Mai mult decât un simplu tâmplar de Josh McDowell (continuare)

CAPITOLUL 8

PENTRU CE CĂUTAŢI ÎNTRE CEI MORŢI PE CEL CE ESTE VIU?

Un student de la o universitate din Uruguay m-a întrebat odată: “Domnule profesor McDowell, ce vă face să susţineţi creştinismul cu atâta tărie?” La care i-am răspuns: “Un motiv foarte simplu: Nu pot să justific în alt mod un anume eveniment din istorie – învierea lui Isus Cristos din morţi”.

După 700 de ore de studiu asupra acestui subiect şi o cercetare amănunţită a bazelor lui, am ajuns la concluzia că învierea lui Isus Cristos din morţi este fie una dintre cele mai răutăcioase şi dăunătoare farse care au fost jucate vreodată minţilor omeneşti, fie cel mai important eveniment din întreaga istorie.

Chestiunea învierii transferă întrebarea referitoa­re la validitatea creştinismului din sfera filozofiei în sfera istoriei. Are creştinismul o bază istorică acceptabilă? Există suficiente dovezi care să garanteze validitatea credinţei în înviere? Iată câteva fapte relevante cu privire la înviere: Isus din Nazaret, un profet evreu care a pretins a fi Cristosul profeţit în Scripturile ebraice, a fost arestat, judecat ca şi criminal politic, şi apoi răstignit. La trei zile după moartea şi îngroparea Sa, nişte femei care au mers la mormânt au descoperit că trupul Lui dispăruse. Ucenicii au pretins că Dumnezeu L-a ridicat din morţi şi că El le-a apărut viu în diferite împrejurări, înainte de a se înalt a la cer. Pe această bază, creştinismul s-a răspândit pretutindeni în Imperiul Roman şi a continuat să exercite o influenţă puternică asupra istoriei, de-a lungul secolelor. A avut loc această înviere cu-adevărat?

ÎNGROPAREA LUI ISUS

Conform cu obiceiul ebraic de îngropare, trupul lui Isus a fost înfăşurat în pânză de in. O sută de măsuri de uleiuri şi mirodenii au fost amestecate în forma unei substanţe vâscoase, care a fost aplicată apoi pe fâşiile de pânză, în jurul trupului. După ce trupul a fost aşezat într-un mormânt săpat în stâncă, o piatră de dimensiuni uriaşe (măsurând aproximativ 2 t) a fost rostogolită de-a lungul unui şanţ, la intrarea în mormânt.

O unitate de gardă romană, formată din bărbaţi obişnuiţi cu disciplina cea mai severă, a primit ordin să păzească mormântul. Frica de pedeapsă “asigura o atenţie impecabilă în executarea datoriei, în special în timpul gărzii de noapte”. Această gardă a aplicat la intrarea mormântului sigiliul roman -pecetea puterii şi autorităţii imperiului. Sigiliul avea rolul de a preveni orice atac profanator. Oricine ar fi încercat să mişte piatra de la intrarea mormântului ar fi trebuit să-i rupă sigiliul, atrăgându-şi astfel pedeapsa nemiloasă a legii romane. Dar mormântul a fost găsit gol.

MORMÂNTUL GOL

Urmaşii lui Isus au pretins că El înviase. Ei au declarat că Isus le apăruse timp de 40 de zile, arătându-li-se viu “prin multe dovezi”. Apostolul Pavel scrie că Isus s-a arătat la mai mult de 500 de ucenici deodată, cel mai mulţi din ei fiind încă în viaţă la data când el a scris aceste lucruri, putând confirma spusele lui.

A, M. Ramsay scrie: “Unul din motivele pentru care cred în înviere este acela că există o serie întreagă de fapte care nu pot fi explicate dacă aceasta n-ar fi avut loc”. Mormântul gol a fost “un fapt prea bine cunoscut ca să poată fi renegat”. Paul Althaus afirmă că povestea învierii “n-ar fi putut circula în Ierusalim nici măcar pentru o zi sau o oră, dacă mormântul gol n-ar fi reprezentat un adevăr unanim recunoscut”.

