Din cuvintele lui Ion Plugarul

FB-prayerhonor

Învăţături de bun simţ de Charles Haddon Spurgeon

OAMENI FOARTE NEŞTIUTORI

O mulţime de oameni nu sunt în stare să spună ce va să zică “a” mare sau “a” mic, însă nu sunt din pricina aceasta cei mai neştiutori din lume. Ei pot, de pildă, să facă deosebire între capul vacii şi coada ei, lucru pe care un domn candidat la deputăţie nu-l ştia. Ei ştiu că dovleacul nu creşte pe copaci şi fac deosebire între sfecla roşie şi sfecla furajeră, între iepurele de casă şi cel sălbatic, dar sunt şi oameni subţiri, care nu cunosc nici atâta. Unii oameni nu ştiu să citească, dar ştiu să are, să cosească şi să secere şi ştiu să crească şapte copii cu zece lei pe săptămână fără să facă datorii, în timp ce mulţi alţii sunt prea proşti ca să facă şi ei la fel. Să nu ştii carte este un lucru destul de greu, dar să nu ştii să munceşti zdravăn este şi mai rău. Înţelepciunea nu vorbeşte totdeauna franţuzeşte. Râdeţi de sarică

– şi ea este în adevăr o haină cum nu se poate mai urâtă, – însă unii din cei ce o poartă nu sunt nici pe jumătate atât de proşti pe cât i-ai crede. Dacă n-ar mânca pâine decât neştiutorii care poartă opinci, pâinea ar fi cu mult mai ieftină. Înţelepciunea la un om sărac este ca un diamant prins în plumb: numai cunoscătorii îi descoperă preţul.

Înţelepciunea umblă adesea cu haine cârpite şi de aceea nu o admiră oamenii, însă pentru mine unul, omul face mai mult decât haina: ce coajă are nuca, mi-e tot una, miezul ei este ce este. N-ai nevoie să te duci la sate ca să găseşti oameni neştiutori, sunt berechet şi la oraşe.

Aş dori ca fiecare să ştie să citească, să scrie şi să socotească şi de fapt, nu cred că un om poate să ştie prea multe lucruri. Să nu uităm însă că a avea multe cunoştinţe nu înseamnă a avea o bună creştere şi sunt milioane de oameni care ştiu să scrie şi să citească şi totuşi sunt tot atât de neştiutori ca şi viţelul vecinului, care nu cunoaşte nici pe mama lui. Dacă te gândeşti mai adânc, acesta este un lucru care-ţi sare numaidecât în ochi ca şi nasul din mutra cuiva. A şti să scrii şi să citeşti înseamnă a avea unelte de muncă, dar dacă nu te foloseşti de ele şi nici de ochii şi de urechile tale, n-ai nici un folos de ele. Fiecare om ar trebui să cunoască bine lucrul care-l priveşte de aproape şi prin care poate să ajungă cât mai folositor. Daca o pisică ştie să prindă şoareci şi o găină să facă ouă, cu aceasta ele cunosc tot ce este mai potrivit pentru ceea ce au şi fost făcute. De puţin folos este calului să ştie să zboare, nu e deajuns să poată să meargă bine în trap? Un om de la ţară ar trebui să înveţe tot ce stă în legătură cu munca câmpului, potcovarul să studieze copita calului, lăptăreasa să fie pricepută în smântânirea laptelui şi facerea untului şi nevasta plugarului să fie învăţată în ştiinţa gătitului, a coacerii pâinii, a spălatului şi cârpitului rufelor. De aceea şi Ion Plugarul îndrăzneşte să spună că acei bărbaţi şi acele femei, care n-au învăţat ce trebuie să ştie din îndatoririle lor, sunt foarte neştiutori, chiar dacă ar şti să spună cum se zice pe greceşte crocodil, sau chiar dacă ar putea să scrie o poezie despre un cărăbuş. Ce des se adevereşte vorba: Ion s-a dus la învăţătură ca să ajung-o secătură! Dacă un om cade într-un râu, este mai de folos pentru el să ştie să înoate decât să cunoască toată ştiinţa matematicilor, şi totuşi, cât de puţini tineri învaţă să înoate! Fetele învaţă dansul şi limba franceză, pe când cusutul şi cunoaşterea limbii lor le-ar fi de o sută de ori mai de folos. În aceste vremuri grele, când trebuie să-ţi câştigi pâinea, o meserie bună şi o sănătoasă deprindere de a cheltui cu economie ar fi mai de folos, decât toţi clasicii la un loc. Dar cine mai vorbeşte astăzi de un învăţământ practic în şcolile noastre? Învăţătorii noştri s-ar îmbolnăvi de nervi, dacă li s-ar cere să înveţe pe copiii unor oameni săraci să sape cartofi, sau să sădească varză. Şi totuşi cât bine n-ar ieşi dintr-asta! Dacă-i vorba să creşti un copoi sau un prepelicar, îl dresezi în vederea acestui scop, de ce nu s-ar face acelaşi lucru şi cu omul? Iată care ar trebui să fie lozincă: Fiecare să fie crescut potrivit cu meseria lui şi în meseria lui să fie maestru. Este foarte frumos ca Stan şi Bran să cunoască geografia, dar nu uitaţi să-i învăţaţi să-şi lustruiască ghetele şi să-şi poată coase un nasture la pantaloni. Cât despre Ana şi Maria, din partea mea, să cânte la pian şi din gură cât or pofti, dar mai întâi să ştie să cârpească un ciorap şi să facă o cămaşă. Când vor îndrepta legea învăţământului, să nădăjduim că vor pune acolo şi un articol ca să fie învăţaţi copiii cum să-şi împlinească simplele şi sănătoasele lor datorii casnice, cerute de bunul simţ, nu numai cititul, scrisul şi socotitul.

Dar, dacă trebuie să înveţe copiii lucrurile cerute de bunul simţ, de unde am lua învăţătorii? Foarte puţini oameni au bunul simţ într-o măsură mai mare, iar aceia care îl au nu cred că s-ar apuca să deschidă vreodată o şcoală. O mulţime de fete nu învaţă nimic alta decât fleacuri, pe care le numesc educaţie aleasă. Iată, de pildă, pe sărmanul Boierescu, om cu şase fete şi cu o leafă de două mii de lei pe lună. Niciuna din fetele lui nu este de vreun ajutor în casă, fiindcă mamei lor i-ar veni rău să vadă pe domnişoara Fifi cu mâinile crăpate de spălatul rufelor lor, sau pe domnişoara Dorina înţepându-şi puţin mâinile, dacă s-ar apuca să culeagă câteva agrişe pentru dulceaţă. Ar râde şi curcile de ele când le-ar auzi vorbind de mode şi de maniere elegante, deşi, ca zestre, n-au nici jumătate din cât au fetele precupeţului de jos, care-şi câştigă singure pâinea şi pun deoparte cât pot pentru timpul când vreun tânăr le va cere în căsătorie. Crede-mă: cine va lua de soţie pe vreuna din aceste domnişoare atât de mofturoase ar fi tot atât de păcălit ca şi când ar fi luat o păpuşă de ceară. Mi-aş aprinde paie în cap, dacă Madam Boierescu m-ar auzi spunând aceste vorbe şi totuşi eu spun apăsat că ea şi fetele ei sunt nişte neştiutoare, foarte neştiutoare, fiindcă nu ştiu nici măcar ce le-ar fi de neapărată trebuinţă.

În ziua de astăzi, orice cârpaci se crede meşter, orice măgar se crede destul de bun ca să fie unul din caii regelui. Orice opaiţ se crede soare. Dar când un om îmbrăcat cu hainele lui cele mai bune şi cu un guler ca de hârtie, cu monoclu la ochi, cu lanţ la brâu, cu baston în mână şi cu un cap sec, îşi închipuie că ceilalţi oameni nu văd din mofturile şi lăudăroşiile lui cât de lipsit de pricepere este, trebuie să fie un neştiutor, foarte neştiutor, fiindcă nu se cunoaşte pe sine însuşi. Neghiobii îmbrăcaţi după ultima modă se cred grozavi, dar nimeni nu mai crede ca ei.

Maeştrii de ceremonii şi croitorii pot să împopoţoneze pe un prost, dar nu pot să facă dintr-o secătură om. Vopseşte o piatră de moară cât vrei: din ea nu vei scoate un caşcaval.

În părţile noastre, sunt o mulţime de poeţi sau cel puţin o mulţime de inşi foarte neştiutori care se cred poeţi. Şi unii din ei vin de mă pisează din cale afară pe motiv că am scris şi eu o carte şi de aceea să ascult la bazaconiile lor. O prostie este însă o prostie, fie că este în versuri, fie că nu este, tocmai ca o monedă falsă, care nu-i bună de nimic, fie că ar suna, fie că ar zăcea liniştită. Ascultă Ioane, îmi zise unul din ei, ţi-aş citi câteva versuri, de ale mele.

Foarte mulţumesc, i-am răspuns, astăzi nu mă simt într-o dispoziţie tocmai poetică. Bineînţeles că pentru aşa ceva nici mâine nu voi fi mai dispus ca astăzi. Ce drept are acest om să arunce gunoiul lui la uşa mea? N-am eu destul? N-am de gând să las să-mi răsune în urechi hodorogitul unui butoi gol sau nişte versuri cizmăreşti. Însă unii pun în versuri lucruri mai însemnate fără să se creadă poeţi. Într-o zi, unul zise: E păcat să furi un ac, dar altul îi răspunse: Şi mai rău să furi spanac. Iată o poezie pe înţelesul tău, zise groparul când scrise trei rânduri pentru mormântul unui sărac:

Aici zac eu

Lovit de-un glonte

În ochiul meu.

Negustorii care depun economiile lor la vreo societate şi se aşteaptă să le vadă iarăşi, sau dau cu împrumut cu nişte dobânzi scandaloase şi nădăjduiesc să facă dintr-asta avere, trebuie să fie nişte neştiutori. Asta ar fi tot aşa, ca şi cum ai atârna o oală de lemn deasupra focului ca să-ţi fierbi borş în ea sau ai semăna fasole într-un râu cu gând că ai să culegi recoltă frumoasă.

Oamenii care se încred în avocaţi şi în cămătari (fie evrei sau Neamuri) şi împrumută bani ca să-i speculeze şi-şi închipuie că sunt foarte norocoşi, nu sunt decât nişte neştiutori. Chiar gâscanul de pe câmp nu s-ar lăsa momit aşa de prosteşte, fiindcă şi el ar simţi că cineva încearcă să-i smulgă penele şi nu s-ar lăuda cu această operaţie.

Cine-şi dă banii pe băutură măgulit de temenelile cârciumarului şi de vorba cu care-l întâmpină: Ce mai faci,

voinicule? este un mare gogoman. Cântecul cârciumarului este: Ai bani? Poftim, ia loc! N-ai? Caută-ţi de drum! Vulpea se uită cu jind la caşcaval şi, dacă n-ar fi vorba de caşcaval, nici nu s-ar uita la corbul de pe cracă. Nu pui slănină în cursă, ca să hrăneşti şoareci, ci ca să-i prinzi. N-aprinzi focul de dragul scrumbiei, ci ca s-o frigi.

Oamenii nu deschid cârciumi pentru binele muncitorilor şi, dacă acesta le-ar fi gândul, ţinta nu şi-ar mai atinge-o. Cum pot oamenii să ciocnească paharele pentru norocul casei? Dacă cheltuiesc bani pentru propăşirea unei case,, apoi aceea să fie casa mea, nu a cârciumarului. Rea este fântâna în care trebuie să torni apă şi cârciuma este un prieten rău, care-ţi ia tot şi nu-ţi lasă decât drojdii şi dureri de cap. Cine numeşte prieteni pe aceia care-l îmbie să şadă ceasuri întregi la băutură, este un neştiutor, foarte neştiutor. “Leul”, “Lupul”, “Ursul Alb”, “Vulturul” şi cum le-o mai zice, sunt toate animale de pradă şi trebuie să fie cineva nebun, ca să-şi pună singur capul între fălcile şi ghiarele lor.

Cine crede că un partid sau altul ne vor uşura birurile trebuie să se fi născut în zodia proştilor şi cine-şi închipuie că Consiliul parohial sau adunarea enoriaşilor vor fi vreodată dezbărate de orice matrapazlâc trebuie să fi fost crescut într-o şcoală ajutătoare. Cine se încrede în făgăduinţele făcute la alegeri are urechi lungi şi poate să încerce gustul mărăcinilor. Domnul “O fi” a dat raită printre lucrători cerându-le voturile şi s-a lăudat că va face fel de fel de lucruri bune pentru ei. Da, la Sfântul Aşteaptă! Cei ce aşteaptă ca “prietenii muncitorilor” să facă ceva pentru ei, sunt neştiutori, foarte neştiutori. Din clipa în care-şi ocupă locurile ca aleşi ai naţiunii, nu vor apăra pricinile lor, afară doar de cazul când ar fi în joc vreun interes de-al lor (al celor aleşi).

