Prigonire şi împotrivirea, vor veni nu numai de la lumea în mijlocul căreia trăim, ci adesea vom întâlni împotrivire chiar din partea celor care trec „drept credincioşi” din Biserica Domnului Isus, care fac anumite compromisuri cu lumea, acceptând anumite datini şi obiceiuri ale lumii, pe care vor să le introducă în Biserica Domnului. Ei vor să modernizeze viaţa simplă şi sfântă a Bisericii Domnului, şi astfel, încet, încet, introduc lumea în Biserica Domnului. Acest fenomen, nu este de astăzi sau de ieri, ci încă de la începuturile Bisericii Domnului. Apostolul Pavel a văzut astfel de primejdii care pândesc pe creştini şi le-a atras atenţia, în mod deosebit, spunându-le: „Se vor scula din mijlocul vostru, oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Fap.20:30).
Din dorinţa de popularitate şi a ambiţiei lor de a fi acceptaţi de cei mai mulţi, care au tendinţe de modernism, aceşti „impostori” ai Evangheliei Domnului Isus, vor abate atenţia credincioşilor de la adevărurile sfinte ale Evangheliei, prin respingerea sau neglijarea unora din adevărurile fundamentale ale Evangheliei, amestecând doctrinele şi practicile ei prin lucruri moderniste, care duc la degradarea credinţei adevărate, şi tolerând anumite moduri de viaţă care în final duc la o stare de imoralitate creştină, împotriva cerinţelor neprihănirii cerute de Dumnezeu.
Ilie s-a opus idolatriei lui Ahab şi nu a făcut nici un compromis, chiar cu riscul vieţii lui, care era pusă în pericol din partea Izabelei. Aceiaşi atitudine trebuie să aibă şi cel credincios Domnului. El trebuie să se ferească de ispita de a compromite voia lui Dumnezeu, atunci când trebuie să înfrunte ruşinea, ridicolul, împotrivirea şi chiar prigoana. Domnul Isus atrage atenţia într-un mod deosebit acelora care se comportă acceptând cerinţele lumii, numai ca să nu sufere consecinţele împotrivirii ei, şi ne spune: „Oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam prea curvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri” (Mc.8:38). Domnul Isus vede această lume în care trăim, ca un „neam viclean, prea curvar şi păcătos”. De aceea, toţi cei care caută mai curând să fie populari şi acceptaţi de o asemenea societate rea, decât să urmeze pe Domnul Isus şi neprihănirea Sa, vor fi respinşi de El pentru veşnicie.
Principiile Împărăţiei lui Dumnezeu, nu se schimbă nici odată şi „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi” (2Tim.3:12).
Ilie, chiar în împrejurarea aceasta, când el căuta ca să-şi scape viaţa care îi era ameninţată de urgia Izabelei, şi cum Domnul nu-i dăduse nici un cuvânt prin care îi cerea să rămână în Izreel, el părăseşte cetatea aceasta şi caută liniştea şi siguranţa pustiei. Aici în pustie, departe de idolatria împăratului şi a poporului, el se află în prezenţa lui Dumnezeu, care i se descoperă.
Descurajarea lui Ilie se datorau câtorva factori esenţiali:
Eşecul aparent. Ilie se aştepta ca în urma celor întâmplate pe muntele Carmel, atât poporul cât şi Izabela, să fie convertiţi la adevăratul Dumnezeu, dar rezultatul a fost contrar. Izabela îl ameninţă că îi va lua viaţa, şi el este acum nevoit ca să fugă pentru a-şi scăpa viaţa. El considera că toată nădejdea, lucrarea şi strădania întregii sale vieţi, păreau a se sfârşi într-un eşec.
Singurătatea lui. Tristeţea provocată de singurătate, pe care el o simţea în sufletul lui, în acest conflict declanşat pentru apărarea adevărului şi a neprihănirii lui Dumnezeu.
Istovirea fizică. Plecând de pe muntele Carmel, până la Izreel, drum pe care l-a făcut alergând înaintea carului lui Ahab, cum şi drumul de la Izreel la Beer-Şeba, în ţinutul lui Iuda, unde îşi lasă slujitorul, el pleacă pe un drum spre pustie, cale de o zi.
În această descurajare şi nesiguranţă a pustiei, Domnul Îşi face simţită prezenţa printr-un înger care îi aduce pâine şi apă, în două rânduri, spunându-i: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care îl ai de făcut, este prea lung pentru tine” (Cap.19:7). Şi Ilie rămâne ascultător mesajului primit din partea Domnului; mănâncă pâinea ce i-o adusese şi bea din apa primită, recăpătându-şi forţa şi puterea pentru lunga „călătorie de 40 de zile şi 40 de nopţi, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb” (vers.8).
Acest episod din viaţa lui Ilie, ne arată că şi atunci când suntem descurajaţi, când toate par a se împotrivi intenţiilor şi dorinţelor noastre bune, de a fi nişte buni slujitori ai lui Dumnezeu, şi de a-I rămâne credincioşi în orice împrejurare, Dumnezeu Se ocupă de noi într-un mod plin de îndurare şi milă.
În această stare a lui Ilie, Dumnezeu i se descoperă într-un mod deosebit inspirându-i veneraţia puterii şi prezenţei Sale. Tot aici, în muntele revelaţiei, Dumnezeu îl încurajează şi-i întăreşte credinţa lui. Acum, Ilie a văzut din nou că Dumnezeu nu-l părăsise şi îl însoţise pe tot parcursul şi în toate împrejurările, chiar dacă el nu vedea acest lucru, considerându-se singur.
Din această experienţă a lui Ilie, trebuie să învăţăm că, noi ca copiii ai lui Dumnezeu, chiar şi atunci când suntem descurajaţi în locul în care ne-a aşezat Dumnezeu, prin Domnul Isus putem să cerem ca Domnul să ne dea tărie, har şi încurajare, făcându-ne corespunzători pentru slujirea la care suntem chemaţi.
Aici pe muntele revelaţiei, Horeb, Domnul îi dă o nouă direcţionare: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău, prin pustie, până la Damasc” (Cap.19:15), şi o întreită însărcinare: „Să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei” – „să ungi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel” – şi „să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău” (vers.15-16).
Se pare că aceste trei persoane asupra cărora Domnul îi dăduse indicaţii ce trebuie să facă, erau binecunoscute de către proorocul Ilie. Din desfăşurarea evenimentelor descrise mai departe, nu ne este spus ce a făcut Ilie cu privire la primele două persoane, ci doar despre Elisei. Dar, în descrierea lucrării lui Elisei, vedem că el a împlinit porunca Domnului cu privire la cele două persoane. Cu siguranţă că proorocul Ilie, care primise înştiinţarea că lucrarea lui se sfârşise pe acest pământ şi Domnul îl va răpi la cer, îi va fi transmis mesajul lui Dumnezeu cu privire la ei şi îi va fi transmis să împlinească porunca Domnului la timpul cuvenit.
Filed under: privestensus | Leave a comment »
Daniel Olteanu 