Paul L. Maier conclude: “Dacă este să cântărim cu grijă şi onestitate toate dovezile, vom fi nevoiţi, pe baza canoanelor cercetării istorice, să concluzionăm că mormântul în care a fost pus trupul lui Isus a fost într-adevăr gol în dimineaţa de Paşte. Nu s-a descoperit încă nici o urmă de dovadă, în sursele literare, epigrafice sau arheologice, care să infirme acest adevăr”.

Ce explicaţie s-ar putea da mormântului gol? Poate el fi explicat printr-o cauză naturală?

Pe baza covârşitoarelor dovezi istorice, creştinii cred că Isus a înviat în trup, în timp şi spaţiu, prin puterea supranaturală a lui Dumnezeu. Dificultăţile credinţei pot fi mari, dar problemele pe care le ridică necredinţa reprezintă dificultăţi şi mai mari. Situaţia de la mormânt de după înviere este semnificativă. Sigiliul roman fusese violat, ceea ce presupunea în mod automat pedepsirea cruntă a celor vinovaţi. Piatra cea mare a fost nu numai dată la o parte de la intrarea mormântului, dar chiar mutată în lături, ca şi cum cineva ar fi ridicat-o şi ar fi pus-o în altă parte. Unitatea de gardă a fugit. Iustinian, în Digest 49.16, enumeră 18 motive pentru care un soldat roman putea fi pedepsit cu moartea. Printre acestea se află şi adormirea în post şi părăsirea poziţiei de pază. Femeile au venit şi au găsit mormântul gol; s-au speriat şi s-au întors să ducă vestea aceasta apostolilor. Petru şi Ioan au alergat la mormânt. Ioan a ajuns primul, dar n-a intrat. El s-a uitat doar înăuntru şi a văzut fâşiile de pânză. Trupul lui Isus ieşise din ele, intrând într-o nouă existentă. Trebuie să recunoaştem că la vederea unei asemenea scene oricare din noi ar deveni credincios – cel puţin pentru un moment.

Teoriile avansate care încearcă să explice faptul învierii pe baza unor cauze naturale sunt foarte şubrede; ele nu fac de fapt decât să întărească încrederea în adevărul învierii.

AU GREŞIT El MORMÂNTUL?

O teorie propagată de Kirsop Lake presupune că femeile care au relatat dispariţia trupului ar fi mers din greşeală la un alt mormânt. Dacă este aşa, atunci ucenicii, care s-au dus să verifice spusele femeilor, ar fi trebuit să fi mers şi ei la un mormânt greşit. Putem fi siguri însă că autorităţile evreieşti care veniseră cu cererea ca o gardă romană să fie staţionată la mormânt pentru a preveni furtul trupului, nu s-ar fi putut înşela cu privire la locul exact. Şi cu atât mai puţin garda romană, care fusese postată acolo.

Dacă ar fi fost vorba de un alt mormânt, autorităţile evreieşti n-ar fi pierdut nici o clipă pentru a scoate la iveală trupul din mormântul adevărat, eradicând astfel pentru totdeauna orice zvon cu privire la înviere.

O altă încercare de a explica mormântul gol pretinde că apariţiile lui Isus de după înviere au fost fie nişte iluzii, fie halucinaţii. Această teorie vine în contradicţie cu împrejurările istorice existente, cât şi cu condiţia mentală absolut normală dovedită de apostoli, fiind în acelaşi timp în total dezacord cu principiile psihologice care declanşează apariţia unor asemenea manifestări. Unde se afla deci trupul lui Isus şi de ce n-a putut el fi scos la iveală?