A împrumuta o umbrelă şi a aştepta să ţi-o aducă înapoi, a face cuiva un serviciu şi a te aştepta ca la nevoie şi acela să-ţi facă unul, a trage nădejde că vor tăcea din gură unele femei rele de gură, a căuta să fii pe placul tuturor, a crede că gurile rele vor vorbi bine de cineva sau a socoti că vei afla, din ce spune lumea, adevărul despre o întâmplare, sunt dovezi de o mare neştiinţă. Cei ce cunosc lumea mai de aproape, tocmai aceia se încred mai puţin în ea, dar n-au minte cei ce se încred în ea cât de puţin, căci ai putea tot aşa de bine să te încrezi în copita unui cal sau în colţii unui câine. Încrederea în alţii a dus pe mulţi la pierzare. Cine-şi lasă afacerile pe mâna unui logofăt sau a slugilor şi aşteaptă că vor fi bine îngrijite, trebuie să fie neştiutor, foarte neştiutor. Şoarecele ştie când pisica nu-i acasă, iar servitorii ştiu când stăpânul nu-i acasă. Lucrătorul când nu mai este supravegheat, se lasă pe tânjală: cel puţin în nouă cazuri din zece, aşa se întâmplă. Mă duc eu însumi şi Am eu grijă sunt doi buni servitori la moşie.

Cine stă în pat pe pernă moale cu gândul că treaba merge de la sine, este un neştiutor, foarte neştiutor.

Cei ce se dedau la băutură şi trăiesc în desfrâu şi apoi se miră că obrazul le este atâta de buhav şi punga atât de goală, ar înceta să se mai mire, dacă ar avea un dram de minte. Cine se duce la cârciumă, ca să afle fericirea, este ca unul care s-ar sui într-un pom, ca să prindă peşte. Toată mintea lor ar încăpea într-o găoace de ou, altminteri n-ar fi atât de proşti încât să creadă că pot găsi sprijin şi mângâiere unde acestea există tot atât de puţin ca o vacă într-un cuib de cioară. Din nefericire însă, acest soi de nătăfleţi se găsesc pe toate cărările şi sunt mai mulţi decât şoarecii într-un stog de grâu. Tare i-aş mai trimite în ţara lui Cremene, unde ar căpăta câte un pol pe zi numai ca să doarmă. Dacă cineva ar fi în stare să arate leneşilor urmările vieţii lor rele, poate că s-ar schimba, dar nu sunt sigur de asta, fiindcă ei, deşi le văd, continuă totuşi să facă la fel, ca şi fluturele de noapte, care-şi pârleşte aripile la flacără şi tot se mai aruncă în lumânare. Fără îndoială că haimanalele care stau cu mâinile-n sân şi cu nasul în băutură şi trag nădejde să propăşească, sunt nişte neştiutori, foarte neştiutori.

Când văd o tânără tunsă şi vopsită pe faţă, acoperită cu voaluri şi mătăsuri, întorcându-şi capul la dreapta şi la stânga, ca şi cum fiecare ar trebui s-o admire, sunt încredinţat că este o neştiutoare, foarte neştiutoare. Oamenii cu judecată nu se căsătoresc cu garderobele sau cu cutiile cu pălării; ei au nevoie de o nevastă cu scaun la cap şi acest soi de femei se îmbracă cu bun simţ, nu bătător la ochi. Socotesc iarăşi că aceia care îşi bat joc de lucrurile lui Dumnezeu şi se consideră prea deştepţi ca să mai creadă în Biblie sunt nişte capete seci. De obicei, ei se folosesc de vorbe mari şi fac pe grozavii. Dacă-şi închipuie însă că pot să clatine credinţa unor oameni serioşi care au experimentat puterea harului lui Dumnezeu, sunt nişte neştiutori, foarte neştiutori. Cine priveşte răsăritul şi apusul soarelui şi nu vede în aceasta urmele paşilor lui Dumnezeu trebuie să fie sufleteşte mai orb decât o cârtiţă şi nu face să trăiască decât pe sub pământ. Cât pentru mine, Dumnezeu parcă-mi vorbeşte prin fiecare floare şi firicel de iarbă, parcă mă priveşte cu bunătate din fiecare stea, îmi şopteşte prin orice boare a dimineţii şi strigă la mine prin orice furtună. Este de mirare că atâţia domni bine crescuţi nu văd nicăieri pe Dumnezeu, pe când Ion Plugarul Îl simte pretutindeni! Ion nu doreşte să-şi schimbe cu nimeni soarta, fiindcă simţul stării de faţă al lui Dumnezeu este mângâierea şi bucuria lui. S-a zis că omul este Dumnezeul câinelui, aceşti oameni trebuie să fie însă mai răi decât câinii, dacă nu vor să asculte de glasul lui Dumnezeu, fiindcă un câine ascultă de stăpânul lui când acesta îl cheamă fluierând. Oamenii aceia se numesc ei singuri “filozofi”, adevăratul lor nume este însă de “nebuni”, pentru că: Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu. Oile ştiu când vine ploaia, rândunelele prevăd iarna şi chiar porcii, se zice, îşi dau seama când vine vremea rea. Cu cât mai rău trebuie să fie acela care trăieşte acolo unde Dumnezeu este pretutindeni şi totuşi nu-Lvede! Aceasta dovedeşte că un om poate să fie tobă de carte şi totuşi să fie un neştiutor, foarte neştiutor.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

spurgeon_repentance

 

 

ÎNCEARCĂ

Din toate cântecele pe care le-am auzit din gura micuţilor mei, unul din cele mai bune se termină cu cuvintele: Dacă mă iubeşti odată, încearcă, încearcă înc-o dată.

Aceste cuvinte sunt de recomandat şi celor mari care sunt abătuţi şi-şi închipuie că cel mai bun lucru este să se lase pradă deznădejdii. Nimeni nu-şi cunoaşte destoinicia până n-o pune la încercare. În sfârşit, am biruit, zise Nae către Marin, când sfârşiră de mâncat plăcinte. Orice început e greu, însă, dacă te freci puţin pe mână şi pe inimă cu alifia numită “încearcă” toate se mişcă uşor.

“Nu pot” te ţine în noroi, însă “încearcă” scoate carul din groapă. “Încearcă” a zis vulpea şi a scăpat de câini când aceia erau gata s-o înhaţe. “Să încercăm” au zis albinele şi au prefăcut florile în miere. “Încearcă” şi-a zis veveriţa şi s-a suit în vârful stejarului. “Încearcă” a zis soarele şi primăvara a şi dat jos de pe cal pe înfricoşatul ger. “Încearcă” a zis tânăra ciocârlie şi a găsit că aripile ei o pot purta peste gropi şi peste garduri până acolo, sus, ande auzea pe tatăl ei cântând. “Încearcă” a zis boul şi a arat ogorul de la un capăt la altul. Pentru “încearcă” nici un deal nu este prea greu de urcat, nici un pământ prea tare de arat, nici un câmp prea mlăştinos ca să fie uscat, nici o groapă prea adâncă încât să nu poată fi astupată.

Cu lovituri mici,

Oamenii doboară stejari mari.

Cu lopata mică se fac săpături mari ba chiar tuneluri prin munţi mari se fac cu scule mici. Tare este piatra şi mică este picătura, dar căzând mereu peste piatră, o găureşte. Ce au făcut unii oameni pot să facă şi alţii şi ce n-a fost niciodată poate să fie odată. Au fost plugari care au ajuns boieri şi au fost cizmari care au schimbat calapoadele în aur şi croitori care au ajuns deputaţi. Tinere plin de nădejde, suflecă-ţi mânecile şi apucă-te de treabă. Dacă vrei, poţi. Soarele luceşte pentru toţi. Încrede-te în Dumnezeu şi munceşte din răsputeri şi vei vedea dacă munţii nu s-or mişca din loc. Lumea este a celor ce îndrăznesc. Curaj, băieţi! Dumnezeu ajută pe cei ce se ajută. N-aştepta să vină norocul peste tine, că astfel de noroc a avut nebunul care a mâncat plăcintă până a crăpat şi cel mai sigur noroc din lume este făcut din unsoare de încheieturi şi din muncă necurmată.

Nu te aştepta la ajutorul altuia. Pune la încercare vechii tăi prieteni, adică braţele tale. Atâta face omul cât face el singur. Dacă vulpea are nevoie de păsări pentru puii ei, trebuie să-i aducă singură acasă. Niciunul din prieteni nu-i poate fi iepurelui de folos; dacă singur nu aleargă, îl înhaţă copoii. Fiecare trebuie să-şi ducă el însuşi sacul la moară. Singur trebuie să pui umărul la roată şi să împingi mereu, pentru că sunt multe hopuri pe drum. Dacă aştepţi ca toate drumurile să fie drese, poţi să aştepţi mult şi bine. Dacă şezi pe scaun până când cei mari te vor lua în spinare, vei creşte lipit de scaunul tău. Picioarele tale sunt mai bune decât picioroangele şi nu te aştepta la ajutorul altora, ci încrede-te în Dumnezeu şi fii cu ochii-n patru.

Nu te văită că-ţi lipseşte prilejul de a începe un lucru bun. Un om cu judecată, chiar dacă-l arunci pe fereastră, tot în picioare va cădea şi va apuca drumul cel mai scurt – ca să-şi găsească de lucru. Dacă începi cu mult, ia seama să nu sfârşeşti cu puţin. Banii pe care-i câştigi tu însuţi sunt mult mai lucioşi şi mai plăcuţi decât cei din punga morţilor. O mâncare săracă în dimineaţa vieţii îţi măreşte pofta pentru zilele care urmează. Cine a mâncat un măr acru, găseşte cu atât mai gustos pe cel dulce. Lipsa de astăzi te va face să preţuieşti belşugul de mâine. Şi dintr-un leu poate să facă cineva avere şi câte unul l-a învârtit în negustorie aşa de bine, că a ajuns să aibă cai şi trăsură.

Nu te certa cu pâinea ta şi nu găsi cusururi locului unde te-a aşezat soarta. Dacă te-ai născut într-un grajd, nu înseamnă că eşti cal. Dacă un taur ar arunca pe un om cuminte sus de tot, acela tot pe un loc bun ar pica. Un tânăr cu bun simţ şi care munceşte serios, va câştiga parale şi acolo unde alţii n-au tăcut decât să piardă. Cine este strângător şi-i place să muncească, oriunde va trăi, va propăşi. Negreşit, trebuie puţină trudă, dar de!, cireşe fără sâmbure nu se poate, nici trandafiri fără spini. Cine vrea să câştige să înveţe să rabde. Răbdarea trece marea.

Lenevia zace în pat şi are dureri de stomac acolo unde hărnicia sporeşte şi în sănătate şi în avuţie. Câinele din coteţ latră şi la purici, pe când câinele de vânătoare nici nu ştie că mai sunt şi astfel de vieţuitoare. Leneşul aşteaptă să sece apa din râu şi după aceea să se ducă în târg, pe când “încearcă” trece apa înot şi câştigă parale. “Nu pot” lasă să stea pâinea cu unt, tăiată anume pentru el, pe când “încearcă” face mâncare şi din ciuperci.

Cine nu propăşeşte aruncă vina pe concurenţă. Când i s-a furat grâul, zice că i l-au mâncat guzganii şi este totdeauna uşor să găseşti pe altul de vină. Şoarecele tot găseşte o gaură, chiar dacă odaia este plină de pisici. Meseriaşii buni au totdeauna căutare. Şi din cea mai proastă negustorie poţi să scoţi un ban. Nici un bărbier nu te rade atât de bine, încât un alt bărbier să nu mai găsească nimic de ras. Nici un lucru nu este atât de bun, încât n-ar putea să fie şi mai bun şi cine vinde cele mai bune lucruri acela ia comanda. Ne ducem pe copcă din pricina maşinilor noi, spun mereu proorocii în cârciumile din sat, dar maşinile de treierat, secerătoarele, strângătoarele de fân au îmbogăţit pe aceia care au avut atâta minte în cap că au ştiut să lucreze cu ele. Dacă un om nu se poate lăsa de prostie, să se aştepte să rămână sărac, cine însă îşi deschide cât de cât cutia cu minte şi adună în ea, de ici, de colo, cunoştinţe, va propăşi, chiar dacă înainte a fost un neştiutor. Vremurile sunt grele se zice totdeauna şi aşa este, însă dacă umbli cu gura căscată şi aştepţi ca binele să-ţi cadă mură-n gură, vremurile vor fi totdeauna rele.

Mulţi nu propăşesc, fiindcă n-au curajul să se-apuce zdravăn de muncă. E greu până pun deoparte cea dintâi mie de lei. Prima lovitură dată înseamnă bătălia pe jumătate câştigată. La o parte cu păhărelul şi sus steagul lui “Încearcă”, ieşi apoi la lucru şi după aceea du la casa de economie economiile tale, şi aşa poate să mai fie ceva de capul tău.

