Prefer ca oamenii sa se intrebe de ce nu mi s-a ridicat inca o statuie,
decat sa se intrebe de ce mi s-a ridicat una!
Copilul din oraselul adormit de provincie, ajuns acum celebru in marea metropola, s-a decis sa revina in locurile natale ca sa mai vada cine mai traieste si ce au ajuns prietenii sai de altadata. Pe jumatate asteptand un fel de primire triumfala, cu famfara si cu un discurs tinut de primar, omul nostru ajunse la tinta intr-o amiaza adormita. De la fereastra vagonului vazu strazile goale, piata centrala pustie si casele cu usile date la perete. Cu diplomatul in mana, sari jos din tren si a porni agale spre batranul hamal, incovoiat acum de spate si troienit sub pletele albe. Cand ajunse langa el, calatorul il privi in ochi, asteptand un semn de recunoastere si de mirare. Mirarea veni repede, dar nu asa cum se asteptase el. Privind cumva pe langa el, spre soare, si stergandu-si fruntea imbrobonata, hamalul ii zise: “Buna, Iacove. Pleci undeva?”
La duazeci de ani nu ne pasa ce crede lumea de noi,
la treizeci suntem terorizati de ceea ce gandesc altii despre noi,
la cincizeci de ani ne dam seama ca lumea nu se prea gandeste la noi.
Filed under: privestensus | 1 Comment »
Daniel Olteanu 