TEORIA LEŞINULUI

Formulată iniţial de către Venturini cu câteva secole în urmă şi citată adeseori în zilele noastre, teoria leşinului afirmă că Isus nu murise pe cruce, ci leşinase doar, datorită epuizării şi pierderii de sânge. Cu toţii îl credeau mort, dar după o vreme El şi-a revenit şi ucenicii au crezut că a fost vorba de o înviere. Scepticul David Frederich Strauss – care nu credea el însuşi în înviere – a dat o lovitură capitală oricărei teorii care ar susţine că Isus şi-ar fi revenit doar dintr-un leşin: “Este cu neputinţă ca cineva care s-ar fi strecurat afară din mormânt, pe jumătate mort, târându-se slăbit şi bolnav, având nevoie de îngrijire medicală, întărire şi ajutor, să le poată crea atâtor oameni impresia de a fi fost învingătorul morţii şi al mormântului, prinţul vieţii – impresie ce avea să stea la baza misiunii lor viitoare. O asemenea revenire între ei n-ar fi făcut decât să slăbească imaginea pe care şi-o formaseră despre El în timpul vieţii şi a răstignirii Lui, aducându-le cel mult o slabă speranţă, nicidecum însă în stare să le schimbe întristarea în entuziasm sau respectul în adorare”.

TEORIA FURTULUI

O altă teorie susţine că trupul lui Cristos ar fi fost furat de către ucenici în timp ce soldaţii dormeau. Dezamăgirea şi laşitatea ucenicilor reprezintă un argument greu de trecut, care exclude posibilitatea ca ei să fi devenit dintr-o dată atât de viteji, încât să înfrunte garda romană pentru a fura trupul lui Isus. În nici un caz, ei nu aveau dispoziţia necesară pentru a întreprinde o asemenea acţiune.

J.N.D. Anderson, fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea din Londra, preşedinte al Departamentului de Drept Oriental de la Colegiul de Studii Orientale şi Africane şi director ai institutului de Studii Legale Avansate de la Universitatea din Londra, comentând cu privire ia afirmaţia că ucenicii ar fi furat trupul lui Cristos, spunea: “Acest fapt ar fi în totală contradicţie cu tot ceea ce cunoaştem în legătură cu ei: învăţătura lor etică, calitatea morală a vieţii lor, statornicia lor în suferinţe şi persecuţii. Această ipoteză n-ar putea explica transformarea lor dramatică din nişte dezertori demoralizaţi şi descurajaţi în nişte martori pe care nici o opoziţie din lume nu a fost în stare să-i intimideze”.

Teoria cum că autorităţile evreieşti sau romane ar fi mutat trupul lui Cristos din mormânt, nu reprezintă o explicaţie cu nimic mai rezonabilă pentru mormântul gol decât ideea că ucenicii l-ar fi furat. Dacă autorităţile ar fi avut trupul în posesia lor sau ar fi ştiut unde se afla, de ce, atunci când ucenicii predicau învierea în Ierusalim, n-au venit să spună că ei îi luaseră trupul? Dacă ar fi ştiut unde se afla, de ce n-ar fi făcut ei acest lucru cunoscut? De ce n-ar fi scos trupul la iveală, aşezându-i într-un car şi plimbându-l pe străzile Ierusalimului? O asemenea acţiune ar fi distrus creştinismul cu siguranţă.

Dr. John Warwick Montgomery comentează: “Este mai presus de limitele credibilului să gândim că primii creştini ar fi putut inventa o asemenea poveste, pe care s-o răspândească apoi printre cei care ar fi putut s-o infirme cu atâta uşurinţă, scoţând la iveală trupul lui Isus”.

DOVEZI ÎN FAVOAREA ÎNVIERII

Profesorul Thomas Arnold, autor al faimoasei lucrări în trei volume asupra istoriei Romei, şi candidat pentru postul de profesor la catedra de istorie modernă de la Oxford, era familiarizat cu aprecierea valorii mărturiilor în determinarea faptelor istorice. El a declarat: “Ani la rând am studiat istoriile altor timpuri, am examinat şi cântărit dovezile celor care au scris cu privire la ele, şi pot afirma că nu cunosc nici un alt fapt din istoria omenirii care să fie sprijinit pe dovezi mai multe şi mai variate, în stare să satisfacă pretenţiile oricărui cercetător sincer, decât cel mai mare semn pe care Dumnezeu ni l-a dat prin moartea şi învierea lui Cristos din morţi”.