Săracii, săraci vor rămânea, dacă gândesc că aşa trebuie să fie. Poţi să ieşi însă din cea mai neagră sărăcie, dacă în adevăr cauţi să o iei mult înainte şi n-aştepţi până să vină vremea când vei avea nevastă şi o jumătate de duzină de copii, căci dacă nu faci aşa, vei avea de dus o povară prea grea ca să poţi înainta şi trebuie să te mulţumeşti atunci, dacă poţi avea o pâine pentru gurile lor şi îmbrăcăminte pentru trupurile lor. Şi cu toate acestea, unele găini scormonesc mai bine când au mai mulţi pui. Oricât de drept ar fi urcuşul înintea tinerilor, calea le este totuşi deschisă şi cei ce înfruntă muntele cu o inimă îndrăzneaţă vor fi curând deasupra. Ce a fost greu de răbdat va fi plăcut de amintit. Dacă tinerii ar fi aspri cu ei înşişi, ar munci din răsputeri, ar duce o viaţă simplă şi ar face economie, atunci n-ar fi nevoiţi să muncească din greu toată viaţa, cum fac mulţi. Chiar numai de dragul economiei, şi tot să nu bea băuturi, căci apa este băutura cea mai tare: ea mişcă şi morile. Leii şi caii beau numai apă şi chiar Samson n-a băut altceva. Cu banii pe care-i dau pe băutură curând şi-ar face o casă.

Dacă vrei să faci vreun bine în lumea asta, iarăşi este nevoie de cuvinţelul “Încearcă”. Sunt multe moduri de a sluji lui Dumnezeu şi unele din ele se vor potrivi cu tine cum se potriveşte cheia în broască. Nu te da îndărăt de a mărturisi Numele Domnului, din pricină că nu eşti în stare să predici într-o catedrală. Să fii mulţumit că poţi să stai de vorbă cu unul sau doi într-un bordei şi pe un loc mic poate să crească grâu foarte bun. Lucruri tot atât de bune se pot găti într-o oală mică, ca şi într-una mare. Şi porumbeii sunt mici, dar pot duce veşti mari. Chiar şi un căţeluş poate să latre la un hoţ şi deşteptând astfel pe stăpân, scapă casa. Şi scânteia este foc. O singură vorbă de adevăr cuprinde cerul în ea. Ce faci să faci cât se poate de bine. Roagă-te din toată inima şi urmarea las-o în seama Domnului.

Din nefericire, sfatul bun este pentru mulţi ca sămânţa bună aruncată pe o stâncă goală. Şapte ani de-a rândul de ai învăţa o vacă, ea tot nu va şti să cânte Trăiască regele.

Pentru unii se adevereşte vorba din bătrâni, că atunci când s-au născut, Solomon a trecut pe la uşa lor, dar înăuntru nici nu s-a uitat. Când e vremea de arat, dorm şi când vine secerişul, plâng. Mănâncă toate sfeclele la prânz şi se miră că n-a rămas nimic pentru seara. Muncitorii de la noi sunt peste măsură de cheltuitori şi de aceea ţara mişună de nevoiaşi. Dacă tot ce se cheltuieşte pe băutură ar merge în albia de frământat pâine, familiile lor ar fi mai bine hrănite şi ar căpăta mai multă minte. Dacă banii albi ar fi păstraţi pentru zile negre, nu s-ar mai clădi aziluri de săraci.

Dacă fiecare şi-ar zice “Voi încerca”,

Puţini ar mai zăcea pe paie, închişi,

Şi încă şi mai puţini ar muri de foame.

Cratiţele ar avea ce fierbe,

Porcii ar umplea cocina săracului,

Iar nevoia ar lua-o la fugă.

Femeia şi copiii n-ar mai plânge,

Birurile n-ar mai apăsa.

Toate ar merge altfel, nu ca acum; Dumneavoastră aţi fi veseli şi eu la fel.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

snippet-spurgeon

 

 

 

 

Învăţături de bun simţ de Charles Haddon Spurgeon

CE N-AŞ VREA

Dacă ar fi cu putinţă şi lucrurile ar merge cum mi-ar plăcea mie, n-aş dori ca această carte nepretenţioasă, scrisă fără răutate, s-o văd vorbită de rău de unii, care nu şi-au dat măcar osteneala de a o citi, ci şi-au făcut judecata de mai înainte ca şi cutare Păcală pe care l-au pus jurat, nu-i tocmai subţirică, vorba rinocerului, totuşi, dacă alţii au plăcere să mă critice, n-au decât s-o fa-că: sunt slobozi. Nicovala nu se teme de ciocan. Am auzit însă că domnii critici, când le cade o carte în mână, îi taie o foaie, pun cuţitul la nas şi deodată se apucă sau să ridice cartea în slăvi, sau s-o sfâşie, după cum le sunt toanele, sau după cum le-a fost prânzul. Ion Plugarul nădăjduieşte că editorul, când va expedia cartea la librării, va îndoi această foaie pentru ca cei ce au minte să citească numai atâta şi le va fi deajuns. Trag nădejde că perele mele nu vor cădea în râtul porcilor.

Dacă ar sta în puterea mea, n-aş dori ca, atunci când voi trimite pe cineva să-mi ia ceva de la prăvălie, să văd că-mi aduce untul învelit în vreo duzină de pagini din cartea mea, dar s-ar putea întâmpla şi una ca asta. De aceea trebuie să mă mulţumesc şi cu acest gând, cum a trebuit să se mulţumească şi cutare domn, când n-a avut la masă decât friptură de curcan şi plăcintă cu mere.

N-aş dori să ar cu două gloabe bătrâne, care au oase umflate, suflarea scurtă şi nu mai sunt bune de pus la lucru. Mi-e milă de bieţii cai şi de sărmanii plugari, dar nu şi de moşierul care ţine astfel de vite. Când văd un om care trage cu biciul într-un biet cal, îmi vine să-i trag şi eu câteva acelui om, mă bucur însă când Bălanul şi Murgul meu

aleargă destul de bine, doar că aud biciul pocnind şi nu mai aşteaptă, ca un avocat, plata pentru orice serviciu cât de mic. Cine dă fără socoteală într-un cal ar fi bine să fie el însuşi înhămat şi mânat de un măcelar. Poţi să ai mare folos de la un animal, dacă te porţi bine cu el, dar de la cruzime n-ai nimic. Cine n-are milă de vite este el însuşi mai rău ca o vită.

N-aş dori să fiu o vacă cu coada scurtă în timp de vară, nici servitor cu zece stăpâni, nici predicator cu vreo jumătate de duzină de tirani ca diaconi, nici unul care trăieşte la un loc cu soacră-sa. N-aş dori să trăiesc vechea zicală:

Două pisici ţi un singur şoarece,

Două femei stând în aceeaşi casă,

Doi câini rozând la acelaşi os,

N-o vor duce mult împreună.

N-aş vrea să fiu un câine cu tinicheaua de coadă, nici vierme în undiţa de prins peşte, nici ţipar jupuit de viu, nici bărbatul unei femei cicălitoare. N-aş vrea să cad în fălcile crocodilului sau pe mâinile avocaţilor. N-aş vrea să intru în gura spălătoreselor şi nici să fiu pisat de unul care vrea să mă aboneze la fascicolele unei cărţi fără sfârşit ca datoriile unui beţiv înrăit.

Ar trebui să mă găsesc la ananghie mare ca să mă culc într-o cocină sau în casa unor oameni murdari. N-aş dori să am jumătate din casele în care sunt puşi să trăiască sărmanii muncitori şi nici un plugar n-ar fi atât de rău, ca să-şi ţină caii în ele, căci sunt bune de coteţe de câini. Închipuieşte-ţi un tată, o mamă, un fiu mare şi două fete dormind în aceeaşi odaie. Este o mare ruşine şi este un păcat strigător la cer din partea acelora care silesc pe oameni la astfel de strâmtorări. Nu-ţi vine să crezi şi totuşi este un lucru care se întâlneşte aşa de des. Stăpâni şi proprietari, ce ziceţi voi de asta? Dacă cineva se face apărătorul unor astfel de stări, nu i-ar strica să fie spânzurat o jumătate de ceas.

N-aş vrea să fiu slugă la un zgârcit, să muncesc la un cicălitor, să scot castanele din foc, să fiu vizitiul unei maimuţe sau să fac pe lingăul pe lângă un descreierat. Dar nici să fiu la azil, nici să fiu nevoit să cer ajutor de la parohie, căci, decât una ca asta, mai bine să mănânc mămăligă goală făcută dintr-un pumn de mălai şi o oală de apă. N-aş umbla cu căciula în mână ca să cerşesc pentru mine, n-aş cere bani cu împrumut, n-aş dori să fiu un pierde-vară, sau să trăiesc ca o broască sub grapă; nu, nu, oricât ar picura din mâna rece a binefacerii.

Oricât de prost îmi merge, n-aş vrea totuşi să-mi schimb starea, afară doar, dacă aş avea nădejdea că voi da de ceva mai bun. Cine s-ar pune sub burlan, ca să scape de ploaie? Ce nevoie este să umbli până la capătul pământului, ca să ajungi acolo într-o stare mai rea decât cea de aici? Mi-e deajuns ţara mea, cui îi place însă să călătorească n-are decât să plece în ţări străine.

N-aş dori să mân un porc sau un cal nărăvaş, nici să încerc să înduplec pe un om cu cap de lemn, sau să fiu învăţător al unor băieţi nesupuşi, nici să fiu un taur încolţit de câini, sau găină care a scos boboci de raţă. Dar şi mai rău este de cine predică la nişte oameni care moţăie, căci un asemenea om este ca unul care s-ar duce la vânătoare cu câini morţi şi ar umbla pe cai de lemn. A predica, fie la nişte oameni care dorm, fie la nişte porci care dorm tot una este.

Dacă aş putea, n-aş cumpăra un cal de la un geambaş, pentru că până acum nici nu s-a auzit despre vreun geambaş care să fie cinstit. Un geambaş foarte cinstit nu te va înşela, dacă nu-l vei lăsa să facă acest lucru, ceilalţi însă îţi vor scoate măseaua de minte chiar când stai cu gura închisă. Este aproape tot atâta de greu să-ţi faci o idee adevărată despre un cal ca şi despre inima unui om. Aici chiar cei mai buni cunoscători s-au înşelat, deoarece caii au foarte multe boli cum ar fi: oase moarte, ariceală, buba mânzului, albeaţă, talan, scoică, râie, tuse, răpciugă, gălbinare, colică, dalac, că nu poţi fi sigur dacă există un cal sănătos în toată lumea. Când faci schimb de cai, o nimereşti şi mai rău. Mai bine ţine-l pentru tine, fiindcă nu vei căpăta în schimbul lui unul mai bun. Dacă ai un cal prost păstrează-l, căci este sigur că vei cumpăra altul şi mai prost.

N-aş dori să fiu preş pe care-ţi ştergi picioarele, nici să fac pe căţeluşul pe lângă cineva, nici să înghit toate neomeniile, ca să capăt trecere la cei mari. Spună minciuni cine are plăcerea să fie pe placul oamenilor, cât despre mine, vreau mai bine să rămân de partea adevărului, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să umblu cu picioarele goale. Este mai bine să fii slobod şi cu un cuget curat, chiar dacă ar fi să mănânci numai pâine şi sare, decât să fii rob şi în păcat, chiar dacă ai avea friptură.

N-aş vrea să fiu vameş în vârful unui deal înalt, nici perceptor, nici portărel, nici topor de oase al tuturor, nici un biet poştaş cu o leafă cu care abia poate să trăiască şi care e nevoit să muncească de două ori mai mult decât ar trebui. Mai degrabă aş vrea să fiu cal la un ţigan, trăind pe izlazul comunal, fără fân şi fără orz, dar cu bătaie din gros.

N-aş vrea să fiu jumulit ca o gâscă, nici să fiu acţionar la vreo societate, nici fript de viu, nici să cad în mâinile unui preot catolic.

N-aş vrea să fiu naş vreunui copil, punându-mă chezaş că micuţul păcătos va păzi sfintele porunci ale lui Dumnezeu şi va umbla în ele toate zilele vieţii lui. De m-ar pune să aleg, mai degrabă aş făgădui că voi băga luna pe mâneca hainei sau că îngeraşul de copil va avea părul roşu şi nasul cârn.

