FETIŢA DIN CASA LUI NAAMAN (pg2)

Izabela, având un temperament masculin, a făcut tot ce a dorit din Ahab. Fiind o ferventă adoratoare a lui Melqart, Baal al locuitorilor Tirului, ea a luptat în mod făţiş contra slujitorilor Domnului, Dumnezeului lui Israel, şi nu tolera nici o religie în afară de a ei.

Pentru a face pe placul nevestei sale, Ahab a ridicat la Samaria un templu şi un altar consacrat lui Baal, precum şi o statuie care reprezenta pe Astartea fenicienilor (1Împ.16:32-33).

}n acest fel, Ahab a deschis drumul cultelor păgâne.

Păcatul şi răul deveniseră în mod progresiv mai grav în perioada în care a domnit Ahab. Dominau împotrivirea deschisă şi împietrirea inimii împotriva lui Dumnezeu. Închinarea faţă de Baal, luase amploare. În faţa unei astfel de apostazii, Dumnezeu a trimis pe proorocul Ilie ca să se opună sistemului religios corupt şi să proclame scopul lui Dumnezeu  pentru împărăţia Sa..

Deşi nu era decât soţia lui Ahab, regele lui Israel, Izabela a făcut să piară toţi proorocii Domnului pe care L-a putut aresta (1Împ.18:13), propunându-şi să omoare şi pe proorocul Ilie.

Teritoriul ocupat de cele zece seminţii ale lui Israel, care au format împărăţia de nord a lui Israel, cuprinsă între Galilea la nord şi Iudea la sud, la est era Iordanul, iar la vest marea Mediterană, va purta de acum înainte numele de „Samaria”, după capitala ei.

ILIE.

Ca să-l putem cunoaşte mai bine pe Elisei, trebuie să vorbim mai întâi despre Ilie, care a fost proorocul ce l-a uns ca succesor al său, pe Elisei.

După moartea lui Solomon, împărăţia lui Israel s-a dezbinat, rupându-se în două: partea de nord, împărăţia lui Israel, care cuprindea cele zece seminţii, cu capitala la Samaria; şi partea de sud, împărăţia lui Iuda, care cuprindea două seminţii, cu capitala la Ierusalim.

Ilie, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este Domnul”, sau „Domnul este Dumnezeul meu”, nume ce simbolizează încrederea neclintită care a caracterizat viaţa lui, a căutat să proclame în orice împrejurare măreţia şi autoritatea lui Dumnezeu. El a fost unul dintre cei mai mari prooroci ai lui Dumnezeu, pe vremea lui Ahab, împăratul lui Israel, care domnea la Samaria, ca şi pe vremea lui Ahazia, fiul lui Ahab.

El a purtat un supra nume, acela de „Tişbitul”, poate ca o aluzie la o localitate Tişbea, amplasată la răsărit de Iordan, în Galad. Ilie purta ca haină, fie un veşmânt de piele, fie o mantaua confecţionată dintr-o stofă groasă de păr de cămilă. Mantaua de păr aspru  de oaie, de capră, sau de cămilă, cu care era îmbrăcat Ilie, constituia un semn al slujbei profetice. Cureaua, sau brâul cu care era încins, era ceea ce în mod obişnuit purtau cei săraci. Îmbrăcămintea proorocului, era un semn de dispreţ faţă de etalarea materialistă a bogătaşilor clasei de sus. Mantaua respectivă, era o bucată de stofă de formă dreptunghiulară, fixată pe coapse cu ajutorul unei curele de piele.

Ilie, proorocul, îşi face apariţia pe neaşteptate, cu prilejul când Ahab, împăratul lui Israel, fiind sub influenţa soţiei sale Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, devine şi el un adorator al lui Baal, dumnezeul tirienilor. Proorocul Ilie se prezintă înaintea acestui suveran căzut în apostazie, şi-i prooroceşte, ca pedeapsă pentru această apostazie, din partea lui Dumnezeu, o secetă cu o durată nelimitată, spunându-i: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu” (1Împ.17:1). Ca masager al lui Dumnezeu, prin aceste cuvinte, Ilie a rostit o judecată din partea Domnului, împotriva lui Israel, cel care era neascultător de Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu va face să înceteze ploaia pentru o perioadă de circa trei ani şi jumătate.

Mesajul transmis de Ilie lui Ahab, împăratul lui Israel, avea menirea de a atrage atenţia acestuia, de a-l trezi la realitatea că el a părăsit pe Dumnezeul cel viu şi adevărat, căzând în apostazie, fiind atras în această capcană de Izabela, nevasta sa, o femeie idolatră şi împotrivitoare Dumnezeului adevărat.

Apostazia lui Ahab avea două surse:

– mai întâi, el moştenise de la tatăl său, Omri, această înclinare către idolatrie, către zeii păgâni ai vecinilor ţării sale;

– apoi el îşi luase de nevastă o femeie idolatră, fata unui preot idolatru, care l-a atras şi pe el la idolatrie.

Mesajul lui Ilie avea şi menirea de a-i readuce aminte lui Ahab, că el este un fiu al lui Avraam, deci făcea parte, prin naştere, din poporul ales al lui Dumnezeu, poporul Israel. Mai avea menirea de a-i readuce aminte că el este împăratul lui Israel, poporul lui Dumnezeu, şi se cuvenea ca să ia aminte la toate legile pe care le dăduse Dumnezeu poporului Său.

Dumnezeu transmisese poporului Israel, prin Moise, porunca aceasta: „Dacă vei asculta de poruncile Mele, pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru, şi dacă veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie  şi ploaie târzie, şi veţi strânge grâul, mustul şi untdelemnul; de asemenea va da iarbă în câmpurile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura. Vedeţi să nu vă amăgească inima şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor Dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor” (Deut.11:13-16).

Acest mesaj al lui Dumnezeu transmis lui Ahab, prin proorocul Ilie, mai avea şi menirea de a arăta împăratului căzut în apostazie, că Baal, cel care era considerat a fi cel ce deţine şi controlează ploile, este lipsit de orice putere, este neputincios în a veni în ajutorul lor, aducând ploaia şi implicit a face pământul să rodească.