostea şi prezenţa lui Dumnezeu.

Din acest text, mai reiese şi faptul că trebuie să existe un timp de părtăşie în familie, în orice împrejurare, un timp petrecut împreună cu ei, atrăgându-le atenţia asupra căilor păcătoase ale lumii şi învăţându-i cu sârguinţă Cuvântul lui Dumnezeu şi standardele Sale neprihănite.

Înţeleptul Solomon, referindu-se la educaţia ce trebuie dată copiilor, spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie să meargă, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Pr.22:6).

Părinţii trebuie să se angreneze ei înşişi în asigurarea educaţiei evlavioase a copiilor lor şi în disciplinarea lor. Copiii trebuie disciplinaţi de la o vârstă fragedă, atât timp cât există o ocazie bună pentru a modela caracterul vieţii lor în ceea ce priveşte binele şi a-i învăţa căile evlavioase.

Disciplinarea părintească corespunzătoare, administrată în mod înţelept, iubitor şi plin de tact, îi ajută pe copii să înveţe că purtarea greşită aduce urmări neplăcute şi poate implica suferinţa. O astfel de disciplină, este necesară ca nu cumva să se formeze la copii atitudini care îi va duce mai târziu la ruină morală şi moarte. Disciplina evlavioasă din familie, va aduce fericire şi pace în casă. Ea trebuie administrată totdeauna din dragoste, aşa cum face şi Tatăl nostru ceresc.

Copiii care nu sunt  învăţaţi a fi disciplinaţi şi ţinuţi în frâu de părinţii lor, mai târziu vor aduce ruşine acestora şi vătămarea lor. Uneori, sunt suficiente numai cuvinte de reproş; alteori, acestea trebuie însoţite de nuiaua de corectare. Dacă este folosită pedeapsa fizică, este important ca ea să fie însoţită de o explicaţie care să motiveze pedeapsa, aplicată, aşa încât copilul să înţeleagă în mod clar, motivul pentru care a fost folosită nuiaua şi ce comportament îi este solicitat.

Când părinţii nu reuşesc să procedeze aşa, ei devin în mod parţial responsabili pentru ruina care urmează să vină în vieţile copiilor lor.

Unul din ţelurile esenţiale ale Evangheliei, este acela de a restabili voia lui Dumnezeu, în ce priveşte familia, printr-o legătură corectă între părinţi şi copii, prin propovăduirea pocăinţei şi a suveranităţii Domnului Isus, părinţii dedicându-se copiilor lor, într-o atitudine de neprihănire.

De cele mai multe ori, se observă că inima părinţilor s-a îndepărtat de copiii lor, ne iubindu-i şi ne petrecând destul de mult timp cu ei, pentru a-i învăţa cu sârguinţă Cuvântul lui Dumnezeu, şi cerinţele Lui de neprihănire; aceasta are ca urmare respingerea de către copii, a căilor lui Dumnezeu. Referindu-se la acest aspect, apostolul Pavel, scriind lui Timotei, îi spune printre altele, că în zilele din urmă, oamenii vor fi fără „dragoste firească” (2Tim.3:3). Aceasta înseamnă „fără dragoste familială”, ca o lipsă de sentimente de bunătate şi dragoste naturală, demonstrată de mama care-şi respinge copii, sau îşi omoară pruncii, un tată care-şi abandonează familia sau pe copii, cum şi copiii care nu au grijă de părinţii lor.

Deci, în concluzie, părinţii au serioasa obligaţie de a da copiilor lor, educaţia care-i pregăteşte pentru felul de viaţă plăcut lui Dumnezeu. Ei poartă răspunderea educaţiei biblice şi spirituale a copiilor, printr-un exemplu personal de viaţă şi conduită creştină, având o mai mare grijă pentru mântuirea lor, făcând din aceasta o prioritate a vieţii lor.

-„Instruirea spirituală”, trebuie să aibă „familia” ca drept centru de desfăşurare, unde în părtăşie comună, părinţi şi copii, pun în practică învăţăturile Sfintelor Scripturi. Devotamentul pentru Domnul, manifestat în familie, nu este o opţiune, ci mai de grabă aceasta este o poruncă directă din partea Domnului.

Ca părinţi, trebuie să ne amintim cu sârguinţă de lucrarea din trecut a lui Dumnezeu, efectuată în vieţile noastre şi să continuăm a rămâne în Cuvântul Său, ca nu cumva iubirea din inimile noastre pentru Dumnezeu şi adevărurile spirituale să se micşoreze. Neglijenţa în această direcţie, poate avea ca rezultat, o ruină spirituală pentru copiii şi nepoţii noştri. O aderare perseverentă şi sârguincioasă faţă de Dumnezeu şi Legile Sale, este necesară în vederea transmiterii mai departe către copiii noştri a unei moşteniri spirituale.