Nu m-aş duce într-un loc unde n-aş vrea să mor, nici n-aş putea să trăiesc fără să am o nădejde bine întemeiată pentru viaţa de dincolo. N-aş vrea să fumez o lulea şezând pe un butoi plin cu praf de puşcă şi totuşi, tocmai lucrul acesta îl fac cei ce nu se gândesc la sufletul lor când viaţa e atât de nesigură. Nici n-aş vrea să aleg eu soarta mea pe pământ, ci aş lăsa-o în seama lui Dumnezeu ca să aleagă El pentru mine. Oricât aş fi de chibzuit, aş lua poate tot ce este mai rău pentru mine, pe când alegerea Lui este totdeauna cea mai bună.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

great-quotes-of-great-men-on-prayer-24-638

Învăţături de bun simţ de   Charles Haddon Spurgeon

VORBE UMFLATE

Meşteşugul de a născoci a ajuns în zilele noastre răspândit minune mare. Se aude vorbindu-se de agrişe care cântăresc, de două ori mai mult, decât este cu putinţă şi, de câte ori jurnalele nu mai au ce scrie, ploi cu broaşte cad mereu fără să le vedem. Dacă trece pe drum un car şi din pricina lui se mişcă puţin capacul de pe cratiţa vreunei femei bătrâne, faptul acesta este dat ca un cutremur de pământ. Închipuirile bogate nu sunt deloc rare. Anumiţi oameni aşteaptă mereu minuni şi, dacă nu văd niciuna, le născocesc. În fiecare noapte, ei văd stele cu coadă şi în fiecare zi, aud câte o noutate nemaipomenită. Toate muşuroaiele lor sunt munţi. Toate raţele lor sunt lebede. Ei au învăţat tabla înmulţirii şi o folosesc cum îi taie capul. Dacă văd laolaltă o jumătate de duzină de javre de câini, jură că au văzut o sută de copoi: da, da, şi totuşi se fac roşii ca moţul curcanului, dacă cineva se arată cât de cât neîncrezător în ce spun ei. Şi nu trece mult până ce sunt siguri că au văzut zeci de mii de lei (animale, nu bani), fiindcă toate cresc în mintea lor ca ciupercile şi mari ca munţii.

Toate lucrurile din jurul lor par minunate, iar cât despre ei înşişi nimeni nu e în stare să le facă măcar ghetele. Ei sunt crema Creaţiunii. Sunt tari ca Samson şi în stare să tragă mai bine ca cei doi cai cu care ară Ion Plugarul şi dacă nu încearcă să facă acest lucru, este numai de teamă să nu facă rău cailor. Averea lor este grozav de mare şi dacă ar vrea, ar plăti îndată toate datoriile ţării, dar deocamdată au ei pricinile lor pentru care încă nu fac acest lucru. Dacă ţin o prăvălioară, fac afaceri de milioane pe an şi dacă mai fac negustorie, o fac numai de hatârul vecinilor lor. Ei vând cele mai bune mărfuri cu cele mai mici preţuri, chiar mai puţin decât valorează şi nimeni din tot ţinutul lor nu-i vrednic să le tragă cizmele din picioare, căci afacerea lor este fruntea şi fala întregului comerţ. Dacă iau o moşioară cu arendă, n-o fac decât ca o distracţie şi ca să arate ţăranului prost cum s-o scoată la capăt.

Toate faptele lor sunt adevărate minuni. Ca şi menajeria care s-a oprit deunăzi în satul nostru, ei sunt ceva “nemaivăzut, nemaiauzit, nemaipomenit!” De fapt însă, sunt o sărmană dezamăgire ca şi cei cu menajeria minunată. Lucrul cel mai de seamă al menajeriei este zugrăveala de pe pereţii de afară: tot aşa este şi cu aceşti oameni. Cum mai ştiu însă să spună la gogoşi! Numai să-i auzi vorbind. Numai cu litere mari. Aţi mai văzut dumneavoastră vreodată UN ASTFEL DE CAL? Zboară mai repede ca vântul. Şi ACEASTĂ VACĂ? Uitaţi-vă bine la ea şi veţi vedea că nu i se găseşte pereche în tot judeţul. Ia uite ce frumos dă din coadă! BĂIATUL MEU! Deşteptăciunea lui este cu mult mai mare decât vârsta lui. Un copil minune, nu altceva! Seamănă cu taică-său ai spus? Da, domnilor, mulţumesc, e mult adevăr în ce spuneţi. Mai rar om ca MINE. Nu mă întrece nimeni. Ia uitaţi- vă la ogorul meu! Aţi mai văzut vreodată astfel de NAPI? Spuneţi că frunzele sunt mâncate? Nu, numai par aşa. Eu am un soi ales de napi: NAPI FOARTE RARI, care fac frunze cu ventilaţie ca să intre şi să iasă aerul. Prea multe muşuroaie de cârtiţe, aţi zis? Ei, şi astea îşi au cântecul lor. CÂRTIŢE ca la mine mai rar. Ele fac nişte muşuroaie mai mari ca în orice parte a ţării şi se crede că SUNT DINTR-UN SOI ALES, căruia i s-a cam pierdut neamul. Aţi văzut acea PĂLĂMIDĂ FĂRĂ PERECHE? Nu vi se pare în adevăr ceva rar? Este un soi ce creşte aşa de mare, că un scoţian ar muri de bucurie, numai să-l vadă (stema Scoţiei este o pălămidă). Aceasta dovedeşte cât de NEMAIPOMENIT de bun este pământul. De aceea şi RECOLTA DE GRÂU DIN ANUL TRECUT a fost aşa de bogată, că nu ştiam cum o s-o aducem acasă. Aproape mi s-au rupt căruţele sub povară. Jumătate din judeţ s-a adunat să vadă cum o să-l treierăm şi bătrânii din sat spuneau că n-au mai văzut aşa ceva. BINE CĂ S-A NĂSCOCIT MAŞINA DE TREIERAT, CĂ ALTFEL NU ŞTIU CUM L-AM FI TREIERAT!

Când cineva a ajuns să vorbească în felul acesta, ori că este cel mai mare, cel mai frumos, cel mai minunat lucru din ţara întreagă ori că este cel mai îngrozitor, cel mai înspăimântător şi cel mai de temut lucru din lume. Cizmele lui n-ar fi bune pentru Goliat, însă limba lui cu siguranţă că n-ar încăpea în gura uriaşului. El pictează cu mătura. Pune zahăr cu lopata pe prăjitura lui, iar untul şi-l întinde pe pâine cu mistria. Calul lui, câinele lui, puşca lui, nevasta lui, copilul lui, cântarea lui, planurile lui sunt fără seamăn. El este fruntaşul comunei, este numărul Unu şi cu greu s-ar găsi al doilea de pus alături de dânsul. Apa din fântâna lui e mai bună ca vinul, în casa lui plouă cu borş, agrişii lui fac struguri, ai putea să stai în picioare într-unul din dovlecii lui. Şi apoi, florile lui…! A auzit că regina ar avea un indrişaim ca al lui, numai că al lui este mai frumos! Este de mare mirare că oamenii de teapa lui nu simt că au ajuns de râsul tuturor, pesemne că au pălăvrăgit până au orbit. Oricine vede fundul străchinii lor şi cu toate acestea nu încetează să spună că este o mare adâncă, ca şi cum n-ar avea a face decât cu brotăcei.

Am cunoscut oameni care îşi deschid gura cât uşa hambarului, ca să se laude cu tot ce ar face, dacă ar fi în cizmele cutăruia sau cutăruia. Dacă ar fi deputat, ar desfiinţa toate birurile, ar preface azilurile în palate, ar face să curgă vin din toate cişmelele şi ar da foc Dunării. Dar toate acestea atârnă de un dacă şi acest dacă este tocmai poarta cu cinci zăvoare. Dacă s-ar lăsa cerul mai jos, am putea prinde ciocârlii. Dacă Ion Palavragiul ar pune mâna pe hăţuri, caii ar zbura până-n lună. Acest dacă e un cuvânt straşnic şi când încalecă cineva pe el, îl va duce pe lumi care n-au fost făcute, şi-l va face să vadă minuni care nu s-au săvârşit niciodată. Cu acest dacă, poţi să torni toţi Bucureştii într-o oală de un litru.

Dacă toate mările s-ar strânge într-una singură, Ce mare ar fi aceasta una!

Dacă toţi copacii ar alcătui un singur copac, Ce mare ar fi acest copac!

Dacă toate topoarele ar alcătui un singur topor, Ce mare ar fi acest topor!

Şi dacă toţi oamenii ar alcătui un singur om Ce mare ar fi acest om!

Şi dacă acest om mare ar lua toporul cel mare Şi ar lovi în capacul cel mare,

Şi dacă acest copac mare ar cădea în marea cea mare Ce de apă ar sări în lături!

Ce prostie! zice cineva şi tot aşa gândeşte şi Ion Plugarul şi tocmai de aceea o dă aici ca pildă de prostii, care plac atât de mult palavragiilor. Dar ce am spus aici, nu este nici pe jumătate atât de prostesc. Nouă din zece din cămările lor nu sunt decât nimicuri.

Ce-au mai făcut unii din palavragiii aceştia! Să crezi? (Nu, eu unul nu cred.) Cât ai bate din palme au făcut nu numai averea lor, ci şi pe a altora. Sfatul lor a umplut multe pungi cu aur. La o adunare, vorbirea lor a avut atâta farmec, încât a ţinut pe oameni ca bătuţi în cuie pe locurile lor. Odată aveau o neînţelegere şi partida lor era aproape să fie înfrântă, când deodată ei au bătut pe potrivnici cu priceperea şi deşteptăciunea lor rară. Împăratul

Solomon era un prost pe lângă ei. În privinţa religiei, ei au fost cei dintâi care au întemeiat-o în sat şi, prin uimitoarele lor osteneli, au făcut ca toate să meargă strună. Ei sunt aceia care au ouat oul de aur. Din nefericire, oamenii nu sunt recunoscători, altminterea aproape că li s-ar închina; şi este o ruşine să vezi cum au fost lăsaţi deoparte, ba chiar daţi afară de aceiaşi oameni care prin ei au ajuns ceva. Câtă vreme aveau şi ei un deget în bucate, lucrul mergea bine în adunare, însă de când s-au dus ei, ei spun că s-a desfăcut un şurub: numai puţin şi acest lucru se va putea vedea de orişicine. Când le mai arde câteodată de modestie, iar în gură au cuvintele lui David ei spun: Pământul este topit (zguduit) şi toţi locuitorii lui; eu îi întăresc stâlpii (Psalmul 75:3). S-ar crede că moartea lor va umplea lumea de oase. Dacă nu mai vor să fie muşteriul cuiva, negustorul aceia ar trebui să-şi închidă prăvălia numaidecât şi numai obrăznicia lui îi face să tragă nădejde că va mai putea trăi după ce a pierdut nişte muşterii ca ei. Dacă însă încep să simtă puţină mândrie firească pentru faptele lor măreţe, atunci să-i vezi cum mai bat toba şi atunci suflă nu numai în trompeta laudei de sine, ci au un taraf întreg cu tobă mare şi alte instrumente din care-şi cântă de zor lauda şi slava lor înşile.

Mai bine aş ara o zi întreagă şi aş căra la grâu noaptea, când frigul îţi îngheaţă nasul, decât să ascult pe asemenea palavragii; atunci când îi aud mi se face rău. Mai bine aş posti până aş aiunge ca un ţâr decât să mănânc cea mai bună gâscă friptă şi să înghit flecărerile lor. Ei vorbesc cu atâta îndrăzneală şi măresc fiecare nimic atât de mult, că nu-ţi mai vine să-i crezi, nici chiar când, din întâmplare, mai strecoară şi câte o vorbă adevărată şi chiar şi atunci, brânza lor parcă e var. Ei sunt mari mincinoşi, dar, despre acest lucru, abia de-şi dau seama, fiindcă au trăncănit atâta de mult, că au ajuns să creadă şi ei scornirile lor. Broasca îşi închipuia că este tot atât de mare ca boul şi atunci a început să se umfle ca să ajungă în adevăr ca el Tot aşa se umflă şi aceşti oameni şi la fel vor şi crăpa, dacă nu-şi vin în minţi.

Oricine cunoaşte un astfel de palavragiu, să se ferească să nu ajungă ca el. Mi-am zis: iată o învăţătură pentru mine:   În omul acesta văd chipul care aş putea să fiu.

Trebuie să ne silim să spunem adevărul, tot adevărul şi nimic altceva decât adevărul Dacă începem a spune celor douăzeci de centimetri, metri, vom ajunge să spunem palmei prăjină. Dacă spunem că viţeaua este vacă, într-o bună zi o să ajungem să spunem că popândăul este bou. Odată ce te obişnuieşti să măreşti lucrurile, nu mai ştii unde să te opreşti, căci ai părăsit calea dreaptă a adevărului şi cine ştie unde ai să ajungi, apucând pe drumuri întortocheate. Cine spune minciuni mici, în curând nu se va opri nici de la cele mari, fiindcă principiul este acelaşi. O gaură de şoareci va ajunge în curând una de guzgani şi pe unde intra pisoiul va intra şi pisica. Adeseori plouă, însă câteodată toarnă cu găleata şi, tot aşa, un mic neadevăr croieşte drum unui întreg şuvoi de minciuni.

