FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg10)

Acum, Elisei se îndreaptă către Ierihon, unde este întâmpinat de „fiii proorocilor”, care văzându-l singur, şi-au dat seama, observând ceva deosebit pe figura lui, fapt remarcat de ei prin expresia: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei”. Şi ca un semn al recunoaşterii acestui fapt, ei fac două lucruri: – mai întâi, „se închină până la pământ înaintea lui”; – apoi îi fac o propunere: „Iată că între slujitorii tăi, sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău? Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte, sau în vreo vale”. Cu siguranţă, Elisei le va fi istorisit cum a decurs acest eveniment al răpirii lui Ilie, dar ei vor fi considerat că este o halucinaţie a lui Elisei şi nu vor fi crezut că a fost un fapt real, văzut de Elisei.

Cum evenimentul răpirii lui Ilie fusese supranatural şi deosebit de real totodată, Elisei nu le permite să facă acest lucru, spunându-le: „Nu-i trimiteţi!”. Şi cum ei stăruiau să facă acest lucru, în final, Elisei le permite, zicându-le: „Trimiteţi-i”. Elisei rămâne în cetate câteva zile, în care cei cincizeci de viteji se duc să caute pe Ilie, dar după o căutare de trei zile, se întorc dezamăgiţi la Elisei şi-i spun despre eşecul lor. Drept răspuns, şi ca o mustrare, Elisei le zice: „Nu v-am spus să nu vă duceţi?” Cu alte cuvinte, eu v-am avertizat şi voi nu m-aţi crezut.

Desigur că înfăţişarea lui Elisei arăta că ceva deosebit s-a întâmplat cu el, şi oamenii din cetate îi aduc la cunoştinţă o durere a lor, şi-i spun: „Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu, dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă” (vers.19). Acum, Elisei încearcă să pună în aplicare puterea duhului lui Ilie, care îl umpluse, şi cere acestor oameni: „Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el”. Elisei se duce cu acest blid cu sare la izvorul apelor şi a aruncat sarea în el, zicând: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte nici sterpiciune” (vers,21), Şi apele au fost vindecate potrivit cuvântului său. După aceea, Elisei părăseşte Ierihonul. Se duce la Betel, apoi pe muntele Carmel, şi după aceea se întoarce în Samaria.

De acum înainte, Elisei va lucra „în duhul lui Ilie”, şi faptele miraculoase făcute de el, va face să fie cunoscut în popor şi socotit ca „omul lui Dumnezeu”. Acesta este cel mai important omagiu cu care poate fi răsplătit orice slujitor al lui Dumnezeu.

Consacrarea lui Elisei ca „omul lui Dumnezeu”, are cinci caracteristici:

1.- Elisei a menţinut părtăşia temeinică şi perseverentă cu Dumnezeu. El L-a cunoscut pe Dumnezeu şi era cunoscut de El.

2.- Elisei a fost un om sfânt, care a respins în întregime compromisul moral şi religios de pe vremea sa şi s-a consacrat Domnului Dumnezeului lui Israel.

3.- Elisei a avut aceiaşi simţire ca a lui Dumnezeu, faţă de păcatele poporului, legămintelor şi s-a opus curentului idolatru şi apostaziei din Israel.

4.- Duhul lui Dumnezeu a fost peste Elisei, împuternicindu-l să vorbească cu autoritate duhovnicească, în calitate de reprezentant al lui Dumnezeu şi să proclame cu fidelitate Cuvântul Domnului.

5.- Elisei era un proroc cu uriaşe calităţi şi daruri, şi lucrarea sa a fost certificată de Dumnezeu prin puteri şi semne miraculoase.

Toate aceste calităţi morale, ca şi lucrările săvârşite de el în ţara lui Israel, erau foarte bine cunoscute de către toţi oamenii din popor şi de cei înălţaţi în dregătorii, ca şi de cei mai săraci oameni.

FETIŢA DIN CASĂ

Pentru ca să mântuiască un suflet şi să Se facă cunoscut celor ce nu-L cunosc, Dumnezeu Se foloseşte de situaţii extreme şi chiar împrejurări dureroase.

Pentru ca mărturia Sa să ajungă în casa şi la inima unui mare demnitar dintr-o ţară duşmană poporului ales al lui Dumnezeu, El Se foloseşte de o invazie a unor sirieni, în una din cetăţile Samariei, de unde, pe lângă celelalte lucruri pe care le-au prădat, au luat prizonieră şi o fetiţă, răpită din mijlocul familiei sale, şi o duc departe de ţara ei, până în Damasc.

Când s-au întors în Damasc, după această incursiune în ţara lui Israel, ostaşii sirieni, în frunte cu conducătorul lor, s-au dus şi au spus lui Naaman, conducătorul oştirii, despre isprăvile lor, şi printre alte lucruri, i-au prezentat şi pe această fetiţă, pe care ei o luaseră din una dintre cetăţile Samariei, pe care ei le prădase, şi i-au dat-o ca un dar.

Naaman, se bucură de acest dar primit şi ia fetiţa, o duce într-o cameră şi o cercetează cu multă iscusinţă punându-i multe întrebări, şi astfel îşi dă seama că este o fetiţă cu multe calităţi bune şi deosebite, ceea ce l-a făcut să gândească că ar putea face din ea o bună slujnică în casa lui, şi poate îi va plăcea şi nevestei lui ca să o ia şi să-i slujească. Naaman ia fetiţa, o duce acasă şi o prezintă nevestei sale, zicându-i: „Iată dragă, am să-ţi fac un cadou deosebit. Ţi-am adus o fetiţă care ţi-ar putea sluji destul de bine în treburile tale”. Nevasta lui Naaman, primeşte cu multă bucurie acest dar pe care i-l face soţul ei, ia fata o cercetează şi ea, şi deodată se simte atrasă de fetiţă şi o pune în slujba ei, ca fată în casă, numai pentru ea personal.

Nu a fost uşor pentru această fetiţi să fie smulsă din familia ei, de lângă părinţi şi din mijlocul fraţilor şi surorilor sale, şi să fie dusă departe de toţi cei dragi ai ei. Dar în timpul acesta cât ea a trăit împreună cu familia ei, ea a învăţat câteva lucruri esenţiale pentru viaţa ei, şi care au fost de folos chiar în mijlocul celor din casa unde ea a ajuns.

Era o fetiţă crescută în frica Domnului.

Fiecare israelit avea datoria de a învăţa pe copiii săi, ca să aibă un deosebit respect faţă de Dumnezeu. Prin Moise, Dumnezeu dăduse poruncile Sale pentru poporul Său ales şi scos din robia Egiptului. Printre altele, El spusese: „Poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, să le vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula” (Deut.6:6-7), Aceste cuvinte ne arată modul în care trebuie să întipărim în mintea copiilor noştri, dragostea pentru Dumnezeu. Singurul mod temeinic de a exprima iubirea pentru Dumnezeu, constă în a fi interesat în bunăstarea spirituală a copiilor noştri şi a ne strădui să-i aducem într-o relaţie corectă şi concretă cu Dumnezeu.