FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg4)

Răspunzând prin iubire, recunoştinţă şi credincioşie faţă de El, pentru dragostea Sa, ei vor ajunge să-L cunoască şi să se bucure de El într-o relaţie a Legământului.

La somaţia de alegere făcută de proorocul Ilie, „poporul nu i-a răspuns nimic.”, iar ca urmare a acestei atitudini a poporului, Ilie cere să se aducă două jertfe, pe două altare diferite; de o parte proorocii lui Baal cu jertfa şi altarul lor, iar de cealaltă parte Ilie cu jertfa şi altarul lui.

Proorocii lui Baal au pregătit jertfa lor, au aşezat-o pe altar şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţa până când se aducea jertfa de seară, dar în zadar, căci nu au primit nici un răspuns sau vreun semn că Baal i-ar fi ascultat. Cu toate încercările şi stăruinţele preoţilor lui Baal, în dorinţa lor de a dovedi divinitatea zeului lor Baal, ei au eşuat şi în mod zadarnic au fost toate eforturile lor, care au demonstrat neputinţa lui.

Când proorocul Ilie şi-a dat seama că poporul a înţeles neputinţa lui Baal, a chemat întregul popor să se apropie. Ilie a dres altarul Domnului, care fusese sfărâmat, altar care fusese ridicat de israeliţii evlavioşi din regatul de nord, în cinstea Domnului, deoarece dezbinarea împărăţiei nu le mai permitea să se ducă la Ierusalim. Acum, Ilie îl repară cu ajutorul celor douăsprezece pietre folosite, ca o dovadă că dezbinarea celor douăsprezece seminţii, fusese contrară voii lui Dumnezeu. Astfel, Ilie a luat douăsprezece pietre după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi a zidit cu ele un altar pe care a aşezat jertfa sa.

Pentru ca să evite orice interpretare tendenţioasă, din partea împăratului Ahab şi a preoţilor lui Baal, Ilie porunceşte poporului să toarne apă pe arderea de tot şi peste lemnele de pe altar pe care era aşezată jertfa, turnând în trei rânduri câte patru vedre de apă, până ce apa a umplut şanţul săpat în jurul altarului (1Împ.18:33-35). Proorocul Ilie imploră îndurarea Domnului, în clipa când se aducea jertfa de seară, zicând: „Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!” (vers.36-37). După ce a făcut această rugăciune Domnului, Dumnezeului său, implorând ascultarea lui Dumnezeu, nu pentru slava sa, ci „ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine”. Şi rugăciunea lui a fost ascultată, şi ca o dovadă „atunci a căzut foc de la Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ”. (vers.38). În acest fel, Dumnezeu Şi-a manifestat existenţa şi puterea Sa, şi poporul a recunoscut pe Dumnezeu, zicând: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!” (vers,.39).

Ilie a avut credinţă că rugăciunea sa către Dumnezeu, va aduce chiar intervenţia Lui în desfăşurarea fenomenelor în natură. El a crezut că rugăciunea făcută de un om neprihănit, schimbă lucrurile şi circumstanţele. Rugăciunea făcută cu credinţă în Dumnezeu, duce la săvârşirea multor lucrări bune, care altfel nu s-ar împlini. Curajul şi credinţa lui Ilie, au fost dovedite prin faptul că Domnul i-a ascultat rugăciunea, care alături de credinţă, erau singurele arme ale sale de luptă împotriva proorocilor lui Baal. Scopul confruntării lui Ilie cu proorocii lui Baal, şi apoi rugăciunea sa plină de încredere în Dumnezeu, a fost ca să descopere îndurarea lui Dumnezeu faţă de poporul Său. Dorinţa supremă a lui Ilie, a fost aceea de a întoarce inima poporului spre Dumnezeu.

Minunea pe care a făcut-o Dumnezeu prin pogorârea focului asupra jertfei lui Ilie, a avut şi scopul de a justifica pe Ilie ca proroc al Domnului, dovedind poporului încă odată că Dumnezeul lui Israel este singurul Dumnezeu viu şi adevărat, pe care ei trebuiau să-L slujească cu credincioşie.

Rugăciunea lui Ilie, este arătată în Noul Testament, ca o pildă şi o încurajare pentru toţi oamenii credincioşi ai lui Dumnezeu, cu privire la puterea rugăciunii. Astfel, rugăciunea lui Ilie a fost:

– rugăciunea unui om neprihănit – rugăciunea unui om cu o natură umană, asemănătoare cu a noastră, o rugăciune a credinţei înflăcărate şi stăruitoare, – o rugăciune care a realizat mult.

În această întâmplare, Ilie s-a angajat într-o mijlocire totală care privea trei aspecte:

– el a mijlocit pentru restaurarea altarului şi pentru punerea în drepturi a onoarei lui Dumnezeu în ţară.

-el a realizat prin angajarea în lupta spirituală împotriva religiei false şi a cultului baalist şi aşerist.

– el a mijlocit la Dumnezeu prin rugăciune intensă şi stăruitoare pentru revărsarea ploii care a urmat după aceea.

Confruntarea lui Ilie cu slujitorii lui Baal, ilustrează trei feluri principale de mijlocire, care trebuie să caracterizeze rugăciunile poporului lui Dumnezeu:

-mijlocirea pentru restabilirea onoarei şi slavei lui Dumnezeu şi pentru o redeşteptare care să aibă loc în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

-mijlocirea care implică lupta spirituală împotriva întăriturilor demonice.

-mijlocirea pentru ca seceta spirituală să înceteze prin revărsarea Duhului Sfânt şi prin trezire spirituală.

Urmarea acestei înfrângeri a proorocilor lui Baal, care au fost daţi în vileag ca impostori, a fost aceea că Ilie a cerut poporului să prindă pe toţi proorocii şi să-I coboare la pârâul Chison, unde au fost omorâţi. Această acţiune a lui Ilie, simbolizează mânia lui Dumnezeu împotriva acelora care încercau să nimicească credinţa şi moştenirea spirituală a poporului Său ales, şi a exprimat propria iubire a lui Ilie pentru Domnul său şi credincioşia sa faţă de El. Duhul şi inima lui Ilie erau în armonie cu voia lui Dumnezeu. Sensibilitatea sa morală şi spirituală, au fost ofensate de tragica dezertare a lui Israel din legământul lor cu Dumnezeu, singurul care i-a iubit şi i-a răscumpărat din robia Egiptului.