Lauda de sine nu miroase bine. Lauda sună frumos când iese din gura altora, când însă iese din gura ta, miroase rău. Stai singur pe picioarele tale, dar nu-ţi cânta singur laude. Lăudăroşii nu sunt mai de preţ ca un nasture fără găuri. Bun de gură, rău de treabă. Vorba multă, sărăcia omului. Câinele, care latră, nu muşcă. Porcul slab guiţă foarte tare. Găina, care cântă mult, nu face multe ouă. A zice şi a face sunt două lucruri deosebite. Cu cât mai mult zbiară vaca, cu atât mai puţin lapte îţi dă. Poţi să auzi mare zgomot la maşina de treierat când nu este grâu în ea.

Vorbă multă şi treabă puţină. Multă spumă, puţină bere. Toba sună tare, fiindcă nu este nimic în ea. Oamenii de treabă se cunosc prea puţin pe ei înşişi ca să aibă nevoie să se laude. Luntrele goale stau deasupra apei, dar cu cât sunt mai încărcate, cu atât se lasă mai în jos. Brânza bună se vinde fără reclamă. Vinul bun n-are nevoie de etichetă şi tot aşa, când oamenii sunt într-adevăr destoinici, se văd fără să-ţi fi vorbit cineva de ei. Lăudăroşia este semnul smintelii. După zbieret, cunoşti pe măgar. Când un om este neştiutor, dar îşi ţine limba-n frâu, nimeni nu-l va dispreţui, însă dacă începe să trăncănească, de nu se mai opreşte, îşi scrie singur numele cu litere mari: P.R.O.S.T.

Precum măgarul după urechi se cunoaşte, adevăr pe care ni-l spun predicatorii,  tot aşa Omul se cunoaşte după vorbă, spune-o vorbă din bătrâni.

 

Din cuvintele lui Ion Plugarul

20140407-093836

Învăţături de bun simţ de

                             Charles Haddon Spurgeon

CÂTEVA SFATURI PENTRU CINE VREA SĂ ÎNAINTEZE

Muncă din răsputeri, iată marea taină a izbânzii. Trândăvia nu poate să aducă decât zdrenţe şi sărăcie. Sudoarea frunţii este singura materie din care se poate face aur. Cine nu va asuda nu va avea. Cine vrea să aibă cuibul ciorii trebuie să se suie pe copac. În ziua de astăzi, fiecare trebuie să-şi clădească binele casei sale. Mânecile suflecate îţi aduc cea mai bună îmbrăcăminte şi cui nu-i este ruşine să poarte şorţ, va fi curând în stare să se lipsească de el.

Hărnicia este mama norocului, aşa zicea bietul Nae, iar Trândăvia este perna Diavolului, zice Ion Plugarul.

Credeţi în propăşirea care se face pas cu pas şi nu nădăjduiţi să ajungeţi bogaţi dintr-o săritură. Lăcomia de a tot strânge nu măreşte averea. Lăcomia strică omenia şi încetul cu încetul se face oţetul. Încet şi sigur e mai bine decât iute şi uşuratic. Câştigul zilnic pe care îl aduce stăruinţa îmbogăţeşte pe un om mai degrabă decât câştigurile neaşteptate ale speculaţiilor. Peştii mici sunt dulci. Cât de puţin tot e bun la ceva, a zis scroafa înghiţind un ţânţar. În fiecare zi, câte un fir, faci un scul pe an. Cărămidă peste cărămidă, faci o casă. Ar trebui ca înainte de a merge, să te târăşti, întâi să mergi, apoi să alergi şi întâi să alergi şi după aceea să călăreşti în fuga mare. Cu cât te grăbeşti mai mult să ajungi bogat, cu atât mai târziu ajungi la ţintă. Graba se împiedică de înseşi călcâiele ei. Cine se suie în pripă cade pe neaşteptate.

Este rău să începi o afacere, fără să ai capital. A face negustorie cu punga goală este lucru greu. Trebuie să pui un ou în cuibar, dacă vrei ca găina să-ţi mai pună altele acolo. E adevărat că trebuie să faci pâine cu făina pe care o ai, dacă însă sacul îţi este gol, atunci e mai bine să nu te faci brutar. Este mai uşor să faci cărămidă fără paie, decât să faci bani fără să ai cu ce să te apuci de treabă. Tinere, rămâi, un timp mai lung, ucenic, până ţi-ai strâns câteva mii de lei apoi zboară când îţi vor fi crescut aripile. Dacă vei începe prea devreme, ai s-o păţeşti ca puiul de cioară care şi-a frânt gâtul, când a încercat să zboare înainte de a fi făcut aripi. Orice ţâr vrea să ajungă balenă, dar este cuminte să fii peşte mic, câtă vreme apa este mică. Când însă iazul a ajuns a fie destul de mare, atunci poţi să te avânţi în ea cât pofteşti. A face negustorie fără capital se cheamă a clădi case fără cărămizi, a aprinde focul fără surcele, a arde lumina fără fitil şi toate acestea duc pe om la înşelăciuni şi ajunge de nu ştie cum să se mai descurce.

Nu te lăsa de o negustorie mică până nu vezi bine că în alta mai mare ai putea să câştigi mai mult. Chiar fărămiturile sunt şi ele pâine. Mai bine să ai un cal prost, decât un grajd gol. Mai bine o jumătate de pâine, decât deloc. Mai bine puţină mobilă, decât casa goală. În aceste vremuri grele, cine poate să şadă pe o piatră şi să-şi mănânce pâinea, face bine să nu se mute de acolo. Din rău în mai rău, e o proastă îmbunătăţire. O coajă de pâine este o mâncare sărăcăcioasă, dar şi mai sărăcăcios lucru este să n-o ai nici pe aceea. Nu sări din lac în puţ. Adu-ţi aminte că mulţi oameni au avut câştiguri mari în prăvălii mici. O negustorie mică şi cu câştig este mai bună decât una mare cu pagubă, căci este mai bun un foc mic care te încălzeşte decât unul mare care te pârleşte. Şi dintr-o ţeava mică, poţi să aduni apă multă, dacă ţii mereu găleata unde curge. Iepuri mari se pot vâna şi într-o pădure mică. O oaie se poate îngraşă într-o păşune mică şi poate să moară de foame într-o pustie mare. Cine se apucă de prea multe deodată prea puţin folos va avea. Două prăvălii sunt ca două scaune: cazi la pământ între ele. Poţi să rupi sacul, dacă vrei să-l umpli peste măsură şi poţi să te ruinezi, dacă eşti prea lacom de avere.

Sunt peşti mari în ape mari

Dar bagă de seamă că în ele poţi să te şi îneci.

Fă cât mai puţine schimbări în viaţa ta: pomii sădiţi de prea multe ori prea puţină roadă aduc. Dacă într-o parte ai greutăţi, le vei avea şi în alte părţi. Dacă te muţi de pe vale, pentru că este prea umedă, vei găsi poate că pe deal este prea frig. Este vreun loc în care măgarul să n-aibă de lucru? Unde poate să trăiască o vacă, fără să fie mulsă? Unde vei găsi pământ fără pietre sau carne fără oase? Pretutindeni, pe acest pământ, omul trebuie să-şi mănânce pâinea cu sudoarea frunţii. Ca să fugi de trudă, trebuie să ai aripi de vultur. Schimbarea nu-i totdeauna spre bine, zicea porumbelul când era scos din laţ, ca să fie băgat la frigare. E şi un timp nimerit pentru schimbare şi atunci dă serios din coate, pentru că găina, dacă stă pe ouă, nu capătă orz. Dar nu umbla de colo până colo, căci piatra, care se tot mişcă din loc, puţin muşchi prinde. Ţine-te de ea, iată ce aduce biruinţa. Cine rabdă până la capăt va birui.

Asta, aceea şi orice, toate la un loc nu dau decât un nimic, pe când cine rămâne călare pe un singur cal ajunge ţinta cu vremea. Sămânţa creşte într-un singur pământ, pasărea îşi cloceşte ouăle într-un singur cuib, pâinea este coaptă într-un singur cuptor şi peştii trăiesc într-un singur râu.

Să nu-ţi închipui că eşti prea bun pentru ocupaţia pe care o ai. Cine îşi dispreţuieşte munca se ceartă cu pâinea şi cu ciorba sa. Vai de fierarul care se teme de scântei! Orice meserie îşi are neplăcerile ei, nu numai cea de coşar. Dacă marinarii n-ar vrea să meargă pe mare, de teamă să nu se ude, dacă brutarii s-ar lăsa de meseria de a coace pâine, fiindcă-i dogoreşte cuptorul, dacă plugarii n-ar mai voi să are din pricina frigului şi croitorii nu ne-ar mai coase haine, ca să nu-şi înţepe degetele, în ce încurcătură am ajunge? Nerozie, dragul meu, nu altceva! De o meserie cinstită, nimeni să nu se ruşineze. Nu te teme să-ţi murdăreşti mâinile, pentru că este destul săpun pe lume.

Meseriaşului destoinic îi convine orice meserie. Un cap priceput scoate aur şi din gunoi. Chiar şi la chibrituri se câştigă ceva, dacă vinzi multe.

Să nu-ţi pese de mirosul greu,

Căci frumos îţi sună banul tău

Nu poţi să scoţi miere, dacă ţi-e frică de albine, nici să semeni grâu, dacă te temi să nu-ţi murdăreşti cizmele cu noroi. Tinerii prea delicaţi ar face mai bine să se mute în Ţara Închipuirilor, unde oamenii îşi câştigă viaţa purtând cizme de lac şi mănuşi de mătase. Când drugii de fier se vor topi la bătaia vântului de miază-zi, când câmpul va fi desţelenit cu scobitori, când vapoarele vor fi mânate cu evantaiul, când semănăturile vor fi îngrăşate cu parfum şi când cozonacii vor creşte în ghivece de flori, atunci vor sosi vremuri bune şi pentru filfizoni. Însă până va veni împărăţia de o mie de ani mai este şi până atunci cu multe vom avea de furcă şi este mai bine să ne învăţăm să purtăm poverile din vremea de faţă, decât să umblăm hai-hui după un loc unde vom găsi lucruri şi mai grele de răbdat.

Dă-i mereu, iată lozinca, în lume vom avea multe necazuri. Fiecare trebuie să vâslească cu lopeţile pe care le are şi, pentru că nu ne stă în putere să alegem vântul, să plutim cu acela pe care ni-l trimite Dumnezeu. Cu sârguinţă şi cu răbdare se înaintează în cele din urmă. Dacă pisica stă destulă vreme în faţa găurii, va prinde şoarecele. Nu te lăsa, scoate varză şi lăptuci gustoase de unde alţii nu scot decât spini. Ca plugar, eu ştiu că ogorul nu se ară decât mergând mereu când în sus, când în jos, de la un capăt la altul şi mereu tot aşa şi nu poţi străbate dintr-odată un pogon de pământ. Cine munceşte mereu, dă bulgării la o parte şi trage brazdă după brazdă, acela va lucra tot ogorul, pe când leneşul stă şi moţăie.

Fii cu ochii-n patru. Păsările, care dorm, le fură vulpea. Cine nu stă la pândă nici nu prinde. Nebunii întreabă mereu cât e ceasul, însă înţelepţii ştiu când e vremea potrivită. Macină-ţi grâul câtă vreme bate vântul şi, dacă nu, nu mai cârti împotriva providenţei lui Dumnezeu, care trimite oricărei păsări hrana ei, dar nu i-o aruncă în cuib. El ne dă pâinea cea de toate zilele, dar numai prin munca noastră. Apucă timpul de moţul din faţă. Scoală-te de dimineaţă şi prinde prilejul. Ceasul de dimineaţă poartă aur în gură. Pe cine rămâne cu căruţa la urmă îl orbeşte praful, deci scoală-te de dimineaţă şi vei avea spor toată ziua.

Nu alerga la înşelăciuni şi la şmecherii murdare ca să faci parale. A linge miere de pe mărăcini nu va fi niciodată o afacere bună. Un om cinstit nu se face câine ca să capete un os de ros. E primejdios lucru să umbli pe gheaţa Diavolului, căci, pe astfel de gheaţă, te dai frumos, dar te vei alege cu o cădere dureroasă, dacă nu cu altceva şi mai rău. Cine vrea să mănânce dintr-un blid cu Diavolul, are nevoie de o lingură lungă. Nu te arunca niciodată în pierzarea veşnică de dragul banilor. Aceasta ar fi, ca şi cum te-ai îneca într-un puţ, ca să iei o înghiţitură de apă. Nu te apuca de nici un lucru de care s-ar putea să-ţi pară rău. Mai bine să umbli desculţ decât să umbli în trăsură spre iad şi mai bine să piară de foame pasărea decât să fie îngrăşată pentru frigare. Prost câştig are un şoarece să roadă dintr-un caşcaval, dacă este prins în cursă. Bagă bine la cap: ori câştig cinstit ori niciunul, căci câştigul dobândit cu înşelătorii înseamnă o pagubă veşnică.

