SPECIALISTI

Inca din secolul XVII cantitatea de cunostinte acumulate de omenire a depasit cu mult capacitatea unui singur om de a o asimila intr-o singura viata. Dante stia, pe vremea lui, cam tot ceea ce se descoperise in lume pana la anul 1.300. J.W. von Goethe cunostea mare parte din tot ceea ce se vehicula in lume pana pe la 1.800. Din 1831 insa, data la care a murit Goethe, volumul conostintelor a crescut atat de vertiginos ca nici cea mai laborioasa inteligenta nu mai poate tine pasul cu tot ceea ce se descopere. Oamenii de astazi nu mai pot cunoaste decat o mica fractiune din totalul de cunostinte care circula in lume. Cine vrea sa studieze ceva temeinic si profund, pentru a putea realiza ceva foarte bine in practica, trebuie neaparat sa se specializeze. Dar pretul acestei specializari este o totala ignoranta asupra altor cunostinte, iar aceasta ne duce la un punct de vedere distorsionat asupra universului in care traim. Aceasta este cauza pentru care cei mai mari specialisti pe care ii avem, nu pot fi cetateni competenti in toate si, adeseori, nici oameni prea prietenosi.

Un specialist este unul care si-a concentrat toata ignoranta asupra unui singur subiect.

Daniel Olteanu

Imi ridic ochii spre munti …De unde-mi va veni ajutorul?

Paula Bîlc

POEZII prin darul harului lui Dumnezeu

agnus dei - english + romanian blog

'That I may know Christ and the power of His resurrection. Philippians3:10

Priveste In Sus

... cu ochii pironiţi spre răsplătire ...

Marius Cruceru

...fără cravată

Tzuby's Kids

Părinți puternici. Copii fericiți.

trandafirmarcel72

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

paşi spre lumină

Petru Lascău - Phoenix, Arizona

Dumnezeu e în control

Blogul este creat cu dorinta de a fi mai mult de folos celor ce nu au timp suficient pentru a cauta o meditatie, o poezie sau o melodie. Doresc de asemenea ca prin el sa va indrept mai mult gandul si inima spre Tatal nostru din Ceruri si spre Fiul Sau Domnul nostru Isus Hristos. Numai El este in controlul tuturor lucrurilor si la inceputul acestui an mi-a aratat lucrul acesta. Trecem printr-o perioada foarte dificila si ca oameni nu putem sa nu ne gandim la multe lucruri pe care trebuie sa le rezolvam. Intr-o dimineata exact in momentul cand trebuia sa ma trezesc mi-a aparut in fata ochilor ca pe un ecran mare scris cu litere ca de foc: “DUMNEZEU ESTE IN CONTROL”. De aici am dorit ca blogul acesta sa poarte acest titlu. Pana in acest moment am trait multe experiente din care am vazut ca intr-adevar Domnul este in controlul tuturor lucrurilor. Fiti binecuvantati !

BIBLIOTECA PROBOTA

LOC DE SOCIALIZARE

Delight in Truth

"Behold, you delight in truth in the inward being, and you teach me wisdom in the secret heart." Ps 51:6

dininimapentrutine.ro

Pentru suflet, despre Dumnezeu

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

JRB Publications

Thoughts, publications, activities and interests of John Barber

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

esticeeaceesti

Despre libertatea de a fi liber

Crestintotalu in u .ro

Traiesc pentru Cristos

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

IMPREINTofficial

The official page of the artist created to host the project 'CUT OFF'.

misucroitor

cautatorii adevarului

drunkdreamer

For in dreams , we enter a world that's entirely our own.

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Design a site like this with WordPress.com
Get started