FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg7)

Cum în drumul de întoarcere de la Horeb spre Damasc, drumul lui Ilie trecea pe valea Iordanului, unde se afla cetatea Abel-Mehola, pe malul drept al Iordanului, în apropiere de Tişbe, cetatea lui Ilie, primul pe care îl întâlneşte, în drumul său, a fost Elisei. Ilie îşi îndeplineşte însărcinarea  primită din partea Domnului, şi-l unge ca proroc în locul său.

Elisei primeşte această însărcinare din partea Domnului şi rămâne un ucenic demn şi ascultător voii lui Dumnezeu. Despre el ni se spune că era cunoscut ca „cel ce turna apă pe mâinile lui Ilie” (2Împ.3:11).

De acum înainte, proorocul Ilie este însoţit de Elisei în toate lucrările pe care le va face până ce va fi răpit la cer, în prezenţa lui Elisei.

Viaţa acestor doi oameni se va împleti, Ilie ca mare proroc al lui Dumnezeu, şi Elisei ca ucenicul său, care va învăţa viaţa de ascultare şi supunere voii lui Dumnezeu. Elisei a fost martor la toate lucrările pe care le va face proorocul Ilie, şi va învăţa îndrăzneala de a se împotrivi celor care nu se supuneau voii şi Cuvântului Domnului, şi mai ales împotriva lui Ahab şi a Izabelei, nevasta împăratului.

Lucrarea lui Ilie a continuat şi după întâlnirea lui cu Elisei şi ungerea acestuia ca proroc al Domnului.

Împărăţia lui Israel şi în special Samaria, care era capitala împărăţiei, a fost de multe ori ţinta războaielor duse de Sirieni contra lor. Mereu şi mereu Samaria era supusă atacurilor siriene, şi cu toate că atât Ahab, împăratul lui Israel, cât şi însuşi poporul Israel nu voiau să asculte de Dumnezeu, El a adus biruinţă asupra Siriei, şi astfel Samaria a fost eliberată de sub loviturile oştirii siriene. Un an mai târziu, Dumnezeu a dat o mare biruinţă asupra Siriei, la răsărit de râul Iordan, în apropiere de cetatea Afec. Cu toate acestea, Împăratul Ahab a refuzat să se supună şi să se închine adevăratului Dumnezeu al lui Israel.

Când împăratul Ahab pofteşte via lui Nabot, care se afla lângă a lui, Nabot a refuzat oferta pe care i-a făcut-o împăratul Ahab, deoarece această vie era o moştenire a părinţilor săi. Izabela, nevasta lui Ahab, când a văzut întristarea bărbatului ei, i-a făgăduit că ea îi va da via lui Nabot. Printr-o uneltire făcută cu scrisori false, Izabela a căutat să învinuiască pe Nabot că „a blestemat pe Dumnezeu şi pe împărat”, şi astfel Nabot a fost scos afară din cetate şi l-au omorât cu pietre, şi Nabot a murit.

Când Ahab a fost înştiinţat da Izabela că Nabot a murit, acesta s-a coborât la via lui Nabot să o ia în stăpânire, dar Domnul îl trimite pe proorocul Ilie cu însărcinarea de a transmite mesajul Său, prin care îi spune: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ? Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău”. Acest proorocie a fost împlinită, căci Dumnezeu urăşte nedreptatea. Principiul lui Dumnezeu de răsplătire şi dreptate, întotdeauna este aplicat, fiecăruia care lucrează contrar voii Sale.

Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie şi cu privire la Izabela, despre care a spus: „Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului” (Cap.21:23), pentru că ţelul acestei neveste perverse a lui Ahab, a fost acela de a dezrădăcina din poporul Israel, închinarea către Domnul şi de a o înlocui cu închinarea către Baal. E a vrut ca să-şi atingă scopul, dar în schimb, numele ei a devenit sinonim cu răutatea, vrăjitoria, trădarea şi seducţia spirituală, prin amăgirea poporului lui Dumnezeu, atrăgându-l spre imoralitate şi deşertăciune lumească.

După moartea lui Ahab, a urmat la tronul împărăţiei lui Israel, Ahazia, fiul lui Ahab. Dar şi acesta, cu toate că era în cunoştinţă de toate întâmplările din viaţa tatălui său, Ahab, ca urmare a nesupunerii Cuvântului Domnului, nici el nu a dat atenţie glasului lui Dumnezeu, şi a urmat pe calea lui Ahab. Când Ahazia s-a îmbolnăvit, a trimis nişte soli la Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să-l întrebe dacă se va vindeca. Pe când solii se duceau ca să întrebe pe Baal-Zebub, Ilie, care a fost înştiinţat de îngerul Domnului, le-a ieşit înainte şi le-a spus: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu te vei mai da jos din patul pe care te-ai suit, ci vei muri”. După aceea Ilie a plecat şi s-a dus pe vârful muntelui (2Împ.1:3-4).

Când Ahazia a fost pus în cunoştinţă de cele spuse de Ilie, şi-a dat seama după descrierea îmbrăcămintei lui, că este Ilie Tişbitul. S-a gândit cum să caute un prilej de a-l omorâ. De aceea, în două rânduri, a trimis câte o căpetenie peste cincizeci, cu cei cincizeci de oameni să-l aducă pe Ilie la el, cu mesajul: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: „Pogoară-te”. Şi de fiecare dată, Ilie le-a dat răspunsul: „Dacă sunt om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi”. Şi s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.

Atât împăratul Ahazia, cât şi oamenii lui, din împotrivire faţă de Dumnezeu şi de cuvântul Său, căutau să aresteze pe Ilie. Focul coborât direct din mâna lui Dumnezeu, ca o pedeapsă împotriva lui Ahazia, care porneşte cu îndărătnicie să se opună lui Dumnezeu şi proorocului Ilie. Tot astfel s-a întâmplat şi cea de a doua căpetenie care a fost trimisă împotriva lui Ilie.

Când vine cea de a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai lui, acesta a implorat mila lui Ilie. Atunci îngerul Domnului a spus lui Ilie: „Pogoară-te împreună cu el. să n-ai nici o frică de el”. Şi Ilie s-a sculat şi a coborât cu el la împăratul Ahazia, căruia i-a transmis direct mesajul Domnului cu privire la viaţa lui. Şi Domnul Şi-a împlinit Cuvântul Său, şi Ahazia a murit după Cuvântul Domnului rostit prin Ilie.

Aceasta a fost ultima lucrare a proorocului Ilie, înainte de a fi răpit la cer. În mod evident, Dumnezeu a trimis pe Ilie, cu scopul de a încuraja pe cei care erau credincioşi lui Dumnezeu, şi să-l anunţe că Elisei va fi noul lor conducător spiritual.

Ilie a fost răpit într-un mod cu totul deosebit, aşa cum este descris: „Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei” (2Împ.2:1). Această descriere ne face ca să înţelegem că Ilie era încunoştiinţat de acest fapt şi el nu putea pleca fără a fi însoţit de cel ce urma să preia lucrarea sa şi să o continue mai departe; de aceea el a plecat însoţit de Elisei. Această călătorie împreună, Ilie şi Elisei, avea o dublă menire: – pe de o parte, de a întări credinţa lui Elisei şi a-i face pregătirea finală înainte de a fi lăsat singur în lucrare; iar pe de altă parte,  de a-l prezenta câtorva comunităţi de oameni credincioşi lui Dumnezeu, din localităţile pe unde vor trece, prezentându-l ca noul lor conducător spiritual.