Marfa bună, cântăreala dreaptă şi preţuri potrivite aduc clienţi în prăvălie, dar nimeni nu va lăuda o prăvălie în care a fost înşelat. Cine înşală nu propăşeşte decât în oraşele mari, unde vin destui muşterii de pripas de pe urma cărora să trăiască. Înşelătorul poate să nimerească ţinta câteodată, dar numai cinstea este cel mai bun lucru. Punga înşelătorului este spartă. Cui poartă ghete de furat îi vor ieşi băşici pe picioare. Omul ale cărui degete sunt ca ramurile date cu clei de prins păsări, va vedea că de degetele lui se prind şi alte lucruri, nu numai bani. Ţiparul furat se preface în şarpe. Cu cât vulpea fură mai des cu atât este vânată mai iute. Dacă un pungaş vrea să facă afaceri bune, să se facă om de treabă. Chiar dacă n-ai în vedere decât câştigul tău, tot să lucrezi cinstit, pentru că acest lucru îţi aduce cel mai bun câştig.

Ia seama cât se poate de bine la cheltuieli. Oricât ai câştiga, dacă cheltuieşti mai mult decât câştigi, vei fi totdeauna sărac. Meşteşugul nu este să câştigi bani, ci să-i păstrezi, deoarece cheltuielile mici sunt ca şoarecii într-un hambar, dacă-s mulţi, pricinuiesc pagube mari. Fir cu fir de cade părul, capul ajunge chel. Pai cu pai de cade papura de pe acoperiş, atunci picătură cu picătură vine ploaia în odaie. Un butoi este repede golit, dacă cepul lasă să treacă numai o picătură pe minut. Puii sunt iute curăţaţi de pene, dacă fata se ţine de treabă şi smulge repede un fulg după altui. Viermii mici mănâncă brânza mare şi păsările mici strică o mare grămadă de grâu. Când vrei să faci economii, începe de la gură, fiindcă pe cărarea roşie (gâtlej), sunt mulţi hoţi. Paharul de băutură este un mare risipitor. În toate celelalte lucruri, fii cu socoteală. Pentru haine, alege o stofă potrivită şi trainică, nu lucruri de nimic, bătătoare la ochi. Hainele să fie călduroase, acesta este lucrul de căpetenie, nu arătoase. Întinde-te cât ţi-e plapuma, dacă nu vrei să te alegi cu picioarele degerate. Chiar şi un prost poate să câştige bani, dar numai un înţelept va şti cum să-i cheltuiască. Adu-ţi aminte că este mai uşor să clădeşti două coşuri decât să ţii focul într- unul. Dacă cheltuieşti tot pentru spate şi masă, nu-ţi rămâne nimic pentru puşculiţă. Munca aspră şi hrana aspră la tinereţe te fac să nădăjduieşti odihnă la bătrâneţe.

Nu te deda niciodată la risipă, dacă nu vrei să ajungi cu toată iuţeala la azilul săracilor. Banii au propriile lor aripi, dar, dacă le mai faci şi tu altă pereche de aripi, să nu te miri de iuţeala cu care vor zbura de la tine.

Cine-i are şi nu-i ţine,

Cine nuare,dar nici nu-i caută,

Cine-i bea şi setea nu-şi potoleşte,

Va fi sărac şi va duce lipsă întruna.

Dacă săracii noştri ar putea să vadă grămadă banii pe care-i dau pe băutură, li s-ar face părul măciucă. Ei înghit râuri de bere, mări de vin, lacuri întinse de rachiu şi alte ape arzătoare. Dacă tot ce se dă pe trasul la măsea ar fi cheltuit cu judecată, am fi îmbrăcaţi ca boierii şi am trăi cât se poate de bine. Atunci ar trebui să ne sculăm mai de dimineaţă ca să ne cheltuim mulţimea de parale, căci deodată ne-am trezi bogaţi şi aceasta datorită numai împiedicării curgerii butoiului. Oricum, voi, tinerilor, care doriţi să vă faceţi un rost în lume, sunteţi datori să părăsiţi băutura cu desăvârşire şi să vă săpaţi bine în inimă gândul că nu există în lume băuturi, care să fie în stare să vă pună pe picioare în viaţă. După ce vă veţi fi făcut un rost, apucaţi-vă şi de ceea ce vă place; deocamdată însă, grija voastră să vă fie pâinea şi ciorba cea de toate zilele.

Iertaţi-mă, vă rog, că am tors un caer aşa de lung, căci cu cât trăgeam din ei, cu atât venea mai mult. Vorba mea este ca funia aceea care nu se lasă să fie trasă în corabie, fiindcă cineva îi tăiase celălalt capăt. Aş vrea să vă spun apăsat: să nu fiţi lacomi de bani, pentru că lăcomia este mereu săracă, siliţi-vă însă să propăşiţi, pentru că sărăcia nu este o virtute şi a se înălţa cineva din starea lui de sărăcie este nu numai o înlesnire de trai, dar şi o cinste.

Câştigă cât poţi, economiseşte cât poţi şi, după aceea, dă cât poţi. Nu încerca niciodată să faci economie din ceea ce trebuie să dai pentru Dumnezeu, căci astfel de bani rod pe ceilalţi. Ce dai lui Dumnezeu nu este pierdut şi a da pentru El înseamnă a avea. Iată cum scria pe piatra unui mormânt de demult: Ce am avut, am cheltuit; ce am strâns, am pierdut; ce am dat, aceea am. Buzunarele săracilor sunt case de bani sigure şi totdeauna faci o afacere bună când dai cu împrumut lui Dumnezeu. Ion Plugarul urează tuturor tinerilor începători viaţă lungă şi propăşire.

Avere cât este de trebuinţă. Sănătate din belşug.

Ani mulţi cu mulţumire, Iar după această viaţă, Dincolo, un loc în slavă.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

spurgeongiving

Învăţături de bun simţ de

Charles Haddon Spurgeon

OAMENI CU DOUĂ FEŢE

Chiar şi oamenii răi laudă pe faţă statornicia. Hoţului îi place să aibă de a face cu omul cinstit, pentru că acesta este mai lesne de înşelat. Când ştii cu cine ai de a face, cunoşti şi calea prin care te poţi apropia de el, cine însă cu lupii, urlă ca lupii, iar cu oile, behăie ca oile, nu este privit bine de nimeni, afară doar de Diavolul. Cu toate acestea, este foarte răspândit obiceiul de a purta două feţe sub aceeaşi pălărie. Mulţi fac casă bună cu găinile şi apoi împart cu coana vulpe. La mulţi parcă nu li s-ar topi untul în gură, dar le iese foc din gură, când aşa le vine la îndemână.

Citeam deunăzi în jurnale un anunţ pentru haine cu două feţe. Croitorul, care le vinde, va ajunge om bogat. Este încă la modă şi astăzi: să ţii cu iepurii şi să alergi cu copoii. Statornicia este în lumea aceasta tot aşa de rară ca şi parfumul într-un coteţ de câini.

În unii, te poţi încrede numai atâta vreme cât îi ai sub ochi, dar mai mult nu, pentru că, în tovărăşia altora, se fac altfel de oameni. Ca şi apa, ei sau sunt în clocot sau sloi, după vreme. Unii se poartă astfel, pentru că sunt lipsiţi de convingeri temeinice, căci fac parte din adunarea cocoşului de tablă de pe acoperişurile caselor: se schimbă după vânt. Ar fi mai uşor să iei măsură lunii schimbăcioase, ca să-i faci o haină nouă, decât să ştii cu cine ai a face. Ei cred în ceea ce le bagă mai mult în pungă şi trag totdeauna la hanul numit “Lâna de Aur”. Moara lor macină orice fel de seminţe şi umblă după orice vânt, numai bani să iasă. Ca şi broaştele, ei pot să trăiască fie în apă, fie pe pământ şi nu le pasă dacă-i una sau dacă-i alta. Ca şi pisica, ei cad totdeauna în picioare şi se opresc oriunde, dacă le ungi laba. Ei ţin la prieteni, dar dragostea lor e legată de cămara acestora şi, dacă aceasta s-a golit, ei, ca şi şoarecii, fug la altă prăvălie. Ei zic: Să te las, iubito? Nu, câtă vreme mai ai un ban. Când însă începe să-ţi meargă rău, cum o mai şterg! Ca şi guzganii, ei părăsesc corabia care se scufundă.

Când e lipsă de belşug, Şi aceşti prieteni fug.

Inima lor se ţine de caşcavalul tău. Câtă vreme fierbe oala, şed şi ei pe lângă foc, însă cum ai dat de fundul putinii, o şi şterg în altă parte. Ei cred numai în calul care câştigă la curse şi poartă orice haină le-ai da. Sunt mulţi ca şi scrumbiile care se vând cu duzinele, dar cine dă un ban pe ei îşi pierde banii. Câştigul este dumnezeul lor şi banul le este drag ori de unde l-ar stoarce: fie de la tine, fie de la vrăjmaşul tău. A plătit, sau a luat la rişcă, asta n-are a face, numai bani să iasă. Fie pe şosea, fie pe drumuri dosnice, pentru ei este tot una, numai să se întoarcă acasă cu coşul plin. Sunt buni prieteni cu gâscă, dar vor să-i mănânce bobocii. Câtă vreme apa le învârteşte moara lor, n-o găsesc deloc mocirloasă dar dacă ar duce lipsă de lemne, ar arde şi coşciugul mamei lor şi ar vinde chiar pe tatăl lor, dacă oasele bătrânului le-ar aduce vreun ban. Nu pierd nici un prilej ca să se îmbogăţească.

Alţii sunt schimbăcioşi, fiindcă ţin morţiş să fie bine cu toată lumea. “Bine că te-am găsit!” strigă ei de îndată ce întâlnesc pe cineva, fie acela un călător, fie un hoţ la drumul mare. Ei sunt atât de buni din fire, că negreşit trebuie să se înţeleagă cu oricine. Creierul lor este în capul altora. Dacă ar fi la Roma, ar săruta papucul papei, dar acasă răguşesc strigând: Jos cu papa! Ei laudă pe popa din cutare loc, fie că biserica era papistă, fie altfel. Ei sunt numai slugile împrejurărilor, cu nădejdea că şi împrejurările le vor sluji lor. Ei fac parte din partidul care poartă culoarea de galben, dar nu la butonieră, ci în palmă. Moaie-i în unt şi-i poţi mânca în loc de napi. Trage-i de funie şi-i vei face să sune ca nişte clopote, fie ca la mort, fie ca la nuntă. Şira spinării le lipseşte şi-i poţi îndoi ca pe-o trestie, fie înainte, fie înapoi, cum vrei. Ei sunt ca şi stridiile: cine le deschide, le poate da şi cu piper. E dulce cu tine şi cu duşmanul tău. Gura lor suflă şi cald şi rece. Ei încearcă să fie slugi la amândouă partidele şi merită să li se dea cu piciorul de amândouă părţile ca la o minge de fotbal. Unii sunt făţarnici din fire, alunecoşi ca tipării şi bălţaţi ca iapa cutărui boier. Ca şi un om beat, ei n-ar fi în stare să umble drept, chiar dacă ar vrea. Ei o iau când încoace, când încolo, ca un drum de ţară. S-au născut din sămânţa lui Iuda. A măslui cărţile este jocul ce le place mai mult iar cinstea este groaza lor. Pe limbă au miere, dar în inimă fiere. Sunt o corcitură ca şi câinele ţiganului. Ca şi pisica, ei au labe moi, dar duc în ele ghiare ascuţite. Dacă dinţii nu le sunt stricaţi, atunci limba le este stricată şi inimile le sunt ca nişte morminte pline cu oasele morţilor. Dacă a spune adevărul sau a minţi ar aduce acelaşi folos, lor le-ar veni mai bine să mintă, fiindcă minciuna se potriveşte pentru firea lor, ca noroiul pentru porc. Ei se gudură, te linguşesc şi dau din coadă şi te perie, căci, ca şi melcii, îşi croiesc drum prin balele lor, dar în inima lor te urăsc şi pândesc numai clipa potrivită ca să-ţi înfigă cuţitul. Fereşte-te de cei ce vin din cetatea înşelăciunii: Domnul “Cel cu două feţe”, domnul “Vorbă frumoasă” şi domnul “Cel cu două limbi” care sunt vecini şi de care cată să stai cât mai departe. Ei sunt ca nişte barcagii care într-o parte se uită şi într-alta vâslesc, sunt înşelători ca făgăduinţele Diavolului şi neînduplecaţi ca moartea şi mormântul. Sunt ca şi acul de argint: frumos când e afară, dar groaznic înăuntru.

