FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg9)

În toată activitatea ulterioară a proorocului Ilie, nu ne este spus nimic despre Elisei, dacă a participat, dar cu siguranţă că el a fost alături de proorocul Ilie, ca un umil slujitor ce învaţă de la învăţătorul său. Abia în momentul când proorocul Ilie primeşte înştiinţarea că va fi răpit la cer, abia acum este amintit şi Elisei. Se pare că ucenicia sa era pe sfârşite, şi urma ca să-şi dea examenul de calificare, ca un demn urmaş al proorocului Ilie.

Ei se aflau la Ghilgal, şi proorocul Ilie îl supune unui examen de credincioşie, spunându-i: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Betel”. Răspunsul lui Elisei a fost o dovadă a credincioşiei sale faţă de proorocul Ilie, şi zice: „Viu este Domnul, şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi” (2Împ.2:2).

„Şi de la Ghilgal s-au coborât la Betel”. Aici în Betel, se găsea o grupare de oameni credincioşi devotaţi lui Dumnezeu, mulţi „din fiii proorocilor”. Ei se pare a fi fost discipoli ai proorocilor, care au fost educaţi de aceşti prooroci mai vârstnici şi mai renumiţi. Ei se aflau în strânsă legătură cu proorocul conducător, se opuneau închinării lui Baal şi încurajau ascultarea şi credincioşia faţă de Domnul Dumnezeu.

Aceşti „fiii ai proorocilor” au spus lui Elisei: „Şti că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi Elisei le răspunde: „Ştiu şi eu, dar tăceţi”. Aceasta ne arată că Domnul îi făcuse de cunoscut ce se va întâmpla cu Ilie, şi el nu voia să facă vâlvă din această lucrare a lui Dumnezeu, şi cu atât mai mult, voia să fie martor ocular al acestui eveniment deosebit.

Apoi, proorocul Ilie continuă examenul cu Elisei, şi-I zice: „Eliseie, rămâi aici te rog, căci Domnul mă trimite la Ierihon”, şi Elisei îi dă acelaşi răspuns ca prima dată. Ei pleacă împreună şi ajung la Ierihon. Aici, Elisei este iarăşi întâmpinat de o grupare de „fiii ai proorocilor” ce se aflau în această cetate, şi care îi spun aceleaşi lucruri ca şi cei din Betel. Şi lor, Elisei le spune că este în deplină cunoştinţă de acest fapt, dar le cere „tăcere”.

Din nou, pentru a treia oară, proorocul Ilie îi spune lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, că Domnul mă trimite la Iordan”. Şi de această dată, Elisei îi dă acelaşi răspuns, că nu-l va părăsi.

Ca urmaş al proorocului Ilie, Elisei a înţeles că Domnul va răpi pe stăpânul său, Ilie, dar nu şi-a îngăduit să spună proorocului de cunoştinţa sa cu privire la această răpire a lui şi nici să se despartă de el, cu toate motivaţiile pe care i le dădea proorocul Ilie, de a rămâne singur. Spre surprinderea sa, Elisei este martor în această călătorie al lor de la Ghilgal la Betel, apoi de la Betel la Ierihon, şi după aceea de la Ierihon la Iordan.

Şi pornesc împreună spre cea de a treia ţintă, unde proorocul Ilie şi cu Elisei se opresc pe malul Iordanului, unde „Ilie şi-a luat mantaua a făcut-o sul, şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi în alta, şi au trecut amândoi pe uscat!” (2Împ.2:8). Acest fapt făcut de Ilie, i-a întărit şi mai mult încrederea în însărcinarea primită din partea Domnului, prin gestul făcut de Ilie cu „mantaua aruncată  asupra lui”

Cu această ocazie, proorocul Ilie a înţeles mai mult dorinţa lui Elisei de a căpăta ceva de la el, înainte de a se despărţi. Abia acum, Ilie îi face de cunoscut lui Elisei că el va fi răpit şi-i zice: „Cere ce vrei să fac, înainte de a fi răpit de la tine”, la care Elisei îi face următoarea cerere: „Te rog, să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău”. Astfel, Elisei găseşte cu cale să solicite „o măsură dublă” din înţelepciunea proorocului Ilie, dorind astfel maturitatea sa spirituală.

Termenul „o îndoită măsură”, nu înseamnă în mod inevitabil dublul puterii spirituale a lui Ilie, ci mai de grabă aceasta se referă la relaţia tată-fiu în cadrul căreia fiul întâi născut primea o moştenire îndoită faţă de cea a celorlalţi copii, aşa cum poruncise Domnul Dumnezeu: „să-i dea o parte îndoită din averea lui” (Deut.21:17). Astfel, Elisei ceruse tatălui său spiritual, „dreptul său de întâi născut”, adică să-i dea o măsură îndoită – îmbelşugată din duhul său profetic, cu scopul ca el să poată continua misiunea lui Ilie.

Proorocul Ilie îi dă un răspuns foarte semnificativ: „Greu lucru ceri. Dar, dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa se va întâmpla; dar dacă nu, nu ţi se întâmpla aşa” (vers.9-10). Şi Elisei a rămas alături de Ilie, însoţindu-l în drumul său până în momentul despărţirii lor. „Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt” (vers.11).

Acest eveniment miraculos şi spectaculos totodată, l-a marcat enorm pe Elisei, şi cuprins de efectul acestei vedenii, la care el privea, strigă: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” Şi nu l-a mai văzut. Astfel, Elisei este martor ocular al răpirii învăţătorului său, şi vede cum acesta dă drumul mantalei sale ce cade la pământ, în apropierea lui, şi în extazul acestei vedenii neaşteptate, Elisei „apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi” Dar ceea ce a văzut Elisei, a fost aceea că „Ilie a dat drumul mantalei sale”, cu care fusese el uns ca proroc al Domnului, şi cu care Ilie a lovit apele Iordanului, ca să treacă pe celălalt mal. Rămânând singur, nu-i mai rămâne altceva de făcut, decât să „ridice mantaua” lui Ilie şi să se întoarcă spre Ghilgal, de unde plecase cu Ilie.

Acum vine începutul experienţei şi experimentării împlinirii făgăduinţei făcute de proorocul Ilie. Întorcându-se către Iordan, ca să treacă de cealaltă parte a lui, Elisei ia mantaua lui Ilie, căreia îi dăduse drumul pe când era răpit la cer, şi se apropie de apele Iordanului. Acum încearcă şi el să facă ce a făcut proorocul Ilie, „a luat mantaua, a lovit apele cu ea, şi a zis: „Unde este acum Domnul Dumnezeu lui Ilie?” Şi lovind apele, s-a produs minunea, ele s-au despărţit într-o parte şi în cealaltă parte, şi Elisei a trecut Iordanul, revenind pe malul celălalt.

De acum înainte, slujba lui Elisei este marcată de o seamă de fapte supranaturale: minuni de cunoaştere, sau minuni de putere. De acum înainte, viaţa lui Elisei va fi marcată pentru tot restul vieţii sale, de dorinţa împlinirii voii lui Dumnezeu, prin ascultare şi lăsându-se călăuzit de Duhul Său.

Cum Ilie îi făgăduise că cererea sa de a primi „o îndoită măsură din duhul său”, dacă îl va vedea când va fi răpit, şi acum când Elisei a fost martor al răpirii şi asistase la acest eveniment, el era încredinţat că această făgăduinţă se va împlini, şi va experimenta dacă poate lucra în duhul lui Ilie.