O picatura de intelepciune…

Omul se afunda in zgomotul multimii, numai ca sa-si inece strigatul tacerii.

Drumu-i singuratic sub multimi de talpi pentru ca de nimeni nu-i iubit.

Radacini de sub pamant nu cer laude nicicand,
Pentru ca trudind in glod dau la crengi belsug de rod.

“Cine imi va duce mai departe faclia?” Se-ntreaba Soarele-apunand.
“Stapane, atat cat pot, mi-oi face datoria”, Raspunse-opaitul de pamant.

Urau si ucideau, si-o omenire le-aduse preamarire;
Dar cerul maniat grabi s-ascunda memoria rusinii lor sub iarba scunda.

Ce glas divin la-naripatul graur n-are penaj frumos, … da-i mesager!
Ia poleieste-i aripile-n aur si nicicand nu va mai zbura spre cer.

Cel ce are ochi sa vada roza gradinii, face bine de-i vede si spinii!

Sfioase ganduri ce pasiti incet de mine nu va temeti: sunt Poet.

Viata-i traversarea unei mari intr-o lume intotdeauna ingusta,
dar prin moarte acostam la tarm si-o pornim in largul lumii noastre.