Cea mai ticăloasă vermină o alcătuiesc pungaşii religioşi şi mă tem să nu fie aşa de mulţi ca guzganii într-un vechi hambar cu orz. Ei sunt ca unele mere: frumoase pe dinafară, dar stricate pe dinăuntru. Îşi acopăr pielea neagră cu pene albe. Sâmbăta şi duminica sunt pentru ei două zile cu totul deosebite. Ei se tem mai mult de predicator decât de Domnul. Evlavia lor stă în a maimuţări ce fac cei evlavioşi, dar miezul le lipseşte În buzunar, au carte de cântări creştineşti, dar gura le cântă prostii. Hainele de sărbătoare sunt partea lor mai bună, cu cât te apropii însă mai mult de inima lor, cu atât găseşti mai multă murdărie. Vorbesc ca nişte papagali, dar purtarea nu li se potriveşte cu vorba.

Unii caută muşterii prin aceasta şi câte o vorbă evlavioasă, aruncată în treacăt, este un mijloc ieftin de a face reclamă şi ce plăteşte pentru scaunul lui în biserică scoate dând lipsă la cântar. Negustoria lor nu este o închinare adusă lui Dumnezeu, ci fac din închinare o negustorie. Alţii, mai nevoiaşi, merg la biserică, fiindcă sunt ajutaţi. Câteva bătrâne au nevoie de un binecuvântat loc în azil şi de aceea, în fiecare duminică binecuvântată, ascultă predica binecuvântată a binecuvântatului predicator şi astfel sunt mereu binecuvântate. În lipsă de credinţă, le convine dragostea (1 Corinteni 13) şi ştiu ce să facă pentru ca să li se pună unt pe pâine.

Alţii, pentru a-şi linişti cugetul, scot la iveală partea văzută a religiei lor şi o folosesc ca pe un leac de pus pe rănile lor şi, dacă ar fi cu putinţă să împace cerul, aşa cum îşi împacă cugetul lor, ar fi bine de ei. Mi-a fost dat să întâlnesc oameni care cu gura au mărturisit sus şi tare creştinismul lor, dar care, pe cât puteam să văd, o făceau numai în dorinţa de a fi socotiţi că şi ei sunt ceva. Şi-au strâns în jur un mic cerc de prieteni care credeau vorbele lor frumoase şi primeau tot ce le plăcea să li se spună drept cuvânt de Evanghelie. Părerea lor trecea drept adevărată măsură a vredniciei unui predicator, toate erau judecate după conştiinţa lor şi aveau la îndemână o grămadă nesecată de istorisiri (experienţe) din cele mai straşnice pentru cei ce aveau dorinţa după ceva nemaipomenit. Însă, dacă pe lângă toate acestea, ar fi binevoit să săvârşească nişte fapte de adevăraţi creştini, atunci cu cât mai bine ar fi tras în cumpănă vieţile lor. Aceşti oameni sunt ca şi cucuvelele, care par a fi nişte păsări mari, dar care, în realitate, nu-s decât pene. În amurg, se arată uimitor de înţelepţi, când însă vine ziua, sunt nişte nătăfleţi.

Făţarnicii de toate soiurile sunt o scârbă şi cine are de a face cu ei se va căi amar. Cine caută să înşele pe Dumnezeu este gata să înşele şi pe aproapele său. Un guiţat mare, de obicei, ne spune că nu e nici pic de lână. Reclama zgomotoasă înseamnă mai totdeauna marfă proastă. Sunt unele coşuri de vatră aşa de încăpătoare, că te aştepţi să vezi în ele şunci şi slănină, dar când te uiţi în sus pe ele, nu vezi decât cârligele goale şi funingine. Morile de vânt ale unora nu sunt decât nişte spărgătoare de nuci şi elefanţii lor tot aşa de mici ca purceii care sug. Nu toţi, câţi merg la biserică sau la adunare, se şi roagă cu adevărat în duh şi adevăr, nici toţi, câţi cântă foarte tare, laudă pe Dumnezeu, nici toţi, câţi îşi lungesc faţa sunt cei mai serioşi.

Ce dobitoace ticăloase trebuie să fie făţarnicii! Dihorii şi nevăstuicile sunt un nimic pe lângă ei. Mai bine să fii un câine mort decât un făţarnic viu. Negreşit că Diavolul se bucură când vede pe făţarnici jucându-şi jocul lor, căci el ispiteşte pe adevăraţii creştini, dar pe aceşti oameni îi lasă în pace, fiindcă e sigur de ei. El n-are nevoie să împuşte raţe şchioape, fiindcă pe acelea le adună câinele lui oricând.

Fiţi încredinţaţi, prieteni, că, dacă o linie dreaptă nu ajunge la ţintă, cu atât mai puţin una strâmbă. Ce s-a dobândit prin vicleşug este un câştig primejdios. O mască îţi va da poate o pace de o clipă, însă înşelătoria se va răzbuna şi urmarea va fi durere. Cinstea este cea mai bună politică. Şi, dacă nu merge cu pielea leului, nu încerca niciodată cu a vulpii. Faţa şi mâinile tale să fie ca arătătorul de pe cadranul unui ceas, spunând totdeauna ce se petrece înăuntru. Lasă-i mai bine să râdă de tine, fiindcă ai spus adevărul pe faţă, decât să te laude pentru şiretlicul tău. O purtare cinstită poate să-ţi aducă neplăceri, dar este mai bună decât viclenia. În cele din urmă, cei drepţi îşi vor primi răsplata, însă cei prefăcuţi, atunci, vor merge în cer, când un om, cu o piatră de moară la fiecare subsuoară, va trece înot Oceanul Atlantic.

Din cuvintele lui Ion Plugarul

maxresdefault (1).jpg

Învăţături de bun simţ   de Charles Haddon Spurgeo

O VORBĂ BUNĂ PENTRU FEMEI

 

În capitolul precedent, am tras “La Soţia Bună” şi fiindcă acolo se află găzduire pentru oameni şi pentru vite, vom mai rămânea la această firmă şi ne vom înmuia pana în cerneala aceea deosebită, fără fiere amară. Când Ion Plugarul scrie despre un lucru atât de plăcut, trebuie să aibă grijă să se poarte cât se poate de frumos.

Este de mirare cât de multe cuvinte avem, din bătrâni, împotriva femeilor: dintr-o duzină, unsprezece sunt împotriva lor. Odinioară bărbaţii se rosteau cam aspru când vorbeau de femeile lor. Unele din aceste vorbe sunt chiar jignitoare. De pildă, iată o vorbă total răutăcioasă: Orice bărbat are cu nevastă-sa două zile bune: una când se însoară şi alta când o îngroapă. Sau altă vorbă: Cine-şi pierde nevasta şi un pol, n-are mare pagubă decât că şi-a pierdut polul.

Mi-aduc aminte de un cântec de demult, în care se spunea de unul care vrea mai bine să fie spânzurat decât însurat şi aceasta arată cât de răspândit era pe atunci obiceiul de a defăima căsnicia.

Această glumă nu dovedeşte însă că femeile sunt rele, ci mai degrabă că bărbaţii lor nu sunt buni de nimic, altminteri n-ar scorni pe seama tovarăşelor lor astfel de clevetiri urâcioase. Craca cea mai putredă, aceea trosneşte şi se pare că partea bărbătească a casei trebuie să fi fost cea mai şubredă, fiindcă a ticluit cele mai răutăcioase zicale. Fără îndoială că au fost în lume soţii din cale afară de rele şi au adus în stare pe bărbaţi să spună că, dacă o femeie ar fi tot atât de mică pe cât este de bună, o păstaie de mazăre i-ar ajunge să-şi facă din ea şi rochie şi pălărie. Dar câte mii de adevărate tovarăşe de viaţă n-au fost mai de preţ decât greutatea lor în aur! Bibbia nu aminteşte decât de o nevastă a lui Iov şi de o Izabelă, însă soţii ca Sara şi Rebeca sunt o mulţime. Sunt de părerea lui Solomon, că îndeobşte cine găseşte o nevastă bună găseşte un lucru bun. Dacă ţi se dă un pol fals la băcan, toţi vecinii află de aceasta, dar de sutele şi miile de poli buni, nu vorbeşte nimeni. O femeie bună nu stârneşte vâlvă şi nici nu se face zarvă în jurul ei, însă despre o tartoriţă vuieşte tot satul. Privite într-un tot, sunt nişte făpturi îngereşti şi cu mult mai bune decât jumătate din numărul soţilor.

Spre cinstea femeilor, trebuie să spunem că sunt puţine proverbe împotriva bărbaţilor, deşi în cazul de faţă se potriveşte vorba că ce este bun pentru gâscă este şi pentru gâscan şi că iapa are aceleaşi pricini să dea cu piciorul ca şi calul. De bună seamă, că ele trebuie să fie răbdătoare, altminteri ar fi dat măsură pentru măsură. Sunt ele cam pripite la vorbă – doar se ştie că limba clopotelor şi limba femeilor se mişcă uşor – dar nu sunt aşa de rele. Altfel nu s-ar fi răzbunat ele din pricina atâtor vorbe urâte spuse pe seama lor? Şi dacă ele caută să cam stăpânească, bărbaţii lor nu vor ajunge într-o robie aşa de grea, căci atunci ei ar avea atâta minte ca să-şi ţină gura. Dacă sunt în adevăr sub papuc, bărbaţilor nu le pasă să bată toba şi eu sunt aproape sigur că vorbele bătrâneşti nu sunt decât nişte glume, fiindcă, dacă ar fi adevărate, bărbaţii n-ar avea curajul s-o spună pe faţă.

O nevastă bună este cea mai bună jumătate a bărbatului ei, bucuria lui, floarea lui, îngerul lui păzitor şi comoara inimii lui. El îi zice:

Doar prin tine-a mea aleasă,

Mi-este inima voioasă,

Traiul vesel, liniştit…

Doamne, ce mi-ai hărăzit

Cum să nu fiu mulţumit?…

Lângă ea îşi află cerul său pe pământ, căci ea este lumina casei sale, mângâierea sufletului său şi, în ce priveşte lumea aceasta, sufletul mângâierii sale. Orice i-ar trimite Dumnezeu, el se simte bogat câtă vreme trăieşte ea. Osul cel mai bun din trupul său este coasta sa.

Cu-o soţie iubitoare

Nu te mistui nici în soare;

Cu-o nevastă tristă-ntruna

Ţi-arde sufletul şi Luna.

Larg ţi se deschide poarta

Chipul blând şi sfânt când râde,

Însă crudă ţi-a fost soarta,

De-i eşti soţ femeii hâde…

Bărbatul bun face ca şi nevasta să fie bună. Unii nici fără nevastă, nici cu nevastă nu pot trăi şi singuri, sunt nenorociţi în mult lăudata burlăcie, iar când se căsătoresc, fac un iad din casa lor. Ei seamănă cu câinele acela care nu răbda să fie slobod, iar când era legat, urla. Cine este fericit ca holtei, va fi, pe cât se pare, şi ca soţ, iar un soţ fericit este cel mai fericit om de pe pământ. O pereche bine potrivită duce o viaţă plină de bucurie, aşa cum iscoadele duceau între ele ciorchinele din Eşcol. Ei sunt ca o pereche de păsări din rai. Împărţind bucuriile între ei, şi le îndoiesc şi împărţind între ei necazurile, şi le înjumătăţesc, iată o socoteală frumoasă. Carul grijilor merge uşor când amândoi trag împreună la el şi dacă uneori merge mai greu sau dă peste vreun hop, cei doi se iubesc cu atât mai mult şi astfel truda le este mai uşoară.

Când într-o căsnicie se iveşte ceartă, greşeala este totdeauna a amândurora; atunci, de obicei, într-o parte este o greutate de un kilogram şi în cealaltă de patru litre. Când într-o casă nu merge bine, vina este atât a bărbatului cât şi a femeii. Ion e tot atât de vinovat ca şi Ioana, uneori şi mai vinovat. Dacă bărbatul nu ţine zahăr în dulap, nu-i de mirare că femeia ajunge amară. Lipsa de pâine aduce lipsă de dragoste şi câinii flămânzi se mănâncă între ei.

Sărăcia intră în casă mai ales pe umerii bărbatului, căci de multe ori este treaba femeii să se ducă şi să-şi caute de lucru pentru leafă. Un om din părţile noastre a dat nevestei sale un inel pe care scria: Dacă nu munceşti, n-ai să mănânci. Acest om era un ticălos. Nu este treaba femeii să aducă grâu la moară, ci să-l folosească bine şi să nu-l risipească. Dacă tainul nu este îndestulător, nu-i vina ei. Ea nu este datoare să câştige pâinea, ci s-o plămădească. Stând acasă, ea câştigă mai mult decât leafa pe care ar câştiga-o pe afară.

