Miere și migdale

66. Cu toată îndrăzneala

cine este Isus Hristos pentru tine !?

Iată, pe scurt, câteva mărturii extraordinare rostite despre persoana Domnului IISUS HRISTOS, Mântuitorul nostru drag şi scump.

H.G.Wells, scepticul scria: “După 1900 de ani, un istoric ca mine, care nici măcar nu se consideră creştin, găseşte că viaţa şi caracterul celui mai semnificativ om care a trăit vreodată se centrează irezistibil asupra persoanei lui Hristos. Testul istoricului cu privire la măreţia unui om este: Ce-a lăsat acesta să crească în urma Lui? A făcut oare pe oameni să gândească într-un fel nou şi cu o vigoare care să dăinuiască? La acest test, Isus este indiscutabil primul”.

William E.H.Lecky, filozof sceptic şi istoric anticreştin, spunea: “Caracterul lui Isus n-a fost doar modelul cel mai înalt al virtuţii, ci şi cel mai puternic îndemn de a practica modelul acesta. El a exercitat o influenţă atât de puternică şi de adâncă, încât s-ar putea spune într-adevăr că simpla relatare a trei ani scurţi din viaţa Lui, a făcut mai mult să regenereze şi să amelioreze omenirea decât toate discursurile analitice ale filozofilor şi toate îndemnurile moraliştilor”.

August Comte, filozoful ateist francez, povestea lui Thomas Carlyle, eseistul englez următoarele: “Am de gând să întemeiez o nouă religie care să măture definitiv creştinismul…”. ”Splendid” îi răspunse Carlyle. “Tot ceea ce trebuie să faci este să vorbeşti cum nimeni n-a mai vorbit vreodată, să trăieşti cum nici un om n-a mai trăit, să fii răstignit, să învii a treia zi şi apoi să determini lumea întreagă să creadă că eşti întreg şi viu! Doar aşa, religia ta ar avea ceva şanse de succes!”.

Napoleon Bonaparte spunea: “Dacă Socrate ar intra în această cameră, cu toţii ne-am ridica, să-i dăm cinste. Dacă ISUS HRISTOS ar intra în această cameră, am cădea cu toţii la picioarele Lui şi ne-am închina”. Fantastic, nu-i aşa?
Iulian Apostotatul(331-363 d.Hr), nepotul lui Constantin cel Mare, este o altă mărturie elocventă a identităţii Domnului Isus Hristos. “Ajunge împărat la 29 de ani, după moartea lui Constantin al II-lea, şi la câteva zile după numirea sa, se abjură public de creştinism şi proclamă păgânismul religie a imperiului roman. Urmările au început imediat să apară:exilează episcopi, torturează creştinii, creştinii sunt daţi afară din armată şi funcţiile publice, arde biserici în Beirut şi Damasc iar în bisericile din Siria instalează cultul lui Bacchus. Cea mai gravă urmare a numirii sale o constituie emiterea decretului prin care este autorizată reconstruirea Templului din Ierusalim la fosta lui splendoare, chiar pe locul vechilor ruine.
Visul cuceririi Persiei şi gloria militară îl captivează şi pe el. Astfel că, la vârsta de 32 de ani, strânge 65.000 de legionari şi începe derularea visului său: cucerirea Persiei. Conducea cea mai mare armată romană care a intrat vreodată în Persia. Confruntarea cu pustia, foametea şi incompetenţa propriilor generali este mai grea decât bănuise. În timpul unei retrageri dezordonate de sub zidurile Ctesifon-ului, o săgeată rătăcită îl loveşte pe Iulian, şi-i străpunge ficatul… De pe buzele muribundului, martorii culeg ultimele sale cuvinte: “M-ai învins, Galileanule!”.