Învăţatul englez Brooke Foss Westcott spunea: “Considerând toate dovezile împreună, nu este prea mult să afirmăm că nu există nici un alt eveniment în istorie care să fie susţinut mai bine sau prin dovezi mai variate decât învierea lui Cristos din morţi. Nimic, în afară de presupunerea prealabilă a faptului că ea n-ar fi putut avea loc, n-ar putea sugera ideea vreunei deficienţe în demonstrarea ei”.

Dr. Simon Greenleaf a fost una din cele mai luminate minţi în materie de drept din Statele Unite. El a deţinut celebrul titlu de profesor Royall de drept la Universitatea Harvard, fiind succesorul judecătorului Joseph Story, ca profesor decan în drept la această universitate. H.W.H. Knotts, în Dictionary of American Biography, spune cu privire la el: “Ridicarea şcolii de drept de la Harvard la poziţia ei eminentă între şcolile de drept din Statele Unite, se datorează eforturilor lui Stroy şi Greenleaf”. Pe când era profesor de drept la Harvard, Geenleaf a scris un volum în care examina valoarea legală a mărturiei apostolilor cu privire la învierea lui Cristos. El observa că ar fi fost cu neputinţă ca ucenicii “să fi persistat în afirmarea adevărurilor pe care le relatau, dacă Isus n-ar fi înviat cu adevărat din morţi şi dacă ei n-ar fi cunoscut cu certitudine acest fapt, la fel ca pe oricare altul”. Greenleaf concluzionează că învierea lui Cristos a fost unul din cele mai bine dovedite evenimente din istorie, conform cu principiile dovezilor legale administrate la curţile de justiţie.

Un alt advocat, Frank Morison, s-a ridicat să combată dovezile privitoare la înviere. El considera că viaţa lui Isus fusese una dintre cele mai frumoase vieţi care au fost trăite vreodată, dar că învierea nu era decât un mit pe care cineva se găsise să-l adauge la povestea vieţii Lui. El a plănuit să scrie o carte despre ultimele zile din viaţa lui Isus, care, desigur, avea să lase la o parte povestea învierii. El considera că dintr-o abordare raţională şi inteligentă a vieţii şi activităţii lui Isus, învierea trebuia eliminată total. Totuşi, în timpul cercetării faptelor de pe poziţia sa de cunoscător în materie de drept, el a fost nevoit să-şi schimbe părerile. Până la urmă, el a ajuns să scrie faimoasa lucrare Who Moved the Stone? (Cine a mutat piatra?). Primul capitol al acestei cart i se intitulează The Book That Refused to be Written (Cartea care a refuzat să fie scrisă), iar restul ei se ocupă în mod serios cu tratarea dovezilor în favoarea învierii lui Cristos.

George Eldon Ladd concluzionează: “Singura explicaţie raţională a acestor fapte istorice este aceea că Dumnezeu L-a înviat pe Isus în trup”. Creştinii din zilele noastre pot avea deplină siguranţă – la fel ca şi primii creştini – că credinţa lor se întemeiază nu pe vreun mit sau vreo legendă, ci pe faptul istoric întemeiat al învierii lui Cristos şi pe mormântul gol.

Cel mai important lucru însă este acela că fiecare creştin poate experimenta puterea învierii lui Cristos în propria lui viaţă, înainteze toate, el poate şti că păcatele lui sunt iertate. În al doilea rând, el poate fi sigur pe viaţa  eternă şi pe învierea lui însuşi din mormânt. În al treilea rând, el poate fi eliberat de viaţa goală şi lipsită de sens şi transformat într-o făptură nouă în Isus Cristos.

Care este decizia ta? Ce părere ai tu cu privire la mormântul gol? Examinând argumentele din perspectivă juridică, Lordul Darling, fost Preşedinte al Curţii de Justiţie a Angliei, a tras concluzia că “există o varietate atât de mare de dovezi factuale şi circumstanţiale, încât nici o curte de juraţi din lume n-ar putea evita verdictul care se impune: învierea lui Cristos este un fapt real”.