Nu femeia îşi pierde leafa pe tutun sau o bea la “Băieţii veseli” sau la “Cocoşul roşu”. Ici, colo, se vede şi câte o femeie beată şi este o privelişte îngrozitoare, dar de nouăzeci şi nouă de ori dintr-o sută, bărbatul este acela care vine ameţit acasă şi ocărăşte copiii, femeia rareori o face. Biata femeie: de-i place, de nu-i place, ea trebuie să rabde şi înghite cu grămada şi duşuri calde şi duşuri reci. Li se bagă vină femeilor că prea mult se învârtesc pe lângă sticla în care te vezi, dar aceasta nu este aşa de rea ca sticla prin care bărbaţii îşi pierd minţile. Nu femeile stau să tragă vârtos lângă soba din cârciumă, ci ele, sărmanele, şed acasă tremurând de frig cu pruncul în braţe şi cu ochiul la ceas – dacă este unul – aşteptând cu ochii în lacrimi să se întoarcă acasă domnii şi stăpânii lor. Eu mă mir că nu fac grevă. Unele din ele sunt nenorocite ca un cărăbuş în ac sau ca şoarecele în gura pisicii, căci trebuie să vadă de fetiţa bolnavă, să spele pe băiatul care s-a murdărit şi să rabde ţipetele şi gălăgia celorlalţi copii, pe când dumnealui îşi pune pălăria, îşi aprinde luleaua şi pleacă după plăcerea sa, sau binevoieşte să vină acasă când îi place şi atunci îşi ceartă şi femeia că n-a avut grijă de o mâncare mai bună. De unde aşteaptă oare să fie îndopat ca un cocoş de luptă, când sâmbătă seara a adus acasă aşa de puţine parale, fiindcă a cheltuit aşa de multe în templul lui Bachus? Spun şi ştiu că, în multe case, femeia n-ar fi cicălitoare, dacă bărbatul n-ar fi posac şi beţiv. O secătură, care nu face nici să fie tăiat pentru cârpe de şters pe jos, bea şi bea până nu mai ştie de el şi începe să ia caii la bătaie, fiindcă nu mai are ce bea. Să nu-mi mai ziceţi nimic, căci o spun şi o dovedesc că o femeie n-are încotro, trebuie să se supere, când vede că şi cu toată cârpeala şi economia, ea nu este în stare să-şi ţină casa, fiindcă bărbatul n-o lasă. Oricare din noi s-ar supăra, dacă ar fi nevoit să facă la cărămizi fără paie sau să fiarbă oala fără foc sau să scoată bani dintr-o pungă goală. Ce să scoată ea din cuptor, când n-are nici făină, nici aluat? Bărbaţi răi şi vicleni ce sunteţi, ar trebui să fiţi spânzuraţi de călcâie până v-ar veni mintea la cap!

Se zice că un bărbat de paie face cât o femeie de aur, dar eu nu pot să înghit una ca aceasta, căci un bărbat de paie nu face mai mult decât o femeie de paie, mintă vechile zicale cât or pofti. Tontul nu este mai bun ca Toanta. Unde bărbatul este om cu judecată, de obicei şi soţia este femeie cu blândeţe şi se împlineşte astfel urarea din bătrâni, la căsătorie: Anul întâi să vă fie de bucurie, al doilea an de mângâiere şi ceilalţi de mulţumire.

Inimile de se înţeleg

Mereu bucurii culeg.

Inimile unite numai moartea le desparte. Se zice că starea de căsnicie nu înseamnă totdeauna bucurie, ci adeseori amărăciune, apoi dacă-i aşa, vina o are la fel căciula ca şi fusta. Luna de miere n-ar trebui să se mai sfârşească şi,

dacă totuşi se sfârşeşte, vina este adesea a bărbatului, care a mâncat toată mierea şi n-a mai lăsat decât nişte mofturi. Când însă amândoi se învoiesc ca, orice s-ar întâmpla, să dea fiecare şi mai departe, partea lui de miere, atunci viaţa e veselă. Când bărbatul găzduieşte la “Laba pisicii”, de unde iese cu obrazul zgâriat, este semn că, sau nevastă-sa n-a luat bărbat, sau el n-a luat nevastă. Dacă bărbatul nu ştie să-şi apere pielea, trebuie să aibă tot atâta minte câtă lână are un câine albastru. Nu mi-e milă de bărbaţii martiri, mila mi-o păstrez pentru femei. Acolo unde căsnicia nu capătă premiul de virtute, paguba e a amândurora însă femeia îi va simţi mai tare lipsa. Orice scrumbie trebuie să atârne de urechile ei şi orice ins trebuie să-şi aibă partea lui de răspundere pentru certurile din casa lui, însă Ion Plugarul nu poate să sufere să se arunce toată vina numai asupra femeii. Când se sparge un blid, pisica e devină şi când se întâmplă o nenorocire, femeia este de vină, iată două minciuni gogonate. Este un răspuns la fiece întrebare, dar pricina neînţelegerilor din căsnicie nu trebuie căutată totdeauna la gospodina casei. Ştiu că multe femei au limbi ascuţite, dar, ceea ce este mai trist, e că bărbaţii lor le pun în mişcare. Cât despre flecăreală, ia să te uiţi în cârciumă, când gâtlejurile sunt bine unse cu băutură şi, dacă vei găsi sub soare o femeie care să vorbească mai repede şi să spună mai mari prostii ca bărbaţii, să nu-mi mai ziceţi pe nume.

Abia ajunsei până aici şi iată-l şi pe predicatorul nostru că intră zicând: Ioane, tu te-ai apucat să vorbeşti de un lucru prea gingaş pentru tine. Îţi voi împrumuta o carte veche şi rară, ca să-ţi ajute să treci pârleazul. Apoi, domnule, zic eu, un mic ajutor face mai mult decât o mulţime de mustrări, şi vă rămân îndatorat. Şi mi-a trimis “Verigheta” bătrânului Secher. Deştept om a mai fost şi acest Secher! Nu pot să fac ceva mai bun decât să dau aici câteva din observaţiile pline de miez, foarte gustoase şi care se lipesc uşor de memorie. El zice: Ai o inimă moale? Dumnezeu ţi-a frânt-o. Ai o nevastă blândă? Dumnezeu ţi-a dat-o. Evreii au o vorbă: Cine n-are nevastă, nu este bărbat. Cu toate că omul şi singur poate să fie bun, totuşi nu e bine ca omul să fie singur. Orice dar bun şi orice dar desăvârşit vine de sus. O nevastă, chiar dacă nu este un dar desăvârşit, este un dar bun, o rază pornită de la Soarele îndurării. Cât de fericite sunt căsniciile, la care Isus a fost poftit la nuntă! Numai cele ce au aflat har înaintea lui Dumnezeu, să afle har şi în ochii tăi. Bărbaţii ar trebui să întindă acoperământul iubirii peste slăbiciunile soţiilor lor. Nu stinge lumânarea din pricina mucului ei. Soţul şi soţia ar trebui să se aţâţe la dragoste şi să se iubească între ei în ciuda tuturor pornirilor la ceartă. Pomul dragostei ar trebui să crească în mijlocul familiei ca pomul vieţii în mijlocul grădinii Edenului. Slugile bune sunt o mare binecuvântare, copiii buni, una şi mai mare, însă o soţie bună este cea mai mare binecuvântare. Cine are nevoie de o astfel de tovarăşă, să şi-o caute, cine a pierdut-o, să suspine după ea, iar cine o are, să se bucure de ea.

Mă întorc acum de la friptura gustoasă a bătrânului Secher la zarzavaturile mele, sau, cum s-ar zice, pun pe Ion în urma boierului şi voi povesti câte ceva şi din ce ştiu eu şi cu aceasta voi isprăvi.

Traiul meu cu soţia mea, care, trag nădejde, va fi cea din urmă, este cam acesta: Căsnicia vine din rai şi duce tot acolo. Înainte de a mă căsători, n-am fost nici pe jumătate fericit ca după aceea. Abia după ce te-nsori, începe fericirea vieţii. Nu mă îndoiesc că unde este dragoste multă, acolo vei găsi şi lucruri care dau naştere la dragoste, dar unde este dragoste puţină, greşeli sunt berechet. Dacă se găseşte în toată ţara o soţie bună, apoi eu sunt acela care i-am pus inelul în deget şi să-l poarte mulţi ani înainte. Dumnezeu s-o binecuvinteze!

Dacă n-aş fi însurat şi aş şti de o tovarăşă potrivită pentru mine, mâine, în zori, m-aş căsători. Cum vi se pare acest lucru? Apoi, zice unul, cred că Ion şi-ar lua altă femeie, dacă ar rămâne văduv. Şi, dacă ar lua alta, ar arăta cu aceasta, cum nu se poate mai bine că a fost fericit cu cea dintâi. O spun pe faţă că n-aş zice, cum spun unii, că s-au însurat, fiindcă aveau nevoie de cineva să le vadă de copii. Nu, eu m-aş însura ca să am pe cineva care să vadă de mine. Ion Plugarul este un suflet făcut să trăiască împreună cu alţii şi n-ar putea să trăiască singur în casa lui. Un om, care-şi luase a patra soţie, a pus să scrie pe inelul ei: Dacă supravieţuiesc, cu a cincea mă căsătoresc. Ce mai Barbă Albastră! Căsătoriile sunt încheiate în cer şi de fapt, căsătoria este un lucru bun, dar se găsesc şi nebuni care schimbă hrana în otravă, şi dintr-o binecuvântare fac un blestem. Iată o sfoară bună, zice Păcală, cu asta am să mă spânzur. Un om care a cerut nevastă de la Domnul şi a luat-o din pricina însuşirilor ei sufleteşti şi nu numai a obrazului ei, poate nădăjdui ca alegerea pe care a făcut-o, să fie binecuvântată de Dumnezeu. Aceia, a căror iubire este unită în Domnul, care se roagă să se iubească şi iubesc să se roage, vor afla o iubire şi o bucurie tot mai mare. Cine îşi respectă soţia va vedea că şi ea îl va respecta. Cu ce măsură măsoară, cu aceeaşi măsură i se va măsura, ba chiar cu una bună, îndesată, clătinată şi vărsându-se pe deasupra. Cine se sfătuieşte cu nevastă-sa va avea în ea un bun sfătuitor. Am auzit pe păstorul nostru spunând: Mirosul femeilor e mai ager ca mintea bărbaţilor. Ele ajung deodată la o hotărâre şi pricep cum stă lucrul numaidecât. Spune ce-i vrea despre sfatul soţiei tale, dar se poate foarte bine să te căieşti că nu l-ai urmat. Cine vorbeşte de rău pe femei să-şi aducă aminte de sânul la care a fost alăptat şi să-i fie ruşine de el însuşi. Cine se poartă rău cu nevasta sa ar trebui bătut în văzul tuturor şi cum aş vrea să-i trag şi eu una! Şi l-aş atinge destul de bine – de asta vă încredinţez. E de-ajuns deocamdată, vorba cuiva, după ce golise tot ce era pe masă.

Daniel Olteanu

Imi ridic ochii spre munti …De unde-mi va veni ajutorul?

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

Tzuby's Kids

Fiecare copil are dreptul la o familie!

trandafirmarcel72

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

paşi spre lumină

un blog al pastorului Petru Lascău - Phoenix, Arizona

Dumnezeu e în control

Blogul este creat cu dorinta de a fi mai mult de folos celor ce nu au timp suficient pentru a cauta o meditatie, o poezie sau o melodie. Doresc de asemenea ca prin el sa va indrept mai mult gandul si inima spre Tatal nostru din Ceruri si spre Fiul Sau Domnul nostru Isus Hristos. Numai El este in controlul tuturor lucrurilor si la inceputul acestui an mi-a aratat lucrul acesta. Trecem printr-o perioada foarte dificila si ca oameni nu putem sa nu ne gandim la multe lucruri pe care trebuie sa le rezolvam. Intr-o dimineata exact in momentul cand trebuia sa ma trezesc mi-a aparut in fata ochilor ca pe un ecran mare scris cu litere ca de foc: “DUMNEZEU ESTE IN CONTROL”. De aici am dorit ca blogul acesta sa poarte acest titlu. Pana in acest moment am trait multe experiente din care am vazut ca intr-adevar Domnul este in controlul tuturor lucrurilor. Fiti binecuvantati !

BIBLIOTECA PROBOTA

LOC DE SOCIALIZARE

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Delight in Truth

"Behold, you delight in truth in the inward being, and you teach me wisdom in the secret heart." Ps 51:6

Matryoshka

Jesus is my savior not my religion! Do what you can now and be ready for what comes next !

Pastor Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

JRB Publications

Thoughts, publications, activities and interests of John Barber

mondeadrian

există zi există noapte exist şi eu pentru a le-ncurca pe toate!

esticeeaceesti

Despre libertatea de a fi liber

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți