Cum să trăiești ca un milionar, fără să îți vinzi sufletul

Cum să trăiești ca un milionar, fără să îți vinzi sufletul

Publicat cu aprobarea D-lui Andy: http://www.andyszekely.ro/
Posted: 25 Nov 2011 02:45 PM PST

Cu două luni în urmă am făcut o achiziție importantă, în valoare de 1200 de euro.

Am cumpărat un produs care este vârful de gamă în domeniul său și care îmi va îmbunătăți calitatea vieții pentru următorii 20 de ani (conform certificatului de garanție).

Mai exact, din cele 24 de ore ale unei zile, acest produs îmi aduce confort, bună dispoziție, energie și liniște în mod direct vreo 8 ore și indirect, restul de 16 ore.

E vorba de o saltea !

Dincolo de faptul că dorm mult mai bine, ceea ce mi se pare fascinant este faptul că între mine și milionarii momentului nu mai e nici o diferență la acest capitol.

😉

Există și saltele mai scumpe decât cea pe care am luat-o eu ?

Există și saltele cusute cu fir de aur în care se lăfăie șeicii născuți pe pungile de petrol din țările arabe ?

Există și saltele ”inteligente” pe care se întind băieții cu gulere albe din vârful corporațiilor informatice din Silicon Valley?

Or fi existând!

Dar sunt convins că diferența reală dintre calitatea somnului meu și cea a lui Bill Gates e infimă, … și nu neapărat în favoarea lui Bill…

Ce vreau să spun cu asta ?

În lumea de azi poți trăi ca un milionar fără să câștigi cât un milionar.

Mai precis, poți beneficia de calitatea excelentă a unor produse pe care le folosesc și cei mai bogați oameni..

Încă un exemplu:

Dacă vrei să mănânci o friptură excelentă, o poți găsi la 30 de euro sau la 150 de euro.

Diferența de calitate ?

Zero !

Diferența de percepție sau mai exact, prestigiu?

120 de euro !

Aceeași friptură pe care ar mânca-o un milionar o poți mânca și tu, cu condiția să îți pese mai puțin de felul în care ești privit.

Alt exemplu:

Într-un studiu ”orb”, una dintre cele mai cunoscute (și bineînțeles scumpe) mărci de șampanie este cotată de către degustători pe locul 4 sau 5 în topul calității.

Pe primele 3 locuri se găsesc brand-uri mai puțin cunoscute și implicit muuuuuult mai ieftine.

Locul 5 al calității: 100 euro/sticla

Locul 1 al calității: 40 euro / sticla

Diferența de percepție/prestigiu: 60 de euro (care îți părăsesc buzunarul).

Mașini ?

Aici e și mai interesant:

O mașină bună (chiar foarte bună): 40.000 euro

O mașină de lux: 120.000 euro (minim)

Am o întrebare simplă:

Chiar o fi mașina de lux de 3 ori mai bună ?

Răspuns: La ce ?

Dacă ne raportăm la traficul din București, probabil că situația e similară cu participarea la maraton a unei domnișoare îmbrăcată în rochie de seară, cocoțată pe tocuri de 11 cm.

Ce concluzie putem trage din toate aceste exemple ?

Dacă ești o persoană cu un câștig lunar decent (ce e drept, mult peste media câștigurilor din România), poți să ai calitatea vieții pe care și-o permite orice milionar.

Nu poți însă să trăiești ca un milionar dacă scopul tău este să îți afișezi în mod bolnăvicios bogăția așa cum fac unii milionari.

Nu poți să îți schimbi mașinile ca pe cămăși și nu poți să locuiești în vile cu 40 de camere din care folosești doar 3.

Dar crede-mă…. nici nu vrei asta !

Lumea zugrăvită pe la TV în emisiuni mondene gen…. ‘Ce mai fac vedetele ‘ distorsionează cumplit adevărata viață a majorității oamenilor bogați.

Într-un studiu despre milionarii americani făcut în urmă cu vreo 10 ani am găsit și o demonstrație interesantă în acest sens:

Mult sub 1% dintre toți milionarii Americii aveau ca domeniu de activitate sportul, show-biz-ul, industria filmului și lumea spectacolului, puse la un loc.

Nu cred că lucrurile s-au schimbat de atunci !

Ceea ce se expune cu obstinație în presă ori la TV despre bogăție sau bogătași ocupă 90% din percepția publică umflând cu pompa 1% din realitate.

De fapt, oamenii bogați sunt foarte adesea cei pe care îi întâlnești pe stradă, oameni care muncesc din greu pentru că au scopuri clare și le place să producă valoare.

Sunt oameni care mănâncă bine, în primul rând pentru că le place mâncarea bună, nu pentru că vor să fie văzuți în restaurante de lux…

Sunt oameni care conduc mașini bune, dar nu neapărat scumpe…

Sunt oameni care locuiesc în case frumoase, nu neapărat în vile somptuoase…

Cât despre cei care preferă prestigiul înaintea calității….

Dacă ne uităm la cât de mult cheltuie pentru aparențe, devine evident că ei fac o afacere extrem de proastă.

Odată cu creșterea prestigiului crește inevitabil și ego-ul, iar inflamarea acestuia duce la o pierdere treptată a legăturii sufletești autentice cu semenii…

E ca o ”vânzare” a sufletului contra creșterii importanței în ochii celorlalți…

…Și e cam trist… pentru ei…

Pentru noi, ceilalți, cred că este important să realizăm că trăim într-o lume destul de frumoasă și ofertantă. Dacă reușești să atingi statutul social echivalent unui mic antreprenor sau al unui middle manager de multinațională, poți trăi foarte bine.

Poți să rămâi cu capul pe umeri și să trăiești aproape ca un milionar, fără să îți vinzi sufletul…

Sigur, asta cere un pic de ingeniozitate…. dar viața ar fi extrem de plictisitoare fără ea !

Inspiratie !

PS

Sunt foarte conștient că unii oameni care câștigă prea puțin pentru nevoile lunare pe care le au ar putea considera acest articol nerealist ori jignitor.

Nu aceasta este intenția mea.

Intenția mea este să arăt că o viață frumoasă și îndestulătoare ne este mult mai la îndemână decât ne poate face mass-media să credem.

… și cu un pic de știință a prosperității, ea devine chiar foarte reală…

Pe 8 decembrie voi susține un seminar – eveniment pe tema prosperității, la care mi-ar plăcea tare mult să participi !

Detalii aici: Legea Admirației – 8 decembrie.

Te astept !
PS:

Mâini în rugăciune

Posted: 25 Nov 2011 10:02 AM PST

Am pentru tine o întrebare simplă, dar nu simplistă, tocmai pentru că nu există un singur răspuns, ci tot atâtea câte perechi de ochi ajung să citească înterbarea.

De fapt, nu este doar o întrebare pentru minte, ci și una pentru inimă. Ea sună cam așa:

Ce faci atunci când,…. oricât ai cântări deciziile sau alegerile pe care le ai de făcut… viața pare nedreaptă cu tine ?

Îți ofer un posibil răspuns prin intermediul uneia dintre cele mai emoționante povești adevărate din câte cunoaște istoria…

Parabola ”Mâini în rugăciune”

În secolul al XV-lea , într-un micuț orășel german locuia o familie cu 18 copii. 18! Pentru a-şi întreține familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecini….

În ciuda condiției lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienți de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuții noaptea în patul lor aglomerat cei doi au făcut un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susține pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susține la rândul său pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.

Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Fratele său, Albert, a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susținut fratele cu bani.

Lucrările fratelui său au făcut imediat senzație. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă.

După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ține un toast pentru cel mai iubit dintre frații săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul.

Cuvintele de încheiere au fost: „Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poți duce la Nürenberg să-ți urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”

Toți s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fața palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi…

Apoi, ținându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând: Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puțin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să țin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu…

Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schițe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.

Cel mai ciudat lucru este însă faptul că probabil ție îți este familiară doar una singură, a cărei reproducere o poți avea acasă sau la birou…

Într-o zi, într-un gest de recunoștință pentru tot sacrificiul făcut, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subțiri îndreptate spre cer.

Şi-a denumit opera simplu „Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii „Mâini în rugăciune”.

˙˙˙

În concluzie:

Momentul în care Albert și Albrecht au aruncat moneda în aer a fost o alegere grea…

Pe de o parte, cei doi frați au decis împreună că nu vor continua să trăiască în sărăcie. Pe de altă parte, amândoi au ales să se țină de cuvânt atunci când moneda norocului l-a favorizat pe unul în defavoarea celuilalt.

…. realitatea crudă pentru Albert a fost o deschidere de drum spectaculoasă pentru Albrecht…..

S-ar putea concluziona că Albert a pierdut, iar Albrecht a câștigat… dar în schema mai largă a lucrurilor, omenirea a câștigat o capodoperă.

Mâini în rugăciune va rămâne pentru totdeauna o operă de echipă, pe care nici Albert și nici Albrecht nu ar fi putut-o zămisli individual. Este o creație provenită din sacrificiul lui Albert și din genialitatea șlefuită a lui Albrecht…

La fel poate fi și viața fiecăruia dintre noi, în anumite momente….

Uneori când ne aflăm la răscruce, luăm decizii sau facem alegeri pe care nu le înțelegem, pe care le regretăm sau ale căror rezultate ni se pare că ne aparțin în exclusivitate…

Cu toate astea, adevăratele rezultate pot fi înțelese numai după ce au trecut proba timpului și au adus valoare semnificativă semenilor noștri.

Așa că…. dacă soarta ne favorizează, să nu uităm că opera pe care o producem nu ar fi fost posibilă fără apropierea de oameni valoroși, care poate nu au gustat la final din cupa succesului nostru, tocmai pentru că erau ocupați să toarne vinul în ea…

Iar dacă soarta ne pare potrivnică, să nu uităm că din această durere se pote naște o operă inspirațională veritabilă și necesară pentru generații întregi…

Atunci vom dobândi înțelepciunea să pricepem alegerile și deciziile pe care le-am făcut cândva din perspectiva credinței că nu am trăit degeaba.